Dacă am compus o piesă aşa cum mi-a izvorât din inimă, atunci mi-am îndeplinit datoria.

Gândurile transmise de muzică nu sunt chiar atât de neclare încât să nu poată fi exprimate în cuvinte.

Oamenii se plâng adesea că muzica este prea ambiguă, că ceea ce ar trebui să gândească atunci când o ascultă este foarte neclar, deşi toată lumea înţelege cuvintele. Cu mine se întâmplă exact pe dos… Gândurile transmise de muzica pe care o iubesc nu sunt atât de neclare încât să nu poată fi exprimate în cuvinte, ci dimpotrivă, prea definte.

Muzica nu este imprecisă pentru cuvinte, ci prea precisă…

Trebuie să te speli pe mâini după ce umbli cu partiturile lui Berlioz.

Felix Mendelssohn Bartholdy

La doar 11 ani şi-a continuat studiile muzicale la Singakademie din Berlin, unde, după trei luni, a început să compună muzică de cameră, diverse piese pentru pian şi orgă şi chiar o operă de salon (‘Cei doi nepoţi’). I-a cunoscut pe K.M.Weber şi J.W. von Goethe (1821) şi a întreprins o călătorie în Elveţia (1822), continuând să scrie melodii şi lucrări camerale. S-a născut la Hamburg şi provenea din familia unui bancher evreu. A început să studieze de timpuriu pianul, vioara şi armonica. La 3 februarie se împlinesc 210 de ani de la naşterea compozitorului, dirijorului şi pianistului german Felix Mendelssohn-Bartholdy, creatorul octetului de coarde (n. 1809/m. 4 nov. 1847). La patru ani de la naşterea sa, familia se mută la Berlin. Atenta educaţie şi instrucţie, supravegheată cu grijă de tatăl său, au dat roadele aşteptate. Îndrumat spre cultura umanistă, micul Felix şi sora sa, Fanny, citeau cu uşurinţă clasicii elini în original, devenind în acelaşi timp buni muzicieni. Nu numai în tinereţe, ci de-a lungul vieţii tatăl şi sora sa i-au fost valoroşi mentori. Studiile muzicale le-a făcut cu Ludwig Berger, pianist notoriu, şi cu Karl Zelter, autor de lieduri şi consilierul muzical al lui Goethe. Spiritul conservator al lui Zelter i-a imprimat tânărului respectul nelimitat pentru clasici şi, implicit, o neabătută disciplină clasică a scriiturii şi a arhitectonicii. Conformismul clasicizant al lui Zelter i-a reţinut elanul creator, cele mai bune creaţii fiind cele în care zăgăzuirea a fost depăşită de vâltoarea fiorului său interior. Insuflându-i respectul pentru stilul clasic, l-a ferit de exagerările individualismului romantic. Zelter are meritul de a-i fi descoperit frumuseţea cântecului popular german, prezent adesea în limbajul muzical al tânărului său emul.
Orizontul spiritual i-a fost lărgit mult prin contactul avut în casa părintească cu oameni de seamă ai culturii germane. La seratele date în fiecare duminică în somptuoasa lor vilă, participau filosoful Hegel, poetul Heine, pianiştii Hummel, Weber, Moscheles şi mulţi alţi invitaţi. Mândru de progresele elevului său, Zelter l-a introdus în casa lui Goethe (1821), a cărui concepţie clasică l-a marcat de timpuriu. Înclinaţia spre echilibru între raţiune şi afectivitate în procesul creator, ca şi abordarea unei tematice înalte, se datorează influenţei marelui poet german.
Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, cunoscut sub numele de Felix Mendelssohn  a activat în perioada de început a romantismului. Lucrările sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian și muzică de cameră. După o lungă perioadă de relativă denigrare, originalitatea sa creativă a fost reevaluată și, în sfârșit, recunoscută.
Mendelssohn s-a născut la Hamburg, ca fiu al bancherului Abraham (la rândul lui fiu al unui filozof evreu celebru, Moses Mendelssohn) și al doamnei Lea Salomon, descendentă a familiei Itzig. Abraham s-a decis să renunțe la religia iudaică, astfel că și-a crescut copiii fără o educație religioasă, ulterior (în 1816) botezându-i în confesiunea luterană. (Abraham și soția sa s-au botezat abia în 1822).
Numele de Bartholdy a fost adăugat la propunerea fratelui doamnei Lea, Jakob, care a cumpărat o proprietate funciară cu acest nume, pe care apoi l-a adoptat ca pe propriul nume de familie. Într-o scrisoare către Felix, Abraham explică această hotărâre ca pe un mijloc de a arăta că există o ruptură definitivă cu tradițiile tatălui său, Moses: Nu poate să existe un creștin cu numele de Mendelssohn, așa cum nu poate să existe un evreu cu numele de Confucius. Deși, pentru a respecta cererea fermă a tatălui său, Felix își semna scrisorile Mendelssohn Bartholdy, nu avea nimic împotriva numelui Mendelssohn folosit singur.
În 1812 familia sa s-a mutat la Berlin.
Sora sa, Fanny Mendelssohn (mai târziu Fanny Hensel), a devenit o renumită pianistă, și o compozitoare diletantă. La început, Abraham fusese de părere că ea, și nu fratele ei, avea un simț muzical mai accentuat.
La începutul veacului al XIX-lea, romantismul deschide un nou capitol în istoria gândirii şi a civilizaţiei europene. Această vastă mişcare artistică aduce schimbări în toate domeniile vieţii, în cultură, artă şi filosofie prin afirmarea unei noi concepţii estetice, comună fiind dominaţia eului în creaţia artistică. În muzică, spiritul romantic a fost reprezentat de o pleiadă de mari personalităţi cu originale şi complexe lucrări muzicale.
În lucrările instrumentale din prima jumătate a veacului al XIX-lea coexistă note romantice cu principiile clasice. Berlioz, Chopin şi Liszt ilustrează creaţia romantică în toată plenitudinea ei, în schimb la Schubert, Mendelssohn şi Schumann desluşim trăsături clasice alături de altele specific romantice.

Adesea, Mendelssohn este considerat cel mai celebru copil-minune, după Wolfgang Amadeus Mozart. La vârsta de șase ani a început să ia lecții de pian de la mama sa, iar la vârsta de 7 ani a început să ia lecții de la Marie Bigot, la Paris. Din 1817 a studiat compoziția cu Carl Friedrich Zelter, la Berlin. Se presupune că prima sa apariție în public a fost la vârsta de nouă ani, când a participat la un concert de muzică de cameră. Încă de copil s-a dovedit un compozitor prolific, prima sa lucrare, un cvartet pentru pian, scriind-o la vârsta de treisprezece ani. Zelter l-a prezentat pe Felix prietenului său Goethe, care era mult mai în vârstă. Ulterior, Felix a luat lecții de la compozitorul și virtuozul Ignaz Moscheles, despre care însă spunea în jurnalul său (publicat în 1873 de soția sa Charlotte) că a avut prea puține să-l învețe. În schimb, de Moscheles l-a legat o prietenie de o viață.
Pe când era adolescent, lucrările lui Felix erau interpretate acasă, cu o orchestră privată, pentru asociații bogaților săi părinți, ce făceau parte din intelectualitatea din Berlin. Primele 12 simfonii ale lui Felix au fost scrise la vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Mai bine de un secol, aceste lucrări au fost ignorate, dar acum s-au făcut înregistrări cu ele, și se prezintă ocazional în concerte. La vârsta de 15 ani a scris prima sa simfonie recunoscută, pentru orchestră simfonică mare, opus 11 în do minor1824. La vârsta de 16 ani a scris Octetul pentru coarde în Mi bemol major, prima lucrare în care și-a dovedit pe deplin genialitatea, lucrare care, împreună cu Uvertura “Visul unei nopți de vară”, scrisă cu un an mai târziu, sunt cele mai bine cunoscute lucrări din tinerețe.

În 1842 a compus Muzica de scenă la piesa „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, în care este  Marșul nupțial, care devine o piesă populară pentru nunți după ce, în 1858, a fost cântat în ziua căsătoriei Prințesei “Vicky” (fiica reginei Victoria) cu Prințul Friedrich al Prusiei. În anul 1827 a asistat la premiera (și singura reprezentație în cursul vieții) a operei sale în două acte Die Hochzeit des Camacho (Nunta lui Camacho). Eșecul aceste producții l-a făcut să nu mai încerce nici o compoziție de operă. După anul 1840 a analizat libretul lui Eugene Scribe, bazat pe Furtuna lui Shakespeare, dar a renunțat, considerându-l nepotrivit.
După ce în 1826 îşi afirmase la Paris calităţile de pianist virtuoz şi cunoscuse pe muzicienii timpului – L. Cherubini, F. Halévy, F. Paër, Fr. Auber, G. Rossini, F. Kalkbrenner –, în anul 1831 poposeşte din nou în capitala Franţei, unde pulsa o trepidantă viaţă artistică. Acum este fermecat de Simfonia a IX-a de Beethoven, dirijată de Habeneck, şi ascultă operele Wilhelm Tell de Rossini şi Robert diavolul de Meyerbeer. Are bucuria de a i se cânta uvertura Visul unei nopţi de vară şi fragmente din Octetul de coarde.
În 1829 Mendelssohn a făcut prima vizită în Anglia, unde se stabilise Moscheles, care l-a prezentat în cercurile cu influență în lumea muzicală. Felix s-a bucurat de un mare succes, dirijând prima sa simfonie, atât în public cât și în concerte private. În următoarele sale vizite s-a întâlnit și cu Regina Victoria și cu soțul său, Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha, ambii mari admiratori ai muzicii sale. În total, a făcut 10 vizite în Marea Britanie, care i-a inspirat două din cele mai renumite lucrări ale sale, Uvertura Hebridele (denumită și Grota lui Fingal), precum și Simfonia nr. 3 în La minor, op. 56 Simfonia Scoțiană. Oratoriul op. 70 pentru soliști, cor mixt și orchestră, conceput de Mendelssohn pe texte extrase din Biblie, a fost prezentat în primă audiție la Birmingham pe 26 august 1846, sub titlul englez de Elijah. La moartea lui Zelter, Mendelssohn a sperat să devină dirijorul Singakademie-ei din Berlin, cu care readusese la viață Johannes-Passion (BWV 245) de Johann Sebastian Bach. Dar, a fost preferat Karl Rungenhagen. Unii cred că acest lucru se datora tinereții lui Mendelssohn, care inducea teama introducerii unor posibile inovații, dar alții, (între care se pare că și Felix) cred că de fapt, cauza stă în originea lui evreiască.
Şi regele Saxoniei, ca şi regina Victoria a Angliei, mari admiratori ai artistului, l-au invitat să preia postul de muzician al curţii lor, oferte respinse de el căci se ataşase mult de oraşul drag, Leipzig. Constituţia sa firavă n-a rezistat tensiunii creatoare intense şi activităţii muzicale uriaşe din ultimi ani. Munca încordată şi dăruirea cu pasiune vocaţiei sale i-au epuizat energia şi rezistenţa, încât moartea neaşteptată a surorii sale Fanny (1847) i-a provocat o depresiune nervoasă, care a declanşat un şir de atacuri nervoase, grăbindu-i sfârşitul prematur din noiembrie 1847.
Mendelssohn a fost profund influențat de muzica lui Johann Sebastian Bach. Stră-mătușa sa Sarah Levy (născută Itzig) a fost eleva fiului lui Bach, Wilhelm Friedemann Bach și a sprijinit-o pe văduva altuia din fiii săi, Carl Philipp Emmanuel Bach. A colecționat o serie de manuscrise ale lui Bach. Muzica lui Bach, care la începutul secolului al XIX -lea căzuse într-o relativă uitare, se bucura de un profund respect din partea lui Zelter, profesorul lui Felix. În anul 1829, cu sprijinul lui Zelter și cu ajutorul actorului Eduard Devrient, Felix a aranjat și a dirijat la Berlin un spectacol cu Matheus Passion de Bach. Orchestra și corul proveneau de la Berlin Singakademie, al cărei principal dirijor era Zelter. Succesul reprezentației (prima de la moartea lui J.S. Bach, în 1750) a reprezentat un element important pentru scoaterea din uitare și relansarea lui Bach, inițial în Germania și apoi în întreaga Europă. La numai 20 de ani, Mendelssohn a avut un succes răsunător. Cu această ocazie, Felix a făcut una din puținele referiri la originile sale etnice: A fost nevoie de un actor și de un fiu de evreu (“Judensohn”) pentru a readuce la viață cea mai măreață muzică creștină a lumii, (citat de Devrient în memoriile sale despre compozitor).
Tot Mendelssohn a reaprins și interesul pentru lucrările lui Franz Schubert. El a dirijat în premieră Simfonia nr. 9 în Do Major de Schubert, la Leipzig, pe 21 martie 1839, la peste zece ani de la moartea compozitorului.

Într-o viaţă scurtă, de numai 38 de ani, a scris 121 lucrări în toate genurile, vădind în clasicismul construcţiilor o imaginaţie vie şi un lirism pitoresc. Respectul formelor clasice tradiţionale este ecoul educaţiei sale îngrijite şi firii sale sobre, reţinute, fără excesele romanticilor. Dar creaţia sa reflectă şi o atitudine romantică, generată de imaginaţia sa poetică, de delicateţea sa sufletească şi de sensibilitatea la frumosul naturii. Necunoscând neliniştile şi frământările artistului obligat să lupte pentru împlinirea năzuinţelor sale, în creaţia sa nu răzbat elanurile înflăcărate şi tensionate încleştări, nici chinurile dragostei şi ale singurătăţii caracteristice marilor eroi romantici.
Din tematica romantică, Mendelssohn preia în opera sa fantasticul basmului şi contemplarea naturii, dar fără misterul atât de îndrăgit de romantici. Nimic sumbru sau demonic nu conţine fantasticul său, ci el evocă lumea feerică prin imagini de basm, create de fantezia populară. Natura este pentru el un prilej de încântare, de evocare a unor imagini din trecut. Uvertura Visul unei nopţi de vară este relevantă în această privinţă.
Viaţa sa a ars ca un foc puternic, dar s-a stins în floarea vârstei. Din muzica sa transpare surâsul şi freamătul vieţii, voinţa de a-şi îndeplini cu tenacitate datoria, dar şi bucuria împlinirilor artistice, ce i-au colorat şi încununat viaţa şi creaţia. Când uşor agitată şi avântată, când elegantă şi melancolică, când intimă sau descriptivă, muzica sa ne poartă mereu într-o lume a spiritului diafan şi încântător.

Mendelssohn se numără printre compozitorii care păstrează un echilibru între fervoarea romantică, care cuprinsese întreaga creaţie artistică în acel timp, şi forma clasică cu limpezimea ei stilistică. Seninătatea şi claritatea muzicii zugrăvesc temperamentul echilibrat şi sobru al unui artist sensibil, care a cântat frumuseţea vieţii şi a naturii înconjurătoare.

Surse:
ro.wikipedia.org
cpciasi.wordpress.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com