Olteniţa Info

Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

  • Acasa
  • Arhiva
  • Contact
  • Istoric
  • Oferta publicitate

Controale pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

13 iulie 2020 Administrator site Actualitate, Local, Local, Social 0

Aproximativ 80 de societăți comerciale au fost verificate sâmbăta, 11 iulie a.c., în cadrul unei acțiuni care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse în perioada stării de alertă.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul virus, polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști locali au continuat controalele în mijloacele de transport în comun și în zonele aglomerate din județul Călărași.

Au fost verificate77 de societăți comerciale și au fost aplicate 98 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 53.000 de lei.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 60 de sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, 7 la legea 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 9 la alte acte normative.

Activitatea a fost realizată cu peste 80 de efective și cu sprijinul reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Anterior

CTP s-a infuriat: „PSD are tupeu pana la cer. PSD este ultimul partid care ar putea sa vorbeasca despre libertatile cetatenilor”

Următor

Tuturor ne place fericirea, nimănui nu îi place durerea. Dar nu poți avea un curcubeu fără o ploaie mică.

Editorial

Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

Drepturi de autor © 2026 | Temă WordPress de MH Themes