E foarte greu să te eliberezi de ceea ce ai învăţat. Ştii că este aproape imposibil pentru că înveţi pentru a putea supravieţui.

Publicat 21 iulie 2015

E foarte greu să te eliberezi de ceea ce ai învăţat. Ştii că este aproape imposibil pentru că înveţi pentru a putea supravieţui.

De ce suferim atât de tare când pierdem iubirea? Nu mai am răspunsuri; doar viaţa pe care am trăit-o. Durerea de acum face parte din fericirea de atunci.

Filozofia mea este: Nu-i treaba mea ceea ce spun sau ce cred oamenii despre mine.

De câte ori încerc să mă pensionez sau, cel puţin, mă gândesc să mă retrag, agentul meu vine cu un scenariu.

Am un simţ al umorului foarte dezvoltat.

Iubesc viaţa din cauza a ceea ce are în plus să îmi ofere.

Şi dacă mă întrebaţi, în general, să ştiţi că eu îmi trăiesc visurile.

Îţi faci propriul tău drum în viaţă şi de-a lungul acestui drum, întâlneşti oameni.

Mă supărau băieții mai mari decât mine – mulți copii trec prin asta, dar cei mai mulți dintre noi ne vedem de viața noastră și ne maturizăm. Într-un fel, acesta a fost un mare dar pe care l-am primit din partea vieții, pentru că la un moment dat, devenisem atât de furios, încât am făcut o alegere. Mi-am spus: O să mă răzbun. O să devin bogat și celebru și-am să le arăt eu lor!

Nu sunt foarte bun când vine vorba despre relații. Cu nimeni. Nu mă poți lăsa prea mult timp închis într-un loc, împreună cu aceeași persoană.

Stella este o femeie minunată, care adoră să cheltuiască bani. Chiar și acum, în timp ce eu stau aici, de vorbă cu tine, soția mea e pe undeva pe afară, cheltuindu-mi banii. Dispar uite-așa! Dar ea e o femeie bună pentru mine, pentru că-mi încetinește ritmul, mă temperează. Are grijă de mine, iar eu chiar am nevoie de asta. Obișnuiesc să fac lucrurile în viteză, pentru că încă sunt convins că am 45 de ani. Mereu merg prea departe, în tot ce fac, iar ea îmi amintește să nu fac asta.

Oh, Oscarurile… Ruginesc uşor şi adună o grămadă de praf.

Dacă am atins totul? Nu ştiu. Dar nu mă mai gândesc la categorii gen succes, trebuie să ai faimă. Sunt un actor pe care îl poţi închiria pentru un film. Dacă stau în faţa camerei, bineînţeles că voi da tot ce am mai bun.

Principiul după care mă ghidez este să mă distrez. Mă simt bine în toate felurile. E mult de când am trecut peste orice rivalitate. Nu am vreo ambiţie.

Desigur că am citit toate cărţile despre metodele de a juca şi am şi o lungă experienţă în teatru. Dar toate mistificările astea despre actorie sunt dezgustătoare pentru mine.

Am un program de fitness de care mă ţin riguros. În fiecare zi pedalez şi ridic greutăţi. Dar exagerez un pic. Ieri am ars 700 de calorii.

Aniversarea mea de 75 de ani am petrecut-o, împreună cu soţia mea, la Moscova. Întotdeauna mi-am dorit să stau în Piaţa Roşie. Pentru aşa ceva sunt în stare să şi sufăr un pic.

Soţia mea m-a determinat să mă apuc de pictat – nu am studii academice în domeniul picturii şi nici în acela al muzicii aşa că sunt degajat, mă simt realmente liber.

Nu cere nimic, nu aştepta nimic, acceptă orice şi vei avea o viaţă bună.

Actoria este restrictivă pentru că există replici. Dar muzica şi pictura sunt …nu ştiu dacă mai satisfăcătoare, dar cu siguranţă interesante. Mai ales muzica. Şi pare să se vândă bine, oamenilor le place ceea ce fac aşa că voi continua până nu le mai place.

Sunt întortocheat, crud, viclean și captivant.

Pentru mine timpul este cel mai mare mister. Adevărul este că visăm tot timpul. Asta este ceea ce îmi ajunge. Avem un lac insondabil de inconștiență chiar sub craniile noastre.

Sunt capabil să joc monștrii bine. Îi înțeleg pe monștri. Înțeleg nebunii.

Sunt o persoană puțin cam singură-o personalitate solitară. Îmi place să fiu pe cont propriu. Nu am nicio prietenie importantă sau relații cu oamenii.

Nu mă pricep să fiu alături de cineva pentru prea mult timp. Poate de-asta nu am fost făcut pentru căsătorie. Am avut câteva relaţii bune, dar în final devin neliniştit şi o iau la fugă.

La naiba cu prostia asta de showbiz, cu ridicolul acesta, cu modalitatea asta superficială de a-ţi trăi viaţa. Când privesc înapoi văd un imens deşert. Mi-am petrecut toţi anii ăştia într-un mediu fals. Totul era fals.

Anthony Hopkins

Hannibal, Cocoşatul de la Notre Dame, Othello, Nixon, Picasso – Anthony Hopkins i-a jucat pe toţi şi mai mulţi de atât. Acum el este marele maestru al horror-ului din filme, „Hitchcock”. Nu şi-a dorit niciodată să fie star de cinema, iar cariera lui la Hollywood a fost aproape distrusă înainte de a începe. Actorul galez deţinător de Oscar pentru “Tăcerea mieilor” şi nominalizat de alte trei ori la premiile oferite de Academia americană de film se întoarce la genul horror cu rolul Părintelui Lucas din lungmetrajul “Ritualul” de Mikael Håfström. Având la bază cartea scrisă de Mat Baglio, “The Rite: The Making of a Modern Exorcist”, “Ritualul” este un film terifiant în care Diavolul reuşeşte să îşi găsească acoliţi chiar şi în cel mai sfânt colţ de lume.
Philip Anthony “Tony” Hopkins (Sir Philip Anthony Hopkins) s-a născut la 31 decembrie 1937 (Margam, Port Talbot, Ţara Galilor) într-o familie de brutari, a urât şcoala toată copilăria, dar s-a îndrăgostit de pian şi pictură. „Eram jalnic. Eram un ratat. Un tăntă-lău. Eram anti-social şi nu mă oboseam să discut cu ceilalţi copii. Am fost un elev rău şi nu înţelegeam ce caut la şcoală. Cred că de-asta am devenit actor“, povesteşte britanicul. La 75 de ani, actorul din „Thor: Întunericul“ a reuşit să renunţe la toate viciile sale, iar cea mai mare plăcere a sa acum sunt road trip-urile.
Anthony Hopkins nu s-a dovedit un elev strălucit, ci mai degrabă unul mediocru. Prefera să se uite la câteva filme pe săptămână în loc să învețe pentru școală. A schimbat chiar și câteva colegii pâna când s-a înscris, într-un final, sub influența lui Richard Burton, la un colegiu de muzică și dramă. Astfel, în 1957 se înscrie la cursurile de la Royal Welsh College of Music & Drama, iar apoi la Royal Academy of Dramatic Art din Londra și drumul spre lumea actoriei devine din ce în ce mai simplu.
În 1968 pleaca în S.U.A. și își încearcă norocul ca actor de film. Primul rol a fost cel al lui Richard Inimă de Leu, iar filmul a fost distins cu un Oscar – din păcate nu pentru rolul interpretat de Hopkins. Din acea clipa viața lui Hopkins s-a desfășurat între rolurile interpretate în filme și propriul său rol în viață. Iar viața sa a fost în derivă, urmând cursul celei de pe scenă. La vârsta de 53 de ani, într-o pauză de dezintoxicare, când se resemnase că nu va fi niciodată un mare actor, un rol avea să-i schimbe destinul. Din tăcerea care se așternuse peste el s-a născut o alta care a făcut publicul să vorbească ani în șir, fascinat de măreția pe care o intrezărise în bătrânelul cu ochi albaștri. Era “Tăcerea mieilor”, filmul ce avea să-i aducă primul Oscar lui Hopkins și care i-a transformat anii de așteptare într-un succes imens. Pentru că Hannibal Lector părea a fi rolul ce i se potrivea ca o mănușă. Reprezenta o lume de care Hopkins nu era cu totul străin, o lume de nevrotici și nebuni, o lume sinistră în care cel de lângă tine te poate trăda în orice clipă și în care psihiatrul poate fi mai periculos decât cel mai periculos psihopat, fiind o mașină perfectă de ucis. Mulți au afirmat că Hopkins este printre puținii actori talentați care fac un rol intrând cu adevărat în pielea personajului interpretat. Dar dincolo de a fi o binecuvântare, acest lucru este un adevărat blestem, el neputându-și reveni complet după terminarea filmărilor. Și treptat, fără voia sa, dintr-o necesitate imperioasă a transpunerii unui rol, actorul-cameleon, cum l-au numit colegii săi de breaslă nu a mai putut să-și joace propriul lor, trecând prin furcile caudine a două divorțuri și a mai multe separări de cei care odată îl iubeau. “Întotdeauna mi-am imaginat Diavolul ca fiind o persoană spirituală, înțeleaptă, fermecătoare și seducătoare până dincolo de moarte”. Sunt cuvintele lui Anthony Hopkins, nu ale actorului premiat cu Oscar, ci ale omului care și-a distrus viața particulară din prea multă dragoste de film.
Primele sale mariaje, cu Petronella Barker, între anii 1966-1972, și cu Jennifer Lynton, între anii 1973-2002, s-au încheiat fără a veni în atenția publicului. Actorul își împarte acum viața privată cu de cea de-a treia soție, Stella Arroyave. Din prima căsătorie, acesta are o fiică, Abigail Hopkins.
Cariera sa a fost influențată, direct sau indirect, de câteva nume importante din lumea teatrului și cinematografiei. În anul 1965 se mută la Londra, la Teatrul Național, la invitația lui Laurence Olivier, care văzuse în tânărul Hopkins ceva promițător chiar de la prima audiție. Din acest moment, cariera lui prinde contur. Debutul în film îl face cu The White Bus (Autobusul Alb) în 1966. Filmul nu a avut ecou în lumea cinematografică. Tânărul Hopkins repurta însă succese deosebite ca actor de teatru. Momentul de răscruce al carierei sale l-a constituit rolul lui Edgar din Dansul morții de August Strindberg, în care, inițial, fusese doar dublura lui Lawrence Olivier. Soarta însă a vrut ca Olivier să se îmbolnăvească de apendicită și Hopkins să fie nevoit să îi ia locul pe scenă. A fost remarcat și rolurile au început să curgă. În 1971 a jucat primul rol principal, în filmul When Eight Bells Toll.
În anul 1975 a reuşit să renunţe la viciul alcoolismului. Băutura lui preferată era tequila mexicană. „Parcă eram într-o călătorie halucinantă. Vedeam lucruri şi aveam trăiri cvasi religioase. Credeam că sunt Ioan Botezătorul şi vorbeam cu marea, de pe plaja din Malibu, iar marea îmi răspundea. A fost ciudat“. Actorul mărturiseşte şi că, în încercarea sa de a renunţa la alcool, cel mai important aliat a fost credinţa lui în Dumnezeu.
După ce a absolvit Academia Regală de Arte Dramatice, Anthony Hopkins a petrecut doi ani în serviciul militar britanic. A fost repartizat în serviciul de artilerie, unde colegii îl porecliseră „Gunner Hopkins” (Tunarul Hopkins). În 1987, când era deja un actor celebru, Hopkins a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, iar în 1993 a fost făcut cavaler. Cântă la pian și pictează. Actorul a expus câteva din tablourile sale în San Antonio, Texas, iar în ianuarie 2012 a lansat un album de muzică clasică intitulat „Composer” şi a cântat împreună cu Orchestra Simfonică din Birmingham. A renunțat la fumat după metoda lui Allen Carr. „A fi fumător este ca şi cum te afli într-un labirint complicat. Iar Carr parcă a avut o hartă a acelui labirint. Instantaneu, am fost eliberat de dependenţa mea“. declara actorul. Anthony Hopkins suferă de dislexie. Persoanele afectate de dislexie fac greşeli de lectură şi schimbă cuvintele. În cazul actorului britanic, dislexia i-a trezit interesul pentru actorie. Hopkins a reuşit să depăşească acest neajuns prin memorarea perfectă a scenariilor, ceea ce înseamnă că uneori este nevoie să citească şi de 250 de ori un scenariu pentru a-l învăţa pe de rost.
Anthony Hopkins a jucat în peste 100 de filme, seriale de televiziune și piese de teatru. Este cunoscut pentru filmele sale de excepție, însă puțini sunt cei care știau că actorul a compus un vals în urmă cu 40 ani pe care l-a auzit pentru prima dată interpretat de orchestra lui Andre Rieu! Premiera acestui vals a avut loc în Viena în iulie 2011 în prezența compozitorului și a familiei acestuia. Andre Rieu a introdus ulterior acest vals în toate concertele sale, la unele dintre acestea fiind invitat și Sir Anthony Hopkins. Poate cel mai celebru concert al lui Andre Rieu, cel susținut anual în Maastricht, a fost recent proiectat la The Light Cinema din Liberty Center București. Dacă asculți acest vals, vei simți că plutești!

Sir Anthony Hopkins este considerat a fi unul dintre cei mai buni actori la ora actuală. Cariera sa îndelungată a fost marcată de roluri excepționale și este în continuare unul dintre cele mai apreciate nume de la Hollywood. Printre producțiile de top în care l-am putut admira până acum se numără: The Elephant Man (1980), The Silence of the Lambs (1991), Bram Stoker’s Dracula (1992), The Remains of the Day (1993), Nixon (1995), The Mask of Zorro (1998), Meet Joe Black (1998), Hannibal (2001), Red Dragon (2002), Thor (2011) sau Hitchcock (2012).
Premii:

1973, BAFTA – cel mai bun actor,Război și pace
1976, Emy- cel mai bun actor, The Lindbergh Kidnapping Case
1981, Emmy- cel mai bun actor în miniserie, The Bunker
1987, ACE – actor în film/miniserie, Mussolini:The Decline and Fall od II Duce
1987, Festivalul Internațional de film de la Moscova – cel mai bun actor, 84 Charing Cross Road
1991, BSFC – cel mai bun actor,Tăcerea mieilor
1991, NBR – cel mai bun actor,Tăcerea mieilor
1991, NYFCC – cel mai bun actor,Tăcerea mieilor
1992, Oscar- cel mai bun actor în rol principal, Tăcerea mieilor
1992, Sant Jordi – cel mai bun actor străin, Tăcerea mieilor
1992, Saturn – cel mai bun actor, Tăcerea mieilor
1992, BAFTA – cel mai bun actor, Tăcerea mieilor
1992, KCFCC – cel mai bun actor, Tăcerea mieilor
1993, LAFCA – cel mai bun actor, Shadowlands
1993, NBR – cel mai bun actor, Shadowlands
1994, BAFTA – cel mai bun actor, Shadowlands
1994, KCFCC – cel mai bun actor, Rămășițele zilei
1994, DFWFCA – cel mai bun actor, Rămășițele zilei
1994, ALFS – cel mai bun actor, Rămășițele zilei
1994, KCFCC – cel mai bun actor, Rămășițele zilei
1994, David – cel mai bun actor, Rămășițele zilei
1994, SEFCA – cel mai bun actor, Rămășițele zilei
1995, Bronze Wrangler – alături de Edward Zwick, William D. Wittliff, Brad Pitt, Legendele toamnei
1998, BFCA – cel mai bun actor în rol secundar, Amistad
2006, Hollywood Film Award – cea mai bună distribuție a anului, Bobby