Femeile sunt adevăratele arhitecte ale societăţii.

Publicat 10 noiembrie 2020

Femeile sunt adevăratele arhitecte ale societăţii.

Un adevărat lider n-are nevoie să conducă. El doar arată direcţia.

Nu în bogăţiile atotputerniciei se află măreţia adevărată, ci în renunţarea de sine şi într-o iubire atotrăbdătoare.

Cele mai amare lacrimi vărsate deasupra mormintelor sunt pentru cuvinte nerostite şi fapte nesăvârşite.

Sufletul, înfiorat de necunoscut, se trezeşte între două eternităţi obscure – eternitatea trecutului şi eternitatea viitorului.

Atunci când eşti îngrămădit într-un colţ şi totul pare a fi împotriva ta, până într-atât încât simţi că nu mai poţi suporta asta nici măcar încă un minut, nu te da bătut niciodată, căci orice lucru are un loc şi un timp al refluxului.

Să fii într-adevăr măreţ în lucrurile mărunte, să fii cu adevărat nobil şi eroic în detaliile insipide ale vieţii de zi cu zi, este o virtute atât de rară, încât este demnă de canonizare.

Harpa sufletului omenesc e atât de meşteşugit alcătuită, încât numai o lovitură care i-ar rupe dintr-o dată toate coardele ar putea să-i nimicească orice putinţă de vibrare.

Zi cu zi se scurge viaţa noastră, a tuturor.

Pentru a fi eficace, educaţia trebuie etapizată.

Adevărul este cel mai bun lucru pe care îl putem oferi oamenilor în cele din urmă.

Sclavul devine un tiran îndată ce poate să o facă.

Cel care n-a auzit vreodată decât ocări e ciudat de neîncrezător faţă de o manifestare atât de sublimă cum e blândeţea.

Toate alegerile îndrăzneţe duc unde trebuie.

Când te găseşti la strâmtoare şi totul pare a fi împotriva ta, când ţi se pare că nu mai rezişti nici măcar un minut, să nu te dai bătut, căci acela este tocmai locul de unde calea ta începe să se lărgească şi pasul să-ţi fie lin.

Harriet Elizabeth Beecher Stowe

A fost unul din cei 13 copii și, spre deosebire de multe fete de atunci, a primit o educație bună. Familia sa s-a mutat în Cincinnati, Ohio, unde tatăl ei a înfiinţat un seminar teologic. La vârsta de 25 de ani, înainte de a se căsători cu un profesor al seminarului pe nume Stowe, a lucrat într-o şcoală de fete. În acea vreme izbucneau multe revolte şi se derulau numeroase campanii împotriva sclaviei. A început să fie preocupată de acest subiect şi s-a decis să scrie o carte pe această temă, fără însă a-şi neglija îndatoririle gospodăreşti. Autoarea “Colibei unchiului Tom”, scriitoarea Harriet Beecher Stowe, era o necunoscută înainte de apariţia cărţii.
S-a născut la 14 iunie 1811 la Litchfield, Connecticut, Noua Anglie ca fiica pastorului Lyman Beecher și a Roxanei Beecher (născută Foote). În 1816, moare mama sa, Roxana. În 1824, familia Beecher se mută la Hartford, unde Harriet învață și apoi predă la școala condusă de sora ei mai mare, Catharine Esther Beecher (1800-1878).
Primele scrieri ale lui Harriet Beecher apar în 1833 în Western Monthly Magazine. În același an, Beecher călătorește în Kentucky unde cunoaște sclavia negrilor, cu toate acestea într-o formă mai atenuată specifică statelor americane nordice.
La 6 ianuarie 1836 se căsătorește cu profesorul Calvin Ellis Stowe, iar la 29 septembrie naște primii săi copii, două fete gemene. Între timp au loc tulburări civile stradale anti-aboliționiste în Cincinnati, iar în 1837 este asasinat publicistul progresist aboliționist Elijah Lovejoy (n. 1802), un apropiat al familiei Beecher.
În 1839 soţul ei a angajat o servitoare de culoare. Câteva luni mai târziu, fostul stăpân al servitoarei a venit să întrebe de ea. Domnul Stowe i-a pregătit acesteia o ascunzătoare secretă într-un loc sigur, unde a fost nevoită să rămână peste zece ani. În 1850, odată cu adoptarea legii sclavilor fugari s-a înnăsprit şi viaţa acestora. Legea promulgată a înfuriat-o pe doamna Stowe. Într-o duminică, în timp ce se afla la biserică i-a venit în minte scena finală cu care avea să încheie povestea unchiului Tom.
La început, a publicat-o sub formă de fascicule săptămânale într-o revistă, dar în cele din urmă nu s-a mai putut opri din scris. Cititorii deveniseră din ce în ce mai nerăbdători.
După publicarea cărţii a devenit o adevărată celebritate literară. Adesea spunea că Dumnezeu a scris cartea, ea fiind doar o umilă unealtă.
În 1843 publică Mayflower, prima versiune a unei schițe despre prima corabie cu coloniști puritani britanici debarcată în America în 1600. În 1845 publică nuvela Emanciparea imediată în revista The New York Evangelist.
În 1850 se mută în Brunswick, Maine, după ce soțul său este numit profesor la Colegiul Bowdoin. La 8 iulie se naște Charles, al optulea copil al soților Stowe care în 1890 va publica o biografie a mamei sale.
În 1852 soții Stowe se mută la Andover, Massachusetts, Calvin fiind numit profesor aici la Seminarul Teologic.
Apare în volum romanul Coliba unchiului Tom, în prima zi vânzându-se cca. 3000 de exemplare și 300 de mii numai în SUA până la sfârșitul anului. Anul următor, în 1853, apare prima versiune românească a romanului, tradus de Theodor Codrescu.
Tot în 1853, Harriet Beecher Stowe face prima sa călătorie în Europa, având o primire entuziastă în Anglia. Fiind acuzată de adversarii ei că deformează realitatea, Harriet Beecher Stowe publică Cheia Colibei unchiului Tom, volum documentar folosit de ea la scrierea romanului.
În 1854, în urma impresiilor călătoriei prin Europa, publică volumul Amintiri însorite din țările europene. Doi ani mai târziu vizitează din nou Europa, întâlnindu-se cu regina Victoria a Angliei. Tot în 1856 publică Dred sau Povestea mlaștinei întunecate, cel de-al doilea roman valoros al scriitoarei Beecher Stowe.
În 1857, fiul ei cel mare, Henry, se îneacă. Începe să colaboreze la revista The Atlantic Monthly. În 1859 face a treia călătorie prin Europa. Apare romanul Preotul pleacă la pețit, inspirat din viața provinciei Noua Anglie, roman apărut inițial în foileton în revista The Atlantic Monthly.
Romanul Mărgăritarul din Insula lui Orr apare în 1862, după ce fusese publicat inițial în foileton în revista The Independent. Apare și romanul Agnes din Sorrento.
În 1862, în perioada Războiului Civil, s-a întâlnit cu Lincoln care ar fi exclamat: “Deci, aceasta este micuţa doamnă care a declanşat un război uriaş”. Într-adevăr, efectele produse de publicarea cărţii au fost atât de semnificative, încât se poate spune că nu a existat niciun alt scriitor în istoria literaturii care să aibă o influenţă atât de mare asupra societăţii americane.
În 1863 moare tatăl ei, Lyman. În 1864 soțul ei, Calvin, se retrage din învățământ și familia Stowe se mută la Hartford, Connecticut.
Sub pseudonimul Christopher Crowfield, publică în 1865 volumul Documente de familie și în 1866 volumul Vulpișoarele.
Scriitoarea își cumpără o proprietate în Florida în 1868 pentru a se ocupa de fiul ei, rămas invalid în urma războiului civil american.
În 1869 se întâlnește în străinătate cu văduva poetului Byron, publicând apoi un articol senzațional despre viața intimă a acestuia în revista The Atlantic Monthly și, în 1870, volumul În apărarea Lady-ei Byron despre imoralitatea poetului englez, lucru ce stârnește indignarea publicului englez și critica americanilor.
În 1873 apare volumul de schițe Frunze de palmier, inspirat de peisajul din Florida unde scriitoarea și-a petrecut iernile în perioada 1868-84. În 1875 apare Noi și semenii noștri, continuare a eseului Eu și nevastă-mea.
Ultimul roman al scriitoarei, Oamenii din Poganuc (din seria inspirată de viața din Noua Anglie), apare în 1878. Romanul a fost publicat inițial ca foileton în revista Christian Union.
La 6 august 1886 moare Calvin Stowe în casa lor Hartford, Connecticut, iar, în continuare, sănătatea scriitoarei se deteriorează rapid.
În 1889-1890 apar două biografii ale scriitoarei, una neoficială de Florine Thayer Mc Cray, cealaltă, o biografie de familie, realizată de fiul ei, Charles Edward Stowe.
La 1 iulie 1896 moare Harriet Beecher Stowe, la 85 de ani, la Hartford, Connecticut.