”Aşezat într-un fotoliu,
Care stă să te subjuge,
Funcţia îţi dă orgoliu,
Iar orgoliul… ţi-o distruge!” de Maftei Florescu din Antologia epigramei româneşti, 2007

Asistăm zilele astea la cea mai penibila situație posibilă din istoria orașului. Este dar foarte probabil ca cel care a creat-o să vrea dinadins asta pentru a intra în istoria urbei noastre, la momentul când cineva va dori să scrie o carte. Abordarea va fi una singulară și chiar de s-ar înscrie la ”idei prostești și din orgoliu” ori pe o filă goală, tot rămâne în amintirea oamenilor și citat printre rânduri.
Din dorința acerbă de a fi altfel decât predecesorul său din fotoliul de primar și de a modifica esențial și grosolan o dată ce însemna un capitol important din viața orașului nostru, Petre Țone a schimbat data aniversării Olteniței. Despre asta am mai scris, am tot vorbit din 2013, mai cu umor, mai cu indignare, cu argumente fundamentale care să justifice supărarea, dar mai ales fundamentate, dar și cu destulă delicatețe, fiindcă, iertat să ne fie, chiar nu am declanșat o revoltă în oraș. Decizia acestui vechil pe moșia orașului trebuia taxată cu un miting de protest. De aceea a și profitat : de obediența multora dintre locuitori, de bunul simț al altora, de teama celor îndoctrinați din teoria leninistă a fostului comunism, de interesele altora care, urmărindu-și scopul, trebuiau să se căciulească. Însă orice argumente ai putea să aduci unui astfel de individ, ele sunt de prisos. Și am să și explic, atât cât se vede din exterior, din pulsul luat în jur, din experiența mea cu oamenii, din tratatele învățate la cursurile de psihologie din universitate, dar mai ales din ceea ce se vede. Nu este exagerare și nici interes de vreo natură, nu fac bâlci pe tema asta, nu am gânduri negative sau obsesii legate de acest subiect și nici tendințe de răzbunare cum ar crede alții sau chiar domnia sa, primarul actual. Nu. Cu atât mai mult că astăzi este o zi mare din istoria creștinătății. În spiritul acestei sărbători doresc să arăt ce poate face latura negativă a unui om pentru cei din jur, pentru evenimentele sfinte desfășurate zilele astea, pentru comunitate despre care această persoană publică crede cu totul altceva, de care se folosește și pe care a jignit-o încă de la luarea acestei decizii de a schimba ziua de aniversare a municipiului nostru. Este foarte adevărat că nimeni nu este perfect doar Dumnezeu și că nimănui nu-i strică puțin orgoliu, el face parte din personalitatea fiecăruia. Dar atunci când acesta depășește orice limite, totul merge spre alte laturi ale caracterului unui om. Când vorbesc despre orgoliu, vorbesc despre toți cei din jurul meu, despre toți oamenii planetei. Nu există cred eu, om fără orgoliu, poate prin mânăstiri să mai fie, călugării având mai puțin de-a face cu ritmul trepidant al vieții. Inclusiv eu fac parte din orgolioșii acestei lumi. Anumite situații definesc orgoliul ca stimă de sine, mândria de a fi ”eu”, ”tu”, ”el”. Orgoliul exagerat însă este de fapt îngâmfarea, înverșunarea cu care cineva are o părere mult prea bună despre sine. Este acea caracteristică dintr-un om, care neechilibrată, necultivată, netemperată și provocată negativ, devine un vulcan de răutate, încăpățânare, standard fals, intoleranță, egoism, această ultimă formă a orgoliului fiind cea mai periculoasă, fiindcă omul își pierde viziunea clară asupra vieții, nu vrea să știe și să vadă cine este el cu adevărat și se ascunde inclusiv de el, nu are forța necesară să lupte cu el și păcatele sau greșelile lui, este certat inclusiv cu Dumnezeu, nu poate ieși din minciuna și pericolul creștin în care trăiește, lucruri ce îi fac rău individului extremist, dar neputincios fiind, nu le poate îndrepta.
Deși a fost rugat, s-a discutat inclusiv între preoți, deși părintele protopop Marian Necula a explicat ce înseamnă în Săptămâna Patimilor organizarea unui eveniment în oraș, creat după cum spuneam de orgoliul unui reprezentant al urbei, deși mai multe persoane au transmis direct sau indirect mesajul de a amâna celebrarea dorită de primarul ales în 2012, acesta din urmă s-a încăpățânat cu stoicism și chiar a fost deranjat de propuneri. Una dintre ele a fost făcută la ședința de Consiliu Local de la începutul lunii aprilie, prin intermediul consilierei Elena Dulceață care a încercat să transmită primarului nemulțumirea părintelui protopop vis a vis de o decizie care să ambaleze și angreneze multă lume din oraș. Țone a avut o reacție chiar agresivă față de încercarea consilierului Elena Dulceață de a-i explica sau mai degrabă a-i transmite un mesaj venit de la fețe bisericești, ce au considerat aniversarea nepotrivită în împrejurările date.
Mâncat de propriile agresiuni, mânat de egocentrismul interior, primarul Țone a insistat în decizia sa, nerealizând în lumea personală în care trăiește că deranjează o comunitate întreagă. Unii s-au manifestat, alții nu. Bineînțeles că dacă ar fi amânat evenimentul, sărbătoarea se întindea până spre 23 Aprilie, data istorică a orașului, ziua când de fapt s-a format municipiul Oltenița, ceea ce Țone nu dorea. Ziua de 23 Aprilie se aniversează de ani de zile, nu doar pe timpul mandatului lui Costinel Milescu. Și acesta, la rândul său, a preluat și considerat această zi una de cinstire a orașului, cu atât mai mult cu cât patronul Olteniței este Sfântul Gheorghe, aniversat în calendarul creștin-ortodox în fiecare an la 23 Aprilie. Înaintea lui Milescu, alți primari au celebrat ziua orașului pe 23 Aprilie, dar dintr-o dată ”pac! pac!” vorba lui Becali, s-a schimbat uzanța, să se schimbe așadar și tradiția…
De ce Înaltul Sobor Bisericesc nu modifică o zi dintr-un calendar, doar pentru că unul dintre prelați visează să modifice ziua unui sfânt în funcție de ziua preotului de naștere și să se contopească cu acel sfânt? De ce alți primari nu au modificat aniversarea zilei orașului sau nu au inventat un eveniment legat de oraș, în funcție de ziua lor de naștere? Fiindcă unii oameni mai și gândesc.
Petre Țone și-a dorit o zi legată de oraș, cum este această dată de atestare documentară, o zi care să fie legată ombilical de ziua sa de naștere din 13 aprilie. Spuneam într-un articol anterior că orice primar din țară, cu atât mai mult din lumea asta sau dintr-o țară civilizată, ar fi refuzat să cinstească o aniversare a ceva legat de o așezare la cârma căreia s-ar afla, dacă această zi s-ar apropia de a lui. Fiindcă aceste lucruri țin de bun simț, de educație, de măsura propriei capacități de a gândi decent, de cultură sau de bunele moravuri, de pudoare sau respect. Iar când ele nu se înscriu în temperamentul și caracterul unui om, atunci apar disonanțe cognitive de la conflictele interioare, apar consecințele nefaste publice și de grup.
Și am văzut ce a creat această decizie : foarte puțină lume în ziua când Iisus a fost înmormântat iar oamenii își pregăteau casele și sufletul pentru noaptea Învierii, am văzut comercianții disperați că au venit și nu reușesc să își acopere cheltuielile dar și că au plecat de lângă familii într-o perioadă de mare sărbătoare, am văzut oameni obosiți și stresați din cauza zgomotului infernal produs de la scena improvizată de vineri – ziua cînd Iisus a fost răstignit pe cruce, am auzit în timpul slujbei de Înviere cum vocile preoților care anunțau Învierea Domnului se pierdeau în gălăgia și bubuiala decibelilor produși de boxele instalate pentru spectacol, am văzut oameni indignați de atitudinea de neclintit a unui primar dornic de a strica zilele de Paște ale oltenițenilor, de a strica odihna celor care trebuie să asigure paza zilele acestea, fie că vorbim de polițiștii primăriei sau cei ai Poliției Naționale, de jandarmi sau pompieri. Am văzut și văd cum prețurile la produsele din carne de la grătarele oferite de comercianții veniți în oraș sunt uriașe pentru a-și scoate oamenii cheltuielile, neavând nici clienți, oltenițenii preferând să stea să petreacă linștiți Paștele acasă, mai ales că pentru sărbătoarea pascală fiecare a cheltuit ceva efort și bani. Am văzut părinți deranjați de acasă, unde treburile gospodărești au fost date peste cap, ușor iritați că a trebuit să fie prezenți cu copiii la spectacolele susținute de Clubul Copiilor sau la competițiile sportive exact când avem o sărbătoare creștină de care probabil că Țone nu este foarte mișcat și pe care foarte posibil să nu o înțeleagă.
Orgoliul poate fi definit pe scurt ca fiind supraestimarea propriei persoane şi în acelaşi timp subestimarea celorlalte persoane din jur. Orgoliosul de la extreme se vede undeva deasupra tuturor pe care îi priveşte cu mândrie pentru ceea ce face el şi, uneori, cu dispreţ. Orgoliosul extremist va afirma întotdeauna că el este cheia rezolvării oricărei probleme, în orice situaţie. Întotdeauna va avea ceva de criticat la cei din jurul lui și se va lăuda cu realizările „extraordinare” ale propriei persoane. Cam așa s-ar putea defini un personaj cu un uriaș orgoliu, acel personaj ce își dobândește o dragoste de sine exacerbată.
Dacă Petre Țone a vrut să schimbe istoria orașului pentru a revoluționa el un eveniment, poate că, prin puterea politică de care se ține strâns legat, prin moliciunea sau lașitatea celor din jur, prin deciziile cu care a angajat personal numeros în primărie doar pentru a-și atrage electorat de partea lui, prin gesturile sale atipice de a atrage consilierii (unii firește că nu sunt chiar inocenți) prin metode necreștine de a înlătura pe cei care îl văd așa cum este el, va reuși, sau, în accepțiunea lui, a reușit. Petre Țone declara într-una din ședințele trecute că este mândru că este născut pe 13 aprilie, atât el cât și familia sa. Țin să precizez că ziua acestuia de naștere este doar o problemă de familie și nu a unui oraș întreg, care să fie obligat să treacă prin consecințele unor decizii megalomanice.
Multe lucruri sunt legate de importanța zilei de 23 Aprilie, de la patronul orașului, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care probabil că a rămas cu un zâmbet amar după decizia luată de un pământean iubitor de sine, până la strada 23 Aprilie, a cărei denumire a fost dată după ziua formării orașului, dar mai ales împroprietărirea țăranilor și formarea orașului nostru la 1853, căci despre asta și vorbeam. Profesorul Done Șerbănescu, într-un articol al ediției noastre tipărite, spune că ziua de 13 aprilie 1515, ce reprezintă prima atestare documentară, a fost aleasă nu doar pentru că primarul este născut atunci, ci pentru că acesta stă exact în zona unde s-au format primele cătune (Oltenița veche), la acea vreme neexistând de fapt niciun oraș.
Oltenițenii se complac sau mulți spun ”mai are un an și gata”. Eu nu știu dacă acest gând rezolvă o situație, fiindcă aici vorbim de o anormalitate, o tiranie, dictatură, intoleranță, inflexibilitate, cărora li se alătură lipsa de respect față de semeni, față de cetățenii orașului, o situație care s-a produs și peste care nimeni nu are voie să treacă și despre care nimeni nu trebuie să comenteze. Asta se vrea. Vorbim despre ceva ce nu are precedent și degeaba ”trece un an și gata” fiindcă nu asta este rezolvarea.
Măsura în acțiuni și fapte este foarte importantă, ea trebuie să fie echilibrată în orice direcție, mai ales când te afli la cârma unui oraș. Iar când se pierde simțul măsurii, se perpetuează situații complicate, se formează abuzul de putere.
Le dorim zile frumoase celor care s-au deplasat în orașul nostru pentru că deranjul lor este foarte mare în această perioadă, le dorim vânzare bună comercianților chiar dacă este Paștele și mulți oltenițeni preferă mielul și cozonacul în locul grătarelor din mici și carne de pui sau porc ori a produselor de kurtos kalacs. Dar nu putem înțelege, deși putem ierta fiindcă știm că unii atâta pot, îndărătnicia cu care cineva o ține pe a lui, indiferent de consecințe și împrejurări.
Mândria este cauza căderii îngerilor din rai și ca atare cauza primară a păcatelor. Mândria este o iubire excesivă de sine, o încredere în puterile personale exagerată, cu o forță uriașă, este o denaturare a realității, o amplificare a capacităților și cunoștințelor celui mândru de faptele sale ce jignesc. Este păcatul suprem din care derivă toate celelalte. Mândria duce la egoism, orgoliu, duce la pieire, la pieirea spirituală, mentală și chiar fizică uneori, așa cum scrie și Solomon in proverbul următor al său:
„Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii.”