După lupte seculare, căldura vine peste răcoare : Din decembrie oltenițenii vor avea cald în apartamente
După luni de dezbatere pe tema căldurii, după dese intervenții și soluții oferite de fostul viceprimar Florian Cercel și actual consilier PNL atât în ședințele de Consiliu local cât și în interviurile oferite site-ului nostru, primarul Petre Țone și consilierii locali au decis într-un final majorarea capitalului social pentru acoperirea datoriilor Termourban către societatea Wirom, acest lucru fiind posibil cu atât mai mult cu cât potrivit Legii 215 a administrației publice locale, primăriile sunt responsabile de furnizarea căldurii într-o localitate. De altfel, Societatea de furnizare apă caldă-căldură Termourban este sub directa administrare a Primăriei Oltenița. Soluția a sosit destul de târziu, după ce zeci de garsoniere și apartamente au produs igrasie iar locatarii lor au trecut prin furcile caudine ale frigului, în special bătrâni și copii care au avut de suferit din cauza acestor lipsuri, din cauza unui management defectuos.
Așadar, oltenițenii rămași racordați la sistemul centralizat de apă caldă-căldură vor avea în sfârșit posibilitatea să trăiască într-un mediu normal, blând, în propriile apartamente, fie că au plătit fie că nu au plătit datoriile către Termourban. Într-adevăr o altă bilă neagră aparține celor care, din diverse motive, nu își achită sumele restante, unele chiar uriașe, către societatea Termourban. Intervenția lui Țone în ședință se rezumă la a spune că, din partea autorității locale, această majorare de capital reprezintă un efort considerabil, însă acesta consideră că efortul merită făcut pentru cele 1700 de apartamente din oraș care au datoria zero. ”Opt virgulă opt miliarde este o sumă foarte mare, că dacă avem în vedere că le-am mai dat câteva miliarde anul ăsta, ajungem la o sumă și mai mare, dar cred că este necesar să alocăm acești bani”, declară Țone, subliniind faptul că majorarea de capital nu acoperă niciun fel de datorie a cetățenilor față de Termourban. Suma este oferită Societății Wirom la care Termourban are datorii foarte mari. Țone preconizează că în viitorul apropiat Termourban va schimba furnizorul de gaze pentru Oltenița.
Consilierul PSD Gheorghe Lungu intervine cu câteva opinii, declarând că este de acord cu măsura de majorare de capital, dar el spune că va cere conducerii Termourban să atenționeze în scris cei patru casieri pentru a face un raport conducerii privind activitățile lor de încasare. Consilierul Lungu cere ca începând cu această lună salariile personalului de la Termourban să fie legate de procesul de încasare al energiei termice. O altă cerință a consilierului social-democrat este aceea de a se da împuternicire consilierilor locali pentru a putea verifica locatarii apartamentelor cu datorii către Termourban.
Consilierul PNȚcd Cristiana Drăgan consideră că era normal ca la această ședință să fie prezent și directorul Societății Termourban, Marian Șumudică.
O ultimă intervenție aparține consilierului PNL Florian Cercel, care este de părere că majorarea trebuia făcută de mai mult timp. Acesta admonestează conducerea Primăriei pentru unele decizii în neconcordanță cu mersul lucrurilor din municipiu. ”Majorarea trebuia făcută în urmă cu cel puțin o lună și trebuia luate și alte măsuri….să fie o dezbatere de idei și găsite soluții pentru că experiența unora generează soluții. În legătură cu prima măsură : este vorba de debranșarea de la sistemul de încălzire centralizat. Primăria s-a debranșat, a dat tonul și atunci cum să mai aibă pretenția să plătească omul. Prima măsură este rebranșarea primăriei, ca oamenii din oraș să vadă că primăria are încredere în sistem, plus că financiar era unul din bunii platnici, plătea factura la timp.” susține Cercel, care mai spune că cea mai complicată lună este februarie, fiindcă atunci se rostogolesc niște facturi ce trebuie achitate.
Nu au lipsit ironiile ieftine, răutățile, replicile acide, miștourile, atât din partea consilierului PUER Aurel Bâră, cât și a altor consilieri, aceștia uitând, cu aproape fiecare ședință ce se desfășoară, de ce sunt acolo și pe cine reprezintă, uitând că ei se află de fapt în slujba cetățeanului și nu invers, oltenițenii care ne urmăresc fiind de multe ori martori de circ fără bani declanșat în nenumărate ședințe.
Potrivit Hotărârii de Consiliu Local, se aprobă majorarea capitalului social al SC Termourban cu 88.000 părți sociale, în valoare de 10 lei fiecare și valoare totală de 880.000 lei. Capitalul social se va divide în 148.070 părți sociale în valoare de 10 lei fiecare astfel: Municipiului Oltenița prin Consiliul Local îi aparțin 148.050 părți sociale iar Asociației Fonduri Europene – Consultanță Curcani 20 părți sociale.
Estimările privind furnizarea căldurii către cele aproximativ 3000 de aprtamente din Oltenița racordate la sistemul centralizat sunt făcute pentru începutul lunii decembrie a.c.
Laura Suzeanu
Lasă un răspuns