Cutremurul din noaptea de 28 octombrie a avut alte patru replici
În România au avut loc mai multe cutremure în ultimele zile. Un cutremur cu magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter a avut loc astăzi, la ora 11:15, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 113 kilometri, conform infp.ro. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Odobeşti (42 kilometri), Râmnicu Sărat (46 kilometri), Nehoiu (50 kilometri), Panciu (50 kilometri) şi Buzău (51 kilometri).
Azi dimineaţă, la ora 4:33, a mai avut loc un seism, în judeţul Vaslui, la o adâncime de 4 kilometri. Magnitudinea a fost de 2.5 grade pe scara Richter.
În Vrancea s-au simțit trei cutremure
Cutremurele de astăzi au fost primele după ce duminică, 28 octombrie, în Vrancea, au avut loc trei cutremure, primul având magnitudinea de 5.8, iar celelalte 3.8 şi 3.6. Primul cutremur s-a simţit sâmbătă spre duminică noapte la ora 3.38 în mai multe zone din România. Magnitudinea seismului a fost 5,8 pe scara Richter. Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al INFP, a analizat modelul după care s-au produs cutremurele în România după 1940. Mărmureanu a explicat că, potrivit acestui model, între un cutremur de suprafaţă cum a fost cel din 4 martie 1977 şi unul adânc se adună 100 de ani.
Viitorul cutremur va fi de 7,2 și 7,9 grade
Viitorul mare cutremur ce se va produce în România va fi de adâncime, asemănător celui din 1802, iar acesta va fi norocul ţării noastre, a mai declarat directorul onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului. Mărmureanu a estimat că viitorul mare cutremur va avea o magnitudine cuprinsă între 7,2 şi 7,9 grade, posibil chiar 8 grade. “(Cutremurul – n. r.) va fi adânc şi acesta va fi norocul României. Cu cât e mai adânc, cu atât energia se disipă pe o suprafaţă mai mare. Va fi o suprafaţă foarte mare, de la Moscova la Cairo. Pe toată Europa, aş spune”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu, ciatat de Agerpres.
El a asemuit imaginea cutremurului cu un con răsturnat, în vârful acestuia fiind cutremurul, iar suprafaţa bazei Europa. Mărmureanu susţine că viitorul cutremur mare ce se va produce în România se va asemăna celui din 1802, cu magnitudinea 8, dar care nu a produs victime. Însă, susţine specialistul, nu acelaşi lucru se poate spune despre efectele viitorului cutremur, în contextul în care România s-a schimbat, iar acum “avem blocuri făcute prost”. “Eu sunt optimist, acesta este cuvântul. Adâncimea va fi de 150-170 de km. Şansele sunt foarte mari să fie după 2040 – 2041. Sunt calcule de peste trei secole şi care văd că se satisfac. Văd că până acum nu am greşit deloc”, a spus Mărmureanu.
Legat de cutremurul din 1802, Mărmureanu a precizat că acesta s-a simţit la Moscova şi la Cairo, iar la Moscova a deplasat bănci de piatră pe orizontală.