Guvernul vrea să pună dijmă pe cei mai săraci ţărani
Zilele trecute a fost aprobat proiectul de lege cu privire la exercitarea unor activităţi necalificate cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, prin care statul urmează să supună controlului munca celor mai nevoiaşe categorii din ţară.
De acum înainte, orice gospodari care va dori să-şi caute un om din sat care să-i ajute la prăşit, va trebuie să deţină un registru de evidenţă, pe care să-l prezinte inspectoratului fiscal. În caz contrar, gospodarul riscă să fie amendat.
Noua lege nu prevede nicio protecţie socială pentru muncitorii necalificaţi şi nici nu obligă angajatorul să asigure condiţii bune de muncă (angajatorul este obligat doar să ofere unelte şi să informeze despre condiţiile muncii). În plus, zilierul va trebui să plătească statului 7 sută din suma primită. Mă întreb de ce oare de ce nu a înlocuit guvernul termenul de „zilier” cu cel de „ţăran iobag”?
O soluţie absolut „genială” a Guvernului pentru suplimentarea bugetului de stat din contul celor mai săraci şi cei mai bătuţi de soară, luând în consideraţie că majoritatea populaţiei ţării activează în agricultură – domeniul cu cele mai mici venituri! În loc să minimalizăm barierele birocratice şi povara fiscală pentru sferele economiei care nu aduc venit, dar care compensează incapacitatea statului de a garanta un trai decent, statul loveşte şi mai mult în unicele mijloace care mai permit omului simplu să supravieţuiască. Cine va trebui, în cele din urmă, să lichideze toate efectele secundare nefaste pe plan social în urma un astfel de măsuri?
Statul nu doar nu va putea spori venituri la buget, ci va crea noi focare de probleme sociale, pe care, mai devreme sau mai târziu, va trebui să le rezolve prin alocare unor resurse tot mai mari (criminalitate, sănătate, incluziune socială, educaţie etc.).
Să vedem cât de realistă va fi implementarea în practică a proiectului, în cazul în care va deveni lege după aprobarea în parlament.