Redacția

De Ziua Drapelului, militari din marile garnizoane din ţară au participat la ceremoniile publice de înălţare a drapelului naţional, organizate de autorităţile publice locale, conform prevederilor Legii nr. 96/1998 privind proclamarea Zilei Drapelului Naţional.

La Bucureşti, ceremonia publică a avut loc de la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului (în apropiere de Palatului Cercului Militar Naţional), fiind organizată de Ministerul Apărării Naţionale, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Primăria Capitalei, dar și în Parcul Carol. Premierul interimar, Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, au participat de la ora 12.00 la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional organizată la Miercurea Ciuc, pe esplanada din faţa sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita. La Cluj autorităţile locale au organizat mai multe manifestări publice în Piaţa Avram Iancu, în faţa Teatrului Naţional, dedicate Zilei Drapelului Naţional.

În Oltenița nu s-a desfășurat nicio manifestare cu prilejul Zilei Drapelului Național.

Tricolorul – simbol al identității și unității naționale

Pe câmpul de luptă sau în competițiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de patriotism, drapelul îi însoțește pe români de aproape două secole.Tricolorul a apărut în secolul al XIX-lea şi a devenit simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Zi a Drapelului Național al României în mai 1998.
”A fost stabilit la 1848 de Guvernul provizoriu al Munteniei în timpul revoluției, una dintre primele hotărâri ale Guvernului provizoriu ca o combinație a culorilor Moldovei (roșu și albastru) și Munteniei (galben și azur). Este vorba de un decret Domnitorul Alexandru Ghica, cel care a dat pamânt în zona Olteniței, a avut aceeasi idee de a folosit tricolorul pentru armata națională reîntemeiată în 1830-1831 prin Regulamentele Organice. Dupa 1848, chiar dacă revoluția a fost înfrântă, românii au reținut hotărârea, au apreciat frumusețea tricolorului și au meținut-o în timp. Cele trei culori se întâlnesc și în perioadele anterioare și fie trei, fie două, se văd în tot felul de drapeluri ale unor state moderne, așa că românii, fascinați de frumusețea celor trei culori, le-au ales pentru a reprezenta ideea națională de libertate, de legătură cu trecutul.” declară pentru oltenitainfo.ro prof. de istorie Constantin Hociotă. Acesta explică simbolistica celor trei culori, subliniind faptul că românii nu mai aparțin vreunei nații și nici Europei. După modul cum se manifestă în fața unui sentiment național, românii par orfani: ”Fiecare epocă își construiește propria simbolistică și propria conotație pentru cele trei culori întotdeauna albastrul este cerul, reprezintă ideea deschiderii, galbenul reprezintă ideea opulenței, a bogăției iar roșul un fel de jertfă a strămoșilor. Sigur culoarea roșie poate reprezenta și altceva fiind așa de intensă. Fiecare epocă istorică merge pe ceea ce consideră că este reprezentativ pentru o anumită conjunctură, așa cum comunismul a avut centrată ideea pe libertate, bogăție, transcende regimurile politice și se orientează spre aceleași conținuturi. Și la Mihai Viteazul apăreau roșu și galben, o modalitate de a întreține un sentiment național, când s-a diluat la modul dramatic. Oamenii nu mai sunt nici aparținători de o națiune nici aparținători de Europa. Au rămas cam orfani, înainte erau mai pregnante aceste sentimente, fie că vorbim de o apartenență națională sau religioasă. Totul plutește într-un fel imponderabil e un fenomen ce ar trebui analizat și explicat și chiar îndreptat, fiindcă oamenii fără un sentiment de identitate nu reprezintă nimic. Este un sentiment care încă mai spune ceva. Anul 1918 a omologat ceea ce se făcuse cu 70 de ani înainte.”conchide profesorul Hociotă.

Revoluţia din 1848 a dus drapelul tricolor până spre punctual de a fi cel mai reprezentativ însemn naţional al băştinaşilor din vechea Dacie. Decretul din 14 iunie 1848 preciza: “steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben şi roşu. Deviza română, care va fi scrisă atât pe steaguri, cât şi pe monumentele şi decretele publice se va compune din două cuvinte: “DREPTATE – FRĂŢIE”.
Domnitorul patriot Alexandru Ioan Cuza a rostit o impresionantă cuvântare în cadrul căreia a definit cu alese cuvinte steagul ţării: “Steagul e România ! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii, unde se vor naşte copiii noştri !… Steagul este totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României”. Aceste steaguri din 1863 cuprindeau tricolorul dispus pe orizontală, roşu fiind plasat în partea superioară. În centrul lor era gravată stema unită – acvila cruciată şi capul de bour, compoziţie menită a atesta noul statut politic al ţărilor române. Cele două steme reunite pe acelaşi steag erau înconjurate de o eşarfă ce avea înscrisă deviza “HONOR ET PATRIA”. Pe steag era ţesută şi iniţiala domnitorului.
Drapelul poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).

Tricolorul românesc e simbol de libertate la 1848 şi de unitate la 1859. Îi însoţeşte pe ostaşii care aduc independenţa României în 1877. Spre el vor privi cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.
În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii.

Tricolorul nostru nu este doar un decor oficial. Steagul capătă suflet când e purtat de un sportiv victorios sau când onorează un militar căzut la datorie. Drapelul ne umple de bucurie şi ne sprijină în suferinţă.