Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Gândirea este adezivul ce ne fixează viitorul: Oltenițeni, hadeți să demonstrăm cum gândim!

Miza PSD cu Victor Ponta în față de a câștiga aceste alegeri este una foarte mare, interesele sunt atât de uriașe încât lupta este pe viață și pe moarte. Le este frică de lege, le este frică de propriile fapte penale pentru care trebuie să plătească și pentru care vor să pună căuș la gura justiției, să dezechilibreze Balanța Justiției, fiindcă au încălcat și încalcă legea flagrant…sunt disperați din cauza marșăviei lor și a slabiciunii de a fi sclavii propriilor depravări, una dintre acestea fiind scăldatul în baia cu bani și putere, așadar sclavii banilor și puterii, au căzut în propria capcană pentru că sunt bolnavi de minciună, putere și bani, au căzut în păcatul de a urma exemplul bolnavilor de dictatură și dominație din istorie, sunt bolnavi din cauza furtului ce acum îi impinge să plătească. Și nu sunt decât niște simple bipede avide de răzbunare și sânge, avide de a fi mereu sacrificat careva pentru a scăpa ei de judecata dreaptă. Ei să domine, alții să sufere și plătească pentru nelegiuirile lor.
Un grup infracțional organizat și foarte pătat vrea să preia puterea tocmai pentru a scăpa din lichelismul care îi caracterizează.
De ce Banatul, Ardealul, Maramureșul, trebuie ca de fiecare dată la ananghie sau criză, saturație sau muchie de cuțit, pericol sau lehamite să fie exemplul nostru, să dea exemplul pozitiv veșnic?? De ce oare ceilalți nu se trezesc?repr

Ponta și cei care îi țin spatele dar și alții din jurul lui au împărțit țara în două. Au făcut în așa fel prin tromboanele puterii de care se folosesc (Antena 3 și Romania TV cu patronii lor extrem și perfect de interesați să păcălească și fraudeze atât votul cât și masele) să împartă țara în băsiști și antibăsiști, democrați și comuniști-socialiști, dar de fapt au împărțit țara în oameni care gândesc normal, deschis, liberal și sincer iar de cealaltă parte oameni care nu gândesc, nu vor să gândească, oameni mai slabi și care se conduc după primul impuls.

Ce face lesa? Ce vă face lesa oltenițeni, vorbesc acum cu acei oameni slabi cărora nu le place lupta pentru bine și dreptate, care stau închiși în propriile chingi, care nu vor să iasă din tiparul și imboldul plictisitor al obișnuinței zilelor de mucava ce le leagă orele de lâncezeală, nu vor să iasă din vraja celor ce amăgesc călcând pe ei și folosindu-se de ei, de acei oameni ce nu gândesc pentru că nu au scrupule și caracter, care ei înșiși încalcă prin fraudă cu puterea în mână orice normă de civilizație și dreptate, egalitate și frăție și se dau cinstiți? Ei sunt cameleonii. În democrație există frăție și egalitate și asta trebuie înțeleasă și percepută de toți, dar mai ales susținută. Comunismul distruge ființa umană, libertatea cu care omul se naște, distruge frăția și prietenia, gândirea și libertatea de exprimare încâlcind totul, orice dorință de mai bine și orice licăr de speranță. Urmăream un documentar făcut în Coreea de Nord, iadul în toată flacăra, adică splendoarea lui. Câtă încălcare a tuturor normelor umane, câtă umilință, încălcare de drepturi, călăreală și discreditare umană !!!! Păi acolo este vorba oameni buni de exploatare. Comunismul exploatează libertatea umană, tot ce înseamnă existență superioară. Animalele nu se subjugă între ele, nu se chinuiesc între ele, nu atacă decât când le este amenințat teritoriul. Așadar cum ar trebui să fie omul prin comparație? Jurnalistul care a fost în Coreea de Nord a sintetizat ce presupune acest flagel uman numit ”comunism” sau mai stilat ”socialism” și ca atare să luăm exemplu.

Libertatea nu se face cu adepții comunismului sau socialismului, asta se face tot cu spiritul liber al democrației, asta este și dogma lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat liberul arbitru, Dumnezeu nu impune, nu dictează, nu umilește, nu comandă. Dumnezeu vrea iubire, libertate pentru a gândi și alege, vrea viață iar aceste dorințe nu se dezvoltă în dictatură, minciună, dominare, păcăleală.

De ce trebuie să căutăm veșnic explicații la scăpările și slăbiciunile noastre? Mergem la origini și pătăm oul din care ne-am zămislit, adică a venit romanul peste Burebista și a ocupat Dacia, dar fiindcă nu a ajuns aici decât cea mai deplorabilă parte sau de fapt partea aceea îndoielnică din Imperiul Roman, s-a format prin contopire cu sălbaticele femei dace acest popor. În timp s-au produs alte alipiri trupești de când pământul ăsta este ocupat ba de turci, ba de tătari, ba de unguri sau austro-ungari, ba de ruși. Astfel încercăm să găsim explicația haosului moral și de caracter, să găsim explicația tuturor nefericitelor situații de criză din România sau a momentelor găunoase din istoria noastră cu oameni creați prin astfel de combinații corcite și când doar sub papuc am stat, mai apoi perioada comunismului când oameni bolnavi psihic au pus cizma pe noi iar noi am acceptat fără să ne opunem. Nu. Explicația este în noi și gândirea noastră. Avem rațiunea să ne facem autoeducația, stă în puterea noastră să ne corectăm în timp pe tot parcursul vieții, voință să fie, dorință de deschidere și optimism, putere și dragoste nu zădărnicie.

Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru iar asta presupune muuuult, mult prea mult : caracter, dragoste, omenie, cinste, reverență umană, spiritualitate, cultură, educație și respect, altruism, superioritatea aceea care nu se fălește ci trebuie să fie umilă, fiindcă nu suntem animale și avem să dovedim animalelor că suntem deasupra lor. Astfel vom ști să alegem, cum să alegem și ce să alegem dintr-o grămadă, un grup sau două variante.

Gândiți oameni buni cu mintea nu cu impulsuri, cu slăbiciunea influențelor și pomenile electorale devenite un simbol, un mit al alegerilor, dar de fapt mita dată de cineva dubios și nepregătit din punct de vedere politic și managerial, uman și social care astfel minte, minte cu o nerușinare nemărginită și ascunde multe ticăloșii, astfel vrea să se ridice într-o funcție de unde să poată controla necinstit afaceri, oameni, acțiuni, vieți, după bunul lor plac. În spatele nostru se fac jocuri, jocuri murdare în care mulți dintre noi nu am intra, de aceea nasurile noastre musai e nevoie să fie măcar puțin din porțelan.

Ponta și PSD-ul reprezintă un pericol, un pericol amenințător asupra națiunii, PSD-ul este partidul care a reușit din 1990 până acum în frunte cu tătucul lor să distrugă țara, voit sau involuntar, conștient sau nu, dar ăsta este adevărul și trebuie să vă vină mintea să-l descoperiți. PSD-ul se află la putere și are implantați oameni peste tot, țara e sufocată de el și de faptele incalificabile ale celor din rândul lui, încât multora ni s-a făcut lehamite. Dar știu să arunce pe alții și alte guvernări, alte personaje politice când de fapt ei, ei sunt cei care uneltesc și urzesc toate ițele ce se încurcă inclusiv în jurul fraierilor care îi cred și mai apoi se miră de ce le este viața grea, dar nu au știut ce să voteze. PSD-ul a venit numai cu dezastru, eu nu îmi amintesc un lucru bun făcut de careva care a reprezentat acest partid până acum. Iliescu veghează iar în 25 de ani de la revoluția sângeroasă din decembrie și ianuarie, românul încă nu a învățat ce înseamnă demnitatea și omenia. S-a format un curent periculos care a hrănit și hrănește inferioritatea, pseudo-democrația, manelismul, hoția, prostia, lipsa personalității, incultura. Ponta @ comp au reușit să împartă țara în două, au reușit să dezbine cum nimeni nu a făcut-o până acum, iar în loc să guverneze, să își ducă la capăt sarcinile guvernamentale, preocuparea acestui sforar este alta, preocupările unui tip care trăiește doar pentru înșelătorii sunt fundamental și cu prioritate altele decât cele de a guverna o țară, a coordona un grup de miniștri care să știe să fie profesioniști și să facă ceva și pentru țara asta. Acele funcții sunt plătite de noi, ei sunt aleși de noi să ne reprezinte, să ridice nivelul de trai, economia țării, să aducă prosperitate și să ne facă cinste. Dar de fapt totul este o degringoladă umană, o miștocăraie, o hoție, cavalcadă comunistă, manipulare, minciuna și inducere în eroare. Aceste personaje măsluite nu fac decât să păcălească oamenii, să prăduiască România, să transforme manipularea în artă, să mânuiască și să se joace cu psihicul celor slabi sau neinstruiți în avantajul lor, să se folosească de oameni pentru a câștiga necurat ceva ce nu le aparține, știu să înfigă cuie în tălpi și pună bețe-n roate, să bârfească, să arunce vina veșnic pe alții să scape ei. Așa cum spune un aforism al lui Valeriu Butulescu ”Cheia succesului în politică este să condamni vehement hoţii şi escrocii, chiar dacă eşti unul dintre ei.”

Oamenii nefericiți au o viață nefericită, oamenii furioși au o viață furioasă, oamenii care nu doresc binele nici lor nici celor din jur au parte de rău, oamenii care greșesc au o viață plină de greșeli. Nimic din aceasta nu se poate schimba până ce nu ne schimbăm modul de a gândi. Dacă nici acum oltenițenii, alături de alții din România care au ajutat la înroșirea hărții, nu se trezesc, după atât amar de ani în care tovarășii PSD-ului au distrus tot ce se putea distruge în țara asta iar impulsurile de moment sau slaba inspirație și de fler să îi facă pe mulți dintre români să ne întoarcă pe toți în urmă cu mai bine de 25 de ani, atunci nu doar că tinerii aceia optimiști și încrezători în dreptate și libertate care au ieșit în fața gloanțelor în decembrie 1989 au murit degeaba, dar ei, acești alegători strâmbi și la fel de corupți ca cei pe care îi aleg, la fel de hoți și mitocani, la fel de derbedei și ciobani ca cei pe care îi aleg, de lichele și pușcăriabili pentru că îi aleg, s-au născut degeaba pe acest pământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 5 = 14

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie