Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Expoziţia „Echinox” a artistei Victoria Cornelia Dedu la Elite Arte Gallery

Compoziţiile din expozitia „Echinox” au în comun expresivitatea culorii, accentuarea subiectului plastic în mase de pastă structurată într-o schemă de ansamblu construită stiinţific, care se desfaşoară de la zona analiticului, pană la suprafeţe sintetice, de respiraţie expresivă a câmpului imagistic. Proiectul vizual al Corneliei Victoria Dedu este legat de temele clasice ale picturii. Portretul, abordat in mod exceptional, natura statica, motiv de atelier, şi peisajul în plein-air, cea mai îndragită temă a sa, îşi află sursele stilistice în estetica interbelică. Spre deosebire de alte expuneri, structurate cromatic pe griuri colorate, lucrarile de la Elite Arte Gallery sunt peisaje şi flori în tonalitaţi vivante, în care sugestia culorii este imperativă, încorporând în sine energia emoţionala şi dinamismul mijloacelor de expresie accentuat prin amplitudinea alternanţelor recurente de armonii formale şi cromatice, asimetrii si echilibrări compoziţionale ce sugerează atmosfera specifică peisajului natural.

Cornelia Dedu
Cornelia Victoria Dedu își organizează spațiul vizual conform unor criterii pe care școala românească de pictură i le-a amprentat în memorie. Folosind perspectiva, atenta observare a motivului, contraste cromatice sau nuanțe exuberante, deseori expresioniste, așezate în gesturi directe, largi, care fac să respire spațiul compozițional și să aibă impact direct asupra privirii noastre, constatăm că artista preferă subiecte clasice, abordate într-o modernitate a stilului practicat, detectabil în pensulaţie, atmosfera de culoare, trăirea autentică în mijlocul naturii, simbioza cu aceasta. Spontaneitatea expresivă alternează cu analiza petelor cromatice, sensibilitatea exteriorizată în tușele largi contracarează fragmentele materiei abundent aşezată, evidentă în lucrările cu flori apropiate de zona abstractului ca interpretare a motivului.
Peisajele sunt indisolubil relaționate cu habitatul uman. Misterul unei locuințe cu arhitectură arhaică este accentuat de un vas antic, de obicei o amforă („Amfora casei”) cu rol protector amintind de o lume conservată în datele ei tradiționale.
La un moment dat interpretarea figurativă devine mai liberă, accentul cade pe culoare în tot mai mare măsură. Florile se abstractizează, devin structuri de pastă picturală rezultată dintr-o materie suculentă, așezată cu generozitate în formaţiuni vibrante, ataşată de un climat afectiv, care să ne îmbie.
Compozițiile cu personaje sunt foarte diferit structurate. Atitudini diferite ale ființei feminine, treceri de la o stare la alta, de la melancolie şi latență, la așteptare şi apoi la o poziţionare frontală a „Autoportretului” neutralizat de sugestia unor elemente de o cromatică puternică aparținând naturii statice, care pun în evidență chipul și îl neutralizează. Figura, realizată pe tonalități de griuri, pare că se află în planul al doilea al imaginii, iar fructele levitează în jurul ei.
Peisajele evocă de cele mai multe ori așezarea umană, având ca centru de interes un detaliu al habitatului relevat în forma cubistă a unei case îşi schimbă direcţia de abordare şi prezintă o întreagă așezare privită din perspectivă plonjantă ori de jos în sus. Unghiurile de redare a imaginilor caută aspecte inedite ale zonelor rurale, panoramic studiate, concentrându-se deseori asupra unui amănunt pe care artista îl întoarce pe toate fețele formale, cromatice și luministice.
Victoria Cornelia Dedu are un anumit tip de pensulație. De la analiza tușei impresioniste până la cea gestuală, expresionistă, ne transmite stări, idei, fără a distorsiona realitatea interpretată. Lucrarea „Castelul” ne demonstrează că ereditatea postciucurentistă este încă activă, dar pictoriţa ne propune o schimbare de direcţie stilistică păstrată în matca expresionismului, însă deosebită prin constrastele sidefate, suprafeţele de culoare foarte luminoase, printr-o structurare condusă până în pragul subiectivismului ca interpretare, dar păstrată discret în nota stilizată a figurativului.
„Echinox” este o expoziţie unitară, gândită în datele ei tehnice astfel încât să ne convingă, încă o dată, că Victoria Cornelia Dedu îşi selectează cu multă atenţie lucrările, pentru a contura admirabil o simeză concepută a fi şi de sezon, dar şi cu date estetice remarcabile.

Critic de artă
Ana Amelia Dincă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 4 =

62 + = 70

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie