Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Din cauza indiferenţei, cineva moare înainte de a muri de fapt.

Din cauza indiferenţei, cineva moare înainte de a muri de fapt.

O singură persoană integră poate face diferența.

Să fii conștient de prezent. Momentul are propria putere, eternitate, la fel cum dragostea își creează absolutul.

Acestea sunt victorii ale sufletului și spiritului. Uneori, chiar dacă pierzi, câștigi.

Dacă singura rugă pe care o spui pe parcursul vieții este ‘Mulțumesc’, atunci este suficient.

Să nu transmiți o experiență înseamnă să o trădezi.

Cuvântul poate, uneori, în momentele de iertare, să aducă atingere calității faptelor.

Chiar și în întuneric este posibil să creezi lumina și să încurajezi compasiunea. Chiar și în exil, prietenia există și poate deveni o ancoră.

Pentru mine, fiecare oră este fermecătoare. Sunt recunoscător de fiecare dată când întâlnesc pe cineva și îi privesc zâmbetul.

Trebuie să alegem între violența adulților și zâmbetele copiilor, între urâțenia urii și dorința de a ne opune ei.

Asta trebuie să facem – să nu dormim bine, când există oameni care suferă oriunde în lume.

Pacea este cadoul pe care ni-l oferim unii altora.

Neutralitatea îl ajută pe opresor, niciodată pe victime. Tăcerea îl încurajează mereu pe torționar, niciodată pe prizonier. Uneori trebuie să intervenim. Când viețile omenești sunt în pericol, când demnitatea umană este amenințată, granițele naționale și sensibilitățile devin irelevante. Oricând femeile și bărbații sunt persecutați din cauza rasei lor, religiei sau perspectivelor politice, acel loc – în acel moment – devine centrul universului.

Uite, dacă aş fi singur pe lume, aş avea dreptul să aleg disperarea, singurătatea şi împlinirea sinelui. Dar nu sunt singur.

Fiinţele umane trebuie să fie responsabile. Lasă-ţi-l pe Dumnezeu în pace. El are îndeajuns de multe probleme.

Opusul iubirii nu este ura, opusul sperantei nu este disperarea, opusul sanatatii spirituale si al ratiunii umane sanatoase nu este nebunia, si opusul amintirii nu se cheama uitare, ci, de fiecare data, nu este altceva decat indiferenta.

Obligaţia noastră este să dăm înţeles vieţii şi, făcând asta, să înfrângem o viaţă pasivă, indiferentă.

Unele poveşti care nu s-au întâmplat sunt adevărate.

În lagărele de concentrare am descoperit că în acest întreg univers fiecare îşi are locul său. Ucigaşul ajunge să ucidă, iar victimele să moară.

Elie Wiesel

La sugestia tatălui său a început încă din copilărie să facă studii religioase şi să învețe limbile ebraică şi idiş– aceasta fiind limba în care se comunica, în principal, în familia Wiesel, alături de română, maghiară şi germană. În anul 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, guvernul român condus de Ion Gigurtu a cedat nord-vestul Ardealului, familia Wiesel devenind peste noapte, cetăţeni maghiari.
Eliezer Wiesel, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 30 septembrie 1928, la Sighetu Marmației, fiind singurul băiat și al treilea copil dintre cei patru ai lui Şlomo şi Sarei Wiesel, o familie de origine evreiască a cărei activitate de bază era comerţul, familia Weiesel deţinând o băcănie.
Trebuie spus că, în acea perioadă, în orașul Sighet, locuia o populaţie evreiască în procent de 38,6%. Elie Wiesel a parcurs şcoala gimnazială la Oradea.
Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului, a fost activist pentru drepturile omului, scriitor, profesor, filosof, ziarist, eseist american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru pace în anul 1986.
Ca urmare a legilor cu caracter antisemit din învâțământul public maghiar, Elie Wiesel este exmatriculat din
gimnaziul de la Oradea.
În aprilie 1944, Elie alături de întreaga sa familie a fost internat într-un lagăr de concentrare, iar la 16 mai  1944, întrteaga familie Wiesel era transportată la Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, unde tânărului Elie i s-a tatuat pe brațul stâng numărul A-7713, devenit identitatea sa timp de aproape un an.
La Auschwitz, femeile erau separate de bărbați, astfel că mama și sora sa, în vârstă de 7 ani, au fost despărțite de restul familiei, iar Elie și tatăl său au rămas să facă muncă silnică în fabrica ce aparținea complexului Auschwitz III Monowitz, Buna-Werke. La scurtă vreme, mama şi sora sa aveau să fie exterminate în camerele de gazare, iar tatăl său a murit de extenuare, dizenterie și inaniție. Elie rămas singurul supravieţuitor al întregii familii din lagăr, fiind eliberat de către armata americană, la 11 aprilie 1945, în condiţiile în care era grav bolnav, suferea de inaniţie şi se afla într-o puternică depresie.


El avea să se stabilească la Paris unde, după o perioadă de refacere, a studiat, la Sorbona, literatură, psihologie și filosofie, iar pentru a se întreţine, preda lecții de limba ebraică și dirija corul unei sinagogi.
Şederea la Paris i-a prilejuit lui Elie Wiesel regăsirea cu două dintre surorile sale, aflate într-un orfelinat, dar şi debutul în jurnalism, inițial în presa scrisă, în ziarele evreiești-franceze – L’arche („Arca”) și Tsien in Kamf (în limba idiș) – , mai apoi ajungând reporter, în limba ebraică, la cel mai mare ziar israelian – „Yediot Ahronot”, poziţie prin care a ajuns cunoscut de către personalitățile vremii din întreaga lume.


La începutul anilor ’50, la doar câţiva ani de la crearea statului, Wiesel a vizitat Israelul și a primit cetățenia israeliană.
Prima lucrare a lui Elie Wiesel a fost „And the World Remained Silent” (900 de pagini), scrisă iniţial în idiş şi publicată la Buenos Aires, Argentina, în anul 1954. Cartea de memorii, avea să fie republicată, într-o formă restrânsă (127 pagini), în franceză, cu titlul „La Nuit” – „Noaptea”, volumul fiind descrierea autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.
În 1955 a călătorit în Statele Unite, la New York, unde a avut un accident de circulație care l-a imobilizat pentru peste un an de zile, perioadă urmată de o lungă convalescență.
Ulterior, Elie Wiesel s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, alături de una dintre surorile sale, cealaltă soră alegând să se stabilească la Montreal, în Canada. Pe parcursul anilor care au urmat, Elie Wiesel a devenit tot mai activ în a condamna acţiunile criminale ale guvernelor nedemocrate,
pentru a stopa acţiuni de distrugere a unor comunităţi etnice în mai multe ţări din Europa, Africa sau Asia.
Începând cu anul 1963 Wiesel a devenit cetățean american, iar în anul 1969, la vârsta de 41 de ani, s-a căsătorit cu Marion Erster Rose, colaboratoarea și traducătoarea sa în limba engleză, rodul iubirii lor fiind un fiu, pe nume Elisha.
În perioada 1972-1976 a locuit cu soția sa în Connecticut, apoi, a fost numit profesor („Distinguished Professor”) la Universitatea Municipală New York. Wiesel a mai activat ca profesor de științe umane și de filosofie la Universitatea Boston (Andrew W. Mellon Professor in the Humanities), Universitatea Yale, Colegiul Eckerd din St. Petersburg, Florida.
Soții Elie și Marion Wiesel au creat Fundaţia Elie Wiesel pentru Umanitate, iar între anii 1978 și 1986, ca președinte al Comisiei Prezidențiale a Holocaustului, numită ulterior Consiliul American pentru Păstrarea Memoriei Holocaustului, a militat
pentru construirea în Washington, a Muzeului American al Holocaustului.
În anul 1986, Elie Wiesel a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, iar Comitetul Norvegian pentru premiul Nobel l-a numit „un mesager al omeniei”.
În anul 1988 a organizat împreună cu președintele Franței, François Mitterrand, o conferință internaţională la care au participat nu mai puţin de 76 de laureați ai premiului Nobel, cu misiunea de a reflecta asupra viitorului plenetei, o conferință se repetă la fiecare doi ani şi în prezent.
După Revoluţia din 1989, s-a implicat şi în România, în rescrierea cât mai obiectivă a tragediei evreilor de
aici, în combaterea mesajelor negaţioniste din spaţiul public românesc şi a fost alături de cei care şi-au propus aducerea ţării noastre în spaţiul occidental nu numai instituţional, ci în primul rând, prin reconstrucţia mentalităţilor.
În anul 1993, a fost ales președintele Academiei Universale de Cultură, în anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură iar din anul 2001, a devenit membru de onoare al Academiei Române. În perioada 1997 – 1999 a fost profesor-invitat pentru studii iudaice la Colegiul Barnard.
În iulie 2002, Elie Wiesel a făcut o scurtă vizită în România, ca invitat al lui Ion Iliescu, președintele României, pentru a inaugura la Sighet Casa memorială Elie Wiesel, casa în care s-a născut și care a fost restaurată de către Guvernul Român. Cu această ocazie, Wiesel a fost decorat cu cea mai înaltă distincție românească, Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer. Casa din Sighetu Marmaţiei în care s-a născut Elie Wiesel a fost, începând din luna februarie a anului 1987 şi pe parcursul anilor următori, obiectul demersurilor pentru a deveni o “casă muzeu”, în care se propunea prezentarea personalităţii lui precum şi viaţa socială şi culturală a evreilor din Maramureş.


Abia către sfârşitul anului 2000, prin intervenţia Muzeului Maramureşului din Sighetul Marmaţiei şi a
Fundaţiei Culturale Române s-a obţinut o Hotărâre de Guvern prin care s-au alocat primele sume necesare consolidării casei, iar în anul următor, cu susţinerea Preşedinţiei României şi a Ministerului Culturii şi Cultelor, s-au obţinut fonduri substanţiale prin care s-a finalizat restaurarea clădirii şi s-a hotărât transformarea acesteia în muzeu.
La 22 octombrie 2003, preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, înfiinţa Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, care l-a avut preşedinte pe Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, şi pe Tuvia Friling, Mihail E. Ionescu și Radu Ioanid, ca vicepreședinți.
Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, înaintat lui Ion Iliescu la 11 noiembrie 2004, a fost un document public prin care România a recunoscut oficial participarea sa la
Holocaust.
În raport, comisia conchide, împreună cu marea majoritate a „cercetătorilor de bună-credinţă ai acestui domeniu”, că autorităţile române poartă principala responsabilitate atât pentru planificarea cât şi pentru punerea în practică a Holocaustului. Aceasta include deportarea şi exterminarea sistematică a majorităţii evreilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi a unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria; uciderea în masă a evreilor români şi a celor locali; execuţiile masive ale evreilor din timpul Pogromului de la Iaşi, discriminarea şi degradarea sistematică la care au fost supuşi toţi evreii români în timpul administraţiei antonesciene. De asemenea, în raport se arată că evreii au fost supuşi degradării
pentru simplul motiv că erau evrei, au pierdut protecţia statului şi au devenit victimele lui. O parte a populaţiei roma din România a fost, de asemenea, supusă deportării şi morţii în Transnistria.
La doar un an distanță, în 2005, s-a înfiinţat, din iniţiativa Guvernului României, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” având “ca obiect de activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea, publicarea documentelor şi rezolvarea unor probleme ştiinţifice referitoare la Holocaust, elaborarea şi implementarea de programe educaţionale şi culturale privind acest fenomen
istoric”
.
Institutul derulează programe de formare pentru profesorii din învăţământul preuniversitar cu subiecte
despre Holocaust, xenofobie, discriminare, naţionalism şi susţine proiecte de istorie orală pentru conservarea  memoriei celor care au pătimit sau au fost martori ai evenimentelor.
În anul 2006 vedeta televiziunii americane, Oprah Winfrey, l-a convins pe Elie Wiesel s-o însoțească la un pelerinaj la Auschwitz, după care el a declarat că aceasta este, foarte probabil, ultima lui vizită în acest loc.

În anul 2007 primul ministru al Israelului, Ehud Olmert, a încercat să-l convingă să candideze la postul de președinte al Statului Israel, dar Wiesel a refuzat propunerea, președinte fiind ales atunci un vechi om politic şi, de asemenea, laureat al premiului Nobel pentrui pace, Shimon Peres.
Tot în 2007, Elie Wiesel a susţinut discursul principal în fața Adunării Generale a O.N.U. pentru comemorarea Holocaustului, ca apărător al drepturilor omului expunându-şi ideile într-o multitudine de probleme și conflicte internaţionale, printre care: dreptul de emigrare a evreilor din Uniunea Sovietică și din Etiopia, ocrotirea victimelor apartheid-ului din Africa de Sud, ale terorii (Desaparecidos) juntei militare din Argentina, ale genocidului bosniac, a luat apărarea indienilor Miskito din Nicaragua, sau a kurzilor din Irak. Şi tot în acelaşi an, „The Elie Wiesel Foundation for Humanity” a inițiat un manifest care condamna campania turcească de tăgăduire a genocidului împotriva armenilor din Turcia, un document care a fost semnat de 53 de laureați
ai premiului Nobel.
La 29 septembrie 2008 Rubel Shelly, președintele lui Colegiului Rochester – Universitatea Pepperdine, cu ocazia festivităților de 50 de ani de la înființare, l-a onorat pe Elie Wiesel cu titlul de „Profesor-Invitat de Onoare”.
La acel moment, la vârsta de 80 de ani, profesorul Wiesel continua să predea și să conducă, la Universitatea
din Boston, Centrul Elie Wiesel pentru studii iudaice.
La 5 iunie 2009, după 65 de ani, Wiesel a revenit la Buchenwald într-o vizită
oficială comemorativă, fiind însoțit de președintele american Barack Obama și de cancelarul german Angela Merkel.
Elie Wiesel a publicat nu mai puţin de 57 de cărți, de o mare diversitate creativă, de la ficțiune la realism, studii iudaice, cărţi despre Holocaust, eseuri politice şi religioase, însă cea mai cunoscută rămâne „Noaptea”, descrierea autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.
El a fost recompensat cu un număr considerabil de premii şi distincţii, atât pentru activitatea literară cât şi pentru cea privind drepturile omului.

De asemenea, Președintele Republicii Franceze l-a decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, Președintele Statelor Unite i-a conferit Medalia Prezidenţială a Libertăţii, iar la 30 noiembrie 2006, a fost decorat și înnobilat de Regina Angliei cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic cu gradul de Comandant. Nu în ultimul rând, să menţionăm faptul că, nu mai puţin de 136 de instituţii de învăţământ superior din întreaga lume i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa.
Elie Wiesel a plecat dintre noi la 2 iulie 2016, la New York, la vârsta de 87 de ani.

Surse:
radioromaniacultural.ro
diane.ro
ziare.com
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie