Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop Săptămâna 16-22 martie 2020

Săptămâna 16 – 22 martie 2020 este marcată de trei evenimente astrologice importante. Primul, care se petrece chiar în prima zi a săptămânii, reprezintă intrarea, pentru a doua oară în acest an, a lui Mercur în zodia Pești. Acest aspect ne va pune, din nou, față în față cu unele gânduri și frământări pe care le-am avut la începutul lunii februarie, atunci când Mercur a intrat în zodia Pești prima oară, însă acum va trebui să luăm decizia corectă. Nu este exclus să se reaprindă niște conflicte, să reapară niște neînțelegeri în comunicare, situații pe care, cel mai probabil, credeam că le-am rezolvat, dar de fapt, doar le-am ascuns.
Pe data de 20 martie 2020, Soarele va intra în zodia Berbec și va activa energia combativă a acestei zodii. De altfel, momentul va coincide exact cu echinocțiul de primăvară, vremea unui nou început. În acest tranzit, Soarele se simte foarte bine și energia sa este foarte puternică. Va urma o perioadă în care vom fi pasionali, vom dori să strălucim, să ieșim în față și să ne afirmăm, însă trebuie să avem grijă la tendința de a fi excentrici în acțiunile noastre, la tendința de a exagera și a pierde din cauza atitudinii noastre invincibile.
Evenimentul extrem de important al săptămânii, și de fapt al lunii martie și al anului 2020, îl reprezintă ingresul lui Saturn, planeta lecțiilor de viață și a karmei, în zodia Vărsător, începând cu data de 22 martie. Saturn este guvernator secundar al acestei zodii, alături de revoluționarul Uranus, iar acest aspect îl face mai blând în lecțiile pregătite pentru fiecare în parte, însă nu neapărat și mai tolerant. Astfel, după 29 de ani, Saturn se reîntoarce în Vărsător, zodie pe care o va tranzita aproximativ 3 ani, cu întoarceri în mers retrograd în Capricorn, în vara acestui an. Punctăm că retrogradarea lui Saturn va începe în luna iulie și planeta se va întoarce în mers direct în Vărsător abia în decembrie 2020.
Saturn în Vărsător vine să ne învețe lecția responsabilității, dar de această dată a responsabilității față de noi înșine, față de ceea ce ne dorim cu adevărat, vine să ne învețe lecția gândirii libere și manifestarea acesteia în vederea atingerii idealurilor noastre. Saturn în Vărsător ne cere să fim autentici, să fim originali pentru că doar așa vom creea și consolida structuri puternice și rezistente. Va trebui să cultivăm o gândire progresistă, inovativă și să nu ne temem să fim inițiatori. Totodată, va trebui să învățăm să fim responsabili față de cei din jur, să dăm dovadă de o empatie matură față de problemele, nevoile sau proiectele celorlalți.

Berbec

Cei născuți în zodia Berbec vor trebui să-și răspundă frământărilor interioare, de această dată nemaiavând nicio scuză de amânare a unui răspuns, a unei clarficări, a unei decizii. Profesional, vor fi, din nou, suprasolicitați, se vor simți epuizați, dar și meritele financiare vor fi pe măsură. Este o perioadă bună să obțină bani din activități noi. Când Soarele va păși în semnul lor, Berbecii vor da deborda de energie și vor reuși să anuleze oboseala, vor străluci și se vor pregăti să îmbrace noi haine profesionale. Încă puțin și nativii vor avea parte de noi începuturi în carieră.  Saturn le va îndrepta atenția către prieteni și către planurile pe termen lung, către proiectele pe care le au conturate, dar fără o bază de a le demara. Saturn îi va responsabiliza în acest sens.

Taur

Mercur îi poate sprijini foarte mult pe cei născuți în zodia Taur să aibă idei despre cum să-și pună în practică niște planuri și proiecte de viitor. Posibil chiar să primească ajutor din partea unor prieteni. Sentimental, nu este exclus ca dragostea să apară prin intermediul anturajului. Soarele va activa casa subconștientului și nu este exclus ca mulți Tauri să devină reactivi la gândurile lor, să se întoarcă în trecut, să răscolească amintiri și să se lupte cu ele. Saturn va intra pe casa carierei și din acaestă postură va responsabiliza mulți nativi, îi va forța, prin lecții, să urmeze acel drum profesional pe care și-l doresc cu adevărat și care-i pune în valoare, le oferă autenticitate.

Gemeni

Cei născuți în zodia Gemeni se întorc și rezolvă niște probleme profesionale, iar Mercur, guvernatorul lor, îi susține din plin. Nativii reușesc să se facă mai bine înțeleși, înțeleg și ei înșiși ce-și doresc de la carieră și au mari șanse, odată ce Soarele le activează sectorul planurilor de viitor, să pună bazele unor proiecte îndrăznețe, să facă schimbări profesionale remarcabile. Unii nativi pot fi pregătiți, însă alții s-ar putea să mai aibă nevoie să învețe, să stidieze, să se dezvolte pe alte planuri, iar acest aspect va fi puternic susținut de Saturn în tranzitul său prin Vărsător. Străinătatea ar putea veni cu soluții în acest sens. Se recomandă mai multă prudență la zona financiară. Predispoziția către cheltuieli și distracții ar trebui evaluată mai atent.

Rac

Mercur poate readuce în prim plan un crez, o credință, o mentalitate pe care cei născuți în zodia Rac s-ar putea acum să o integreze altfel în viața lor. Contactul cu străinătatea și dorința de a progresa prin cunoaștere, de a învăța lucruri noi se conturează puternic în această perioadă. Cariera va deveni centru de interes, odată cu ingresul Soarelui în Berbec și mulți nativi își vor canaliza energia în acest sens, vor dori să iasă în față și facă lucrurile să meargă, să se facă remarcați. Saturn s-ar putea să aducă unele blocaje, responsabilizări, în relațiile cu asociații, colaboratorii și nu este exclus ca nativii să resimtă totul la nivel financiar.

Leu

Cei născuți în zodia Leu vor avea parte de Mercur în tranzit prin casa transformărilor și acest aspect va aduce multe elucidări și răspunsuri nativilor. Pe de altă parte, posibil ca o situație ce vizează o moștenire, un proces să se elucideze, însă nativii trebuie să fie atenți la cheltuieli și să nu facă excese. Cu Soarele în tranzit pe casa filozofiilor de viață, Leii vor recâștiga atitudinea de învingător și vor fi mult mai dispuși să învețe lucruri noi, să progreseze prin cunoaștere, ba chiar vor arăta lumii întregi ce au învățat. Saturnîi va învăța lecții serioase legate de relații, îi va responsabiliza în legătură cu partenerul de viață, fie că el există, fie că sunt în căutarea unuia – vor începe să-și dea seama ce trebuie schimbat și învățat pentru ca lucrurile să meargă într-un parteneriat, și aici este vorba inclusiv de parteneriatele profesionale, de afaceri.

Fecioară

Cei născuți în zodia Fecioară vor avea parte de tranzitul lui Mercur, întocmai guvernatorul lor, în sectorul relațiilor, iar nativii vor simți că interacțiunea cu cei din jur se intensifică. Vor fi reluate unele teme de dialog cu partenerul de viață sau cu partenerii de afaceri, cu colaboratorii și vor fi lămurite. Odată cu ingresul Soarelui într-un sector financiar, Fecioarele vor reuși să-și canalizeze atenția către îmbunătățirea veniturilor și nu este exclus ca unii nativi să inițieze demersuri pentru a intra în posesia unor sume de bani, unor drepturi materiale. Totodată, pasiunea în cuplu se va reaprinde și nativii vor trăi intens povestea de dragoste sau, poate, o aventură. Saturn s-ar putea să vină cu unele lecții legate de muncă și să-i responsabilizeze mai mult pe nativi referitor la modul în care-și desfășoară activitățile, la modul în care se raportează la un job. De asemenea, această responsabilizare va avea legătură și cu sănătatea și cu stilul de viață adoptat până acum. La acest capitol va fi nevoie de schimbări pentru ca lucrurile să meargă bine.

Balanță

Cei născuți în zodia Balanță sunt sfătuiți să fie mai responsabili cu sănătatea lor și să evite activitățile suprasolicitante. Mercur în tranzit pe casa sănătății și a muncii s-ar putea să le aducă epuizare și lipsa chefului de muncă. Sunt mai bine susținuți nativii care lucrează în domenii creative, ceilalți fiind mai predispuși conflictelor profesionale. Soarele va activa sectorul relațiilor, iar energia nativilor va merge către legarea unei povești de iubire, către consolidarea unei relații sau către depistarea unor noi parteneriate și colaborări, asocieri. Totuși, trebuie ținut cont că Saturn va intra în sectorul iubirii, iar din această ipostază va responsabiliza foarte mult nativii. Va cere mai multă maturitate, va pune obstacole și limitări, dar toate vor fi cu scopul de a învăța o lecție. Aceeași situație se va desfășura și în cazul nativilor care au copii și care trebuie să devină mai atenți la modul în care-i educă, în care-i cresc.

Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion vor relua niște chestiuni ce țin de sectorul sentimental și de relația cu copiii, în cazul celor care sunt părinți. Comunicarea va fi bună, dar probabil că se vor relua teme de dialog abandonate peste care s-a trecut cu vedere crezând că sunt rezolvate. Saturn va poposi în sectorul locuinței și al familiei și va aduce unele obstacole ce țin de casă, va cere o mai mare responsabilizare față de cei dragi, de modul în care se raportează la ideea de familie. Soarele va tranzita casa muncii și a sănătății și ar putea aduce cu sine migrene, nervi, stpri de irascibilitate și toate pe un fond profesional neplăcut. Posibil ca nativii să fie nevoiți să rezolve unele sarcini de serviciu care nu le sunt pe plac.

Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător s-ar putea vedea nevoiți să reia niște discuții legate de locuință sau să reia teme de dialog cu cei din familie care pot fi mai sensibile și delicate și pot naște tensiuni. Soarele în tranzit pe casa iubirii va reaprinde dorința de a-și cuceri partenerul sau de a seduce pe cineva, în cazul celor singuri. Energia se va canaliza către copii, dar și către activitățile distractive și relaxante, către hobby-uri pe care le-au ignorat în ultimul timp. Saturn își începe tranzitul pe casa comunicării și Săgetătorii trebuie să se aștepte la fel și fel de obstacole în acest sens, obstacole menite să-i învețe să comunice și să interacționeze cu cei din jur, mai ales că va fi nevoie de aceste lecții dacă-și doresc să atingă niște obiective personale sau profesionale.

Capricorn

Comunicarea nu s-ar zice că va fi un puncte forte pentru cei născuți în zodia Capricorn, iar negocierile pot fi mai dificile decât de obicei. Se vor relua unele teme de discuție peste care nativii au trecut cu prea multă ușurință luna trecută. Cu Soarele în tranzit prin sectorul familiei și al locuinței nu este exclus ca unele tensiuni în relația cu cei dragi să se aprindă acum. Energia nativilor va fi mult canalizată către propriul cămin. Saturn, guvernatorul lor, le părăsește semnul zodiacal după 3 ani în care i-a învățat lecția răbdării și a perseverenței și i-a ajutat să-și atingă cele mai înalte obiective și pătrunde în sectorul financiar. Din această ipostază, Marele Învățător, le va preda lecția chibzuinței și Capricornii vor trebui să învețe să fie mai responsabili la capitolul finanțe. Banii nu se vor mai câștiga ușor, dar posibilitățile de a-și îmbunătăți veniturile vor exista și vor avea rezultate pe termen lung.

Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător se bucură de ingresul lui Saturn, guvernatorul lor secundar, întocmai în semnul lor. Ei bine, până ce acești nativi se vor obișnui, din nou, sub jurizdicție saturniană s-ar putea să fie mai obosiți decât de obicei și mai haotici în canalizarea energiilor. Totuși, Saturn le va aduce ocazia de a-și pune în practică, pe parcursul tranzitului, cele mai nonconformiste și autentice idei pentru a evolua personal și profesional, dar și pentru a obține ceea ce-și doresc cel mai mult: libertate și independență. Mercur în tranzit prin sectorul financiar le poate aduce idei de îmbunătățire a veniturilor, dar le cere și o mai mare responsabilixare vizavi de cheltuieli. De evitat în acaestă perioadă discuțiile în contradictoriu cu cei din jur, pentru că Soarele în tranzit prin sectorul comunicării poate aduce multă reactivitate și combativitate în dialog.

Pești

Cei născuți în zodia Pești au parte, din nou, de ingresul lui Mercur prin semnul lor, iar acest aspect le aduce o mai mare poftă de socializare, însă interacțiunea cu cei din jur poate fi ușor tensionată, mai ales dacă se reiau anumite teme de dialog sensibile care nu s-au rezolvat la timpul lor.Totodată, nativii vor fi mai seducători și pot cuceri mai ușor prin vorbe dulci și declarații de dragoste pe cine-și doresc. Soarele va activa sectorul financiar și le va aduce nativilor energia necesară pentru a-și îmbunătăți veniturile, dar totodată și o mai mare determinare către cheltuieli. Atenție, totuși, la cheltuielile inutile! Cu Saturn în casa subconștientului și a trecutului, a izolării, s-ar putea ca mulți nativi să înceapă să coacă gânduri negativiste și atitudini pesimiste, motiv pentru care se recomandă să se înconjoare doar de persoane vesele, deschise către evoluție și, mai ales, să înceapă să se integreze în medii vesele, care să le crească starea de bună dispoziție. Posibil ca Lordul Karmei, în tranzit printr-un sector karmic să aducă, de-a lungul tranzitului, o serie de experiențe karmice care se cer rezolvate, fie din trecutul actual, fie din altă viață, pentru cei care îmbrățișează ideea reîncarnării.

Sursa

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

Corespondenta la redactie