Pasărea Phoenix. Pasăre mitică, ce renăştea din propria-i cenuşă, asemănătoare cu un vultur, cu pene splendide şi viaţă foarte lungă. Învăluită în mister din cauza destinului său excepţional, transformată în imagine simbolică a renaşterii, considerată ca fiind originară din cele mai diferite locuri, se prezintă în mitologia clasică sub numeroase înfăţişări, care se înmulţesc în nenumăratele reinterpretări propuse de secolele următoare şi de diversele culturi în lumea clasică.

Dacă exceptăm trimiterea dintr-un fragment al lui Hesiod unde se vorbeşte despre viaţa sa lungă (927 de ani), primul care vorbeşte despre Phoenix este Herodot; în Istorii, el ne oferă o descriere şi ne povesteşte obiceiurile sale de viaţă singulare. Pasărea Phoenix seamănă ca formă cu vulturul, dar se deosebeşte de acesta prin penajul splendid colorat, cu pete de purpură şi aur (două culori „nobile” şi cu o evidentă semnificaţie simbolică), ce o face mai frumoasă decât cel mai minunat păun; are o longevitate extraordinară (lungimea vieţii care i se atribuie variază, în funcţie de izvoare, de la 500 la aproape 13.000 de ani); este singura din specia ei şi, prin urmare, nu se poate reproduce; este originară din Arabia (sau Etiopia) şi constituie obiectul unui cult particular în Egipt, la Heliopolis.

Legendele cele mai deosebite se referă la reproducerea sa. Atunci când lunga sa viaţă este pe terminate şi pasărea îşi simte sfârşitul aproape, îşi face un cuib din ramuri de plante aromatice şi tămâie; dă apoi foc acestui cuib, în care, potrivit unor tradiţii, se întinde, arzând o dată cu el, iar din cenuşa sa se formează o altă pasăre. Noua pasăre Phoenix o îngroapă apoi pe cea precedentă, punându-i rămăşiţele într-un înveliş de smirnă şi tămâie în formă de ou şi ducându-le, cu un cortegiu format din alte păsări ce zboară împrejurul său, la sanctuarul din Heliopolis, unde preoţii lui Helios vor începe ritul funebru solemn. După această apariţie trecătoare în Egipt, tânăra pasăre se întoarce în Arabia (sau Etiopia), unde îşi duce lunga sa viaţă solitară hrănindu-se cu perle de tămâie, până când va genera din cenuşa sa un alt exemplar.

Herodot şi alţi scriitori greci şi latini cunoşteau cu siguranţă, în mod mai mult sau mai puţin direct, izvoare egiptene care povesteau despre un animal similar, Bennu, reprodus uneori pe prora navelor egiptene, şi îl puneau în relaţie cu ciclul cotidian al Soarelui şi cu cel anual al revărsărilor Nilului; astrologii legau însă povestea despre viaţa sa lungă de teoria revoluţiei siderale. Este sigur că în Egipt echivalentul păsării Phoenix era legat de cultul Soarelui, precum şi de ideea regenerării şi a vieţii, şi că aceste caracteristici sunt reluate în mitologia clasică.

Tentativele de identificare a păsării Phoenix din mitologie cu o pasăre reală, întreprinse de antici, nu au avut succes; ştim că în vremea împăratului Claudius o aşa-numită pasăre Phoenix a fost capturată în Egipt şi arătată la Roma, dar identificarea a fost primită cu scepticism.

Sursa