Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă.

Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă.

Odată cu iubirea, oamenii au pierdut şi conştiinţa adevărului. Căci dragostea şi adevărul sunt de nedespărţit.

Celui ce voieşte binele, şi Dumnezeu îl ajută spre cele bune.

Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu; faci binele, te pot pedepsi oamenii!

Căci cel mai raţional dintre oameni este întotdeauna omul credincios: aceasta pentru că numai el este în stare să vadă adevărul în oglinda cea curată a sufletului său.

Păcatul este ca buruiana care poate să crească până şi în cele mai secetoase locuri.

Prin ce are a se împodobi sufletul? Numai şi numai prin dragostea de Hristos, ce cuprinde în sine toate celelalte podoabe: tot mărgăritarul credinţei, tot argintul nădejdii şi toate pietrele scumpe ale tuturor celorlalte virtuţi.

În orice chip s-ar apropia cineva de Hristos, se tămăduieşte.

Îndoiala şi deznădejdea sunt viermii ce se nasc din ţesătura necontenită a păcatului.

Nu arareori se întâmplă să auzim de la vreun alt om un cuvânt care ne atinge sufletul, ori să spunem cuiva vreun cuvânt de îmbărbătare. Sau deodată primim o scrisoare de la cineva, mai cu seamă atunci când ne este de trebuinţă. Ori, încurcaţi în problemele vieţii, cu deznădejde încercăm să găsim o rezolvare cu puţinele noaste puteri, căutând ieşire dintr-un impas; când deodată ni se întâmplă ceva care schimbă radical situaţia. Prin urmare şi întâlnirea neobişnuită, şi cuvântul, şi scrisoarea, şi întâmplarea, toate sunt semne date nouă fie ca pedeapsă, fie ca luare-aminte, fie ca înţelepţire, fie ca adeverire, fie ca o chemare la pocăinţă.

Nu dorim înmulţirea răului în lume căci se va mări şi numărul celor răi care îşi vor pierde sufletul.

Tatăl nostru, Care întotdeauna eşti mai presus de noi, apleacă-Te până la noi şi ne ridică până la Tine!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi.

Nebun este acela care iubeşte razele soarelui, dar dispreţuieste soarele; care iubeşte picătura de apă, dar dispreţuieşte izvorul.

Şederea noastră pe acest pământ nu se face de dragul şederii, ci ea este răstimpul dat nouă spre a face alegerea între bine şi rău, între adevăr şi minciună.

Cine pierde frica de Dumnezeu va căpăta alte mii de frici.

Ce nu va face Cel Preaînalt pentru cei care-L iubesc! Şi pe soarele Său îl va opri, şi pe Cruce Se va răstigni – din iubire pentru cei iubiţi.

Sfântul Nicolae Velimirovici

În aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către Biserica Sârbă în Anglia și Sfantul Velimirovici_America, unde a susținut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor și a popoarelor slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia și este hirotonit episcop al Jicei, în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe. În 1920 este strămutat în Arhiepiscopia Ohridei din Macedonia, unde, în 1935, a reconstruit cimitirul soldaților germani căzuți în timpul Primului Război Mondial.
Nicolae Velimirovici (Nikolaj Velimirović, Николај Велимировић), s-a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană la 5 ianuarie 1881. A urmat cursurile Seminarului Sf. Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obținut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-și teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford și susținut la Geneva, în franceză, pe tema Filozofija Berklija (Filosofia lui Berkeley), în 1909. La sfârșitul anului 1909 a fost tuns în monahism.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către naziști pe când se afla în Mănăstirea Jicia (care a fost la scurtă vreme jefuită și dărâmată), fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia (unde, după o execuție în masă, a replicat spunând următoarele: „Aceasta este cultura germană, să ucizi sute de sârbi nevinovați, din pricina morții unui soldat german?! Și turcii erau mai drepți…”). Mai târziu, acest „nou Gură de Aur” a fost transferat în Mănăstirea Voilovița (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil Dozici, până la sfârșitul lui 1944.
La 14 decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dachau, împreună cu Patriarhul sârb Gavriil, unde, unele surse (îndeosebi istorici ai Bisericii) consemnează că a fost întemnițat și torturat.
După război, părăsește Iugoslavia comunistă și imigrează în Statele Unite ale Americii, în 1946. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminare creștine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sf. Sava din Libertyville, Illinois, Mănăstirea și Seminarul Teologic Ortodox Sf. Tihon, din South Canaan, Pennsylvania (unde a fost rector; aici a și murit) și Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 martie 1956.

Sfantul_Velimirovici_După tunderea în monahism, Părintele Nicolae a fost hirotonit preot în aceeași zi, la 20 Decembrie 1909, în Mânăstirea Rakovita. Ieromonahul Nicolae își închina astfel întreaga viață, întreaga știință și toată îndemânarea în slujba Domnului și a poporului ortodox Sârb. La scurtă vreme, Părintele Nicolae a fost făcut arhimandrit. După tunderea în monahism, Părintele Nicolae a fost numit profesor la Seminarul Sfântul Sava din Belgrad. S-a descoperit că nu își terminase ultimii doi ani de gimnaziu, clasa a țaptea și a opta, și a trebuit să dea un examen pentru a întruni toate cerințele și a putea ajunge profesor. Comisia înaintea căreia a vorbit Părintele Nicolae a rămas uimită de marea lui inteligență. După cum povestea unul dintre membrii comisiei, ascultând cuvintele sale despre Hristos, toți au rămas înmărmuriți, nimeni nu a mai putut să-i mai pună vreo întrebare sau să mai zică ceva.

În perioada dintre cele două Războaie Mondiale, Episcopul Nicolae face câteva vizite în Sfântul Munte, care îi modelează și îi preschimbă pentru tot restul vieții perspectiva și viața duhovnicească. În această perioadă îl cunoaște la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Muntele Athos) pe Sf. Siluan Athonitul și îl hirotonește în 1930 ierodiacon pe Părintele Sofronie (Saharov); ulterior, după război, în 1952, la Londra, îl încurajează pe acesta să publice scrierile Sfântului Siluan, spunând: “Siluan e mai mare decât toți ceilalți sfinți în dragostea sa! Când citești pe toți ceilalți, o disperare te cuprinde, dar niciodată nu se întâmplă așa ceva cu ceea ce a scris Siluan”.

În necrologul dedicat Sf. Siluan, publicat în revista misionară a eparhiei sale, Episcopul Nicolae scria:Nikolai-Velimirovici

“Despre acest minunat monah nu se poate spune decât un singur lucru: era un suflet plin de blândețe. Nu sunt singurul care să fi simțit această blândețe, orice pelerin la Sfântul Munte care l-a întâlnit a simțit această blândețe. Siluan era un bărbat viguros, înalt; avea o barbă neagră mare și, la prima vedere, înfățișarea lui nu îl făcea atrăgător pentru cine nu-l cunoștea. Dar era de ajuns o singură conversație ca să-l iubești pe acest om. Vorbea despre nemăsurata dragoste a lui Dumnezeu și îi făcea pe păcătoși să se judece foarte sever pe ei înșiși. Acest minunat ascet era un simplu monah, dar plin de dragoste de Dumnezeu și de aproapele. Din toate părțile Sfântului Munte numeroși monahi alergau la el să-i primească sfaturile, dar era deosebit de iubit de monahii de la Hilandari și Sfântul Savva care vedea în el pe părintele lor duhovnicesc. Și pentru mine, Părintele Siluan mi-a fost de un mare ajutor duhovnicesc. Simțeam cum rugăciunea lui mă întărea. La fiecare dintre vizitele mele la Sfântul Munte mă grăbeam să-l vizitez. […] Cartea vieții sale e smălțuită toată de mărgăritarele înțelepciunii și de aurul dragostei. E o carte uriașă și nestricăcioasă.”

La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei și Jiciei în sinaxarul de sfinți al sfintei noastre Biserici Ortodoxe.
Sfântul Nicolae Velimirovici a fost numit, nu de puține ori, “Noul Gură de Aur al Serbiei”. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul rus de San Francisco, care a fost în tinerețe profesor la un seminar din eparhia Jiciei, spunea despre el că este “un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapovițki)… Amândoi au fost dascăli sobornicești ai Bisericii Ortodoxe”.

Sfantul_VelimiroviciÎn 1914, Părintele Nicolae a scris cartea Mai presus de păcat și moarte”, o scriere de o uriașă adâncime, dar care atinge, totuși, sufletele oamenilor obișnuiți. Părintele Nicolae îi insufla pe majoritatea studenților săi. Sub înrâurirea și îndrumarea lui duhovnicească, mulți s-au călugărit, s-au preoțit sau au ajuns teologi. Unul dintre ei, Iustin Popovici, un fiu duhovnicesc al Părintelui Nicolae, a ajuns unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe (prăznuit la 25 martie).

Ca și Sfântul Sava, luminătorul Serbiei, Sfântul Episcop Nicolae a murit în pământ străin. În spatele bisericii mari a Mânăstirii Celie din satul său natal, lângă mormântul Arhimandritului Iustin Popovici (1979), era pregătit un loc pentru întoarcerea la credincioșii pe care i-a iubit atât de mult. Și, la 27 aprilie 1991, după 25 de ani de la adormirea întru Domnul, trupul Sfântului Episcop Nicolae a fost adus acasă, în vestul Serbiei. Credincioșii ortodocși americani, și mai ales rușii ortodocși nu l-au uitat pe Episcopul Nicolae. La Mânăstirea Sfântului Tihon, chilia lui a fost preschimbată într-o cameră de rugăciune și meditație.

Surse:
ro.orthodoxwiki.org
crestinortodox.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − fourteen =

27 + = 29

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Sensul şi originea expresiei “Patul lui Procust” În cultura română, …
Corespondenta la redactie