Critic de Artă Ana Amelia Dincă

Alături de peisajele citadine, care primează ca preocupare în creaţia lui Corneliu Drăgan –Târgovişte, florile ocupă un loc important, fiind subiecte de sine stătătoare, aşezate în vaze sau compuse în ambianţa unor elemente care le fac adevărate naturi statice.

Lirismul şi plasticitatea, latura exuberantă a fiinţei artistului, măiestria şi emoţia reţinută devin componente ale acuarelelor cu flori realizate într-un limbaj modern, gestual, dar subordonat unei vaste experienţe. Macii şi trandafirii domină ca forme selectate din arealul floral oferit de panoplia diversă a naturii. Alb şi roşu, albastru-verzui şi verde, violet şi galben, irizări feerice tratate într-o variaţie ce permite artistului să jongleze cu frumuseţea diluţiilor coloristice de intensităţi diferite, evocă puterea avută de contrastele calorice, dar şi delicateţea acordurilor cromatice de mare forţă expresivă. Atrăgându-ne prin coloritul vivant, indiferent dacă expresia cromatică este dată de culorile reci sau calde ori de tonuri mai potolite, florile artistului sunt posesoarele liniştii sale lăuntrice. Tuşa are libertate şi în acelaşi timp control asupra figurativului. Spontaneitatea şi energia degajată de forme generează o naturalitate a gestului artistic. Elementele sunt simple, expresive, au forţă cromatică, fiind supuse unei transfigurări ce emană un joc subtil al metamorfozei. Apropierea de subiectul său este una afectivă, cu reflexe în virtuţile de colorist, de rafinat mânuitor al laviurilor, al transparenţelor care condiţionează variaţiunile tonale creând senzaţii optice. Vazele, tratate ca structuri compacte din punct de vedere volumetric, reprezintă pata de culoare statică, axa verticală şi suportul ce conferă monumentalitate imaginii.

Configurările obiectelor completează imaginea florală ce contribuie, o dată în plus, la frumuseţea compoziţiei, fiind incluse cu precauţia celui care cunoaşte importanţa structurii bine articulate a desenului. Supuse reveriei, cu o implicare intuitivă şi cu forţa exerciţiului sintetic îndelungat, artistul surprinde esenţialul, îndrăznind câteodată să îşi apropie viziunea de zona abordării abstracte, Corneliu Drăgan- Târgovişte făcând lizibile armonia şi echilibrul compoziţional ce se încriu în matca naturii sale reflexive.

Aşezarea structurilor florale în planul bidimensional evidenţiază orientarea spaţială a fiecărui element, fie că este vorba de simple flori sau corole şi frunze dispuse în vecinătatea unor fructe a căror proiecţie perspectivală guvernează registrul inferior al tabloului.
Uneori, Corneliu Drăgan-Târgovişte lasă spaţiul alb al hârtiei să exalte coloritul formelor care doar vag amintesc de textura fizică a modelului vegetal. Însoţite câteodată de ulcele cu instrumentele de pictat ale artistului, florile, trandafirii, macii ori obiecte care aparţin culturii etnografice cum ar fi lingurile de lemn cu motive tradiţionale sculptate, creează imagini de forţă plastică, prin delicate sugestii vizuale, calităţi remarcabile ale acuarelistului Corneliu Drăgan-Târgovişte.