Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop săptămâna 19-25 martie 2018

Echinocțiul de primăvară aduce energie, șanse și schimbări. După 3 zile, însă, intră în acțiune  Mercur retrograd, provocând tot fel de probleme. Află cum va fi săptămâna pentru zodia ta! Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 anunță o perioadă complicată pentru toate zodiile. În 20 martie, echinocțiul de primăvară aduce energie, vitalitate, ambiție, dorința de schimbare și oportunități, iar Uranus, aflat în Berbec, ne încurajează să fim creativi, originali și să acționăm rapid pentru a ne pune în aplicare ideile. Dar, după numai 3 zile de „avânt” și acțiune, apar încurcăturile, întârzierile, amânările: în 23 martie, planeta Mercur își începe tranzitul retrograd în zodia Berbec. Mercur va fi retrograd până la jumătatea lui aprilie și va provoca tot felul de probleme în domeniile pe care le patronează: comunicare, transport, afaceri, călătorii, comerț. La sfârșitul acestei săptămâni, Marte, aflat în Capricorn și Soarele aflat în Berbec vor forma un aspect tensionat, care se va resimți și în săptămâna următoare. Acest aspect tensionat va accentua starea de nemulțumire, senzația de blocaj fără ieșire, frustrările sau nervozitatea.

Berbec

Berbecii își fac planuri de viitor, dar resursele financiare pe care se bazează întârzie ori sunt  diminuate. Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Berbec le recomandă nativilor calm și răbdare pentru că vor fi nevoiți să revină asupra unor decizii, să refacă anumite proiecte sau să reanalizeze și renegocieze termenii unei colaborări profesionale. Originalitatea și ambiția nativilor vor fi la cote maxime chiar de luni, 19 martie, când Luna și planeta Uranus vor acționa”în echipă”, în zodia lor. Uranus îi va face originali și creativi, Mercur îi va ajuta să comunice foarte excelent, iar Venus va aduce armonie și echilibru în relațiile cu cei din jur. Ziua de marți va fi importantă și în plan sentimental pentru că armonia dintre Mercur și Venus se va regăsi în relația de iubire a nativilor. Pentru cei singuri, ea poate aduce o dragoste la prima vedere. La mijlocul săptămânii, Berbecii vor avea o agendă încărcată, dar, începând de joi, trebuie să fie mai atenți la documentele pe care le redactează. Pentru nativi, va începe o perioadă dificilă pentru că unele proiecte se vor amâna, unele contracte vor fi renegociate sau în timpul călătoriilor vor apărea tot felul de încurcături. Sau, pentru că Jupiter este retrograd în”casa Banilor altora”, s-ar putea ca Berbecii să nu primească la timp o finanțare și să fie nevoiți să amâne sau să refacă un proiect. Această perioadă va dura cca 3 săptămâni, deci, pe cât posibil Berbecii ar trebui să nu ia, deocamdată, decizii importante și să facă schimbări majore în plan personal. În weekend-ul 18-19 martie, Berbecii vor face eforturi pentru a-și îndeplini și sarcinile de serviciu, și obligațiile de familie.

Taur

Taurii trebuie să fie discreți și să verifice informațiile pe care le primesc. Nu toate sunt corecte sau complete! Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Taur le recomandă nativilor să se detașeze de trecut, să renunțe la persoane, relații, proiecte sau obiceiuri care nu le mai sunt de folos și să țină cont și de intuiție atunci când trebuie să ia o decizie. Ziua de marți, 20 martie, va avea o semnificație specială pentru nativii Taur: Venus, planeta care îi patronează, va fi în armonie cu planeta Comunicării, Mercur, în sectorul Trecutului și secretelor din astrograma lor. Unii Tauri se vor întoarce la o fostă iubire sau vor face comparații între un fost partener și actualul, fără a fi, însă, foarte obiectivi. Idealizarea unui fost partener nu va face decât să accentueze frustrările și problemele din actuala relație! Prezența Soarelui în zodia Berbec va activa casa Trecutului din astrograma Taurilor și le va cere nativilor să se concentreze pe rezolvarea eventualelor restanțe, pe completarea   sau definitivarea unor proiecte aflate în derulare, pe refacerea unor relații. Mercur retrograd le cere Taurilor discreție, răbdare și atenție la detalii pentru că până la jumătatea lui aprilie (cât va dura tranzitul retrograd), vor primi informații incorecte sau incomplete, vor afla secrete sau vor fi tentați să vorbească prea mult despre trecutul lor. Indiscreția poate afecta în special relația de cuplu, care, oricum, trece printr-o perioadă „sensibilă” din cauza tranzitului retrograd al planetei Jupiter. În a doua parte a săptămânii, Taurii trebuie să își aleagă cu grijă cuvintele mai ales daca au reproșuri de făcut. În ceea ce privește călătoriile, ei trebuie să verifice toate detaliile înainte de a pleca la drum.

Gemeni

Gemenii au 4 zile la dispoziție pentru schimbări și proiecte noi. Din 23 martie, Mercur retrograd le face șicane. Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Gemeni anunță o perioadă foarte bună pentru refacerea unor prietenii sau colaborări și pentru stabilirea de noi obiective personale pe termen lung. Dar asta nu înseamnă ca va merge totul „ca pe roate”! Intrarea planetei Mercur „în mers retrograd” în ziua de 23 martie va aduce provocări pentru Gemeni, pe care, de altfel, îi patronează. Până atunci, în prima parte a săptămânii, socializarea, prietenii și rețeaua profesională vor fi prioritățile nativilor. În ziua de marți, 20 martie, armonia dintre planetele Mercur și Venus se va regăsi în relația Gemenilor cu prietenii și, pentru unii nativi, ar putea însemna și o nouă idilă, fie cu o persoană prezentată” de un prieten, fie cu un colaborator foarte apropiat. Echinocțiul va fi un moment potrivit pentru creionarea unor noi obiective personale și pentru lansarea unor noi proiecte, pentru o mai „convingătoare” prezență pe rețelele de socializare sau pentru extinderea cercului de „prieteni utili”. Mercur retrograd ar putea provoca neînțelegeri cu prietenii sau întârzieri și complicații în derularea unor proiecte, mai ales dacă acestea au legătura cu transportul, turismul sau comunicarea. În weekend, Gemenii vor căuta surse suplimentare de venit dar cei care vor  să înceapă o afacere sunt sfătuiți să amâne totul până după data de 15 aprilie. Atunci, Mercur va reveni la mersul direct, iar șansa le va surâde.

Rac

Racii primesc o ofertă de muncă-surpriză ori promovează un examen. În iubire, e bine să nu-și facă iluzii prea devreme. Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Rac anunță o perioadă în care nativii se vor concentra pe carieră. Din 23 martie, șansele vor veni prin foști colegi sau angajatori sau vor fi legate de proiecte pe care nativii le reiau și le „reformulează”. Cariera va fi prioritatea Racilor chiar de luni, 19 martie, când ar putea să primească o propunere-surpriză, să câștige un concurs ori să promoveze un examen. Marți, 20 martie, va fi o zi excelentă pentru Racii care susțin un interviu de angajare sau iau parte la un eveniment profesional. Ziua este potrivită și pentru o schimbare de look . Mijlocul săptămânii va fi potrivit pentru socializare și pentru consolidarea relațiilor cu prietenii. Vineri, 23 martie, planeta Mercur își va începe tranzitul retrograd prin zodia Berbec. Până la mijlocul lunii aprilie, cât timp Mercur va fi retrograd, Racii trebuie să nu ia decizii majore privind cariera. De exemplu, acum nu e o perioadă bună pentru schimbarea locului de muncă sau a domeniului de activitate. Dar e o perioadă foarte bună pentru reluarea unor colaborări întrerupte din diferite motive sau pentru „reformularea” unui proiect. Prezența planetei Venus în casa Carierei din astrograma Racilor anunță  o posibilă relație sentimentală cu un coleg sau partener de afaceri. Racii trebuie să își păstreze realismul și să nu își facă iluzii mai devreme decât e cazul. Această atenționare este necesară și  pentru că Marte, planeta Pasiunii, se află în sectorul Parteneriatelor din astrograma Racilor și îi încurajează pe nativi să facă primul pas în relațiile care îi interesează. În weekend aspectul tensionat dintre Soare și planeta Marte poate provoca tensiuni în cuplu sau în relațiile de afaceri ale nativilor Rac. Li se recomandă evitarea  discuțiilor pe teme sensibile.

Leu

Leii vor să călătorească peste hotare, dar Mercur retrograd le pune bețe în roate. La serviciu, e risc de ceartă cu șefii. Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Leu anunță o perioadă favorabilă studiului și dezvoltării personale, iar până vineri, o perioadă favorabilă și călătoriilor îndepărtate și afacerilor cu persoane din străinătate. Echinocțiul de primăvară va intensifica dorința de cunoastere și aventură și plăcerea de a călători, dar și interesul Leilor pentru filozofie, psihologie, cultură, istorie și spiritualitate și dezvoltare personală. Prezența planetei Venus în casa Străinătății din astrograma Leilor poate însemna și o relație sentimentală la distanță sau cu o persoană din străinătate. Mijlocul săptămânii va fi dominat de atenția specială pe care nativii o vor acorda carierei, dar și de posibilele reproșuri venite din parte celor dragi, nemultumiți că Leii petrec prea puțin timp cu familia. Leii trebuie să își pregătească fiecare călătorie cu atenție și să aibă mare grijă de bani și de acte. În weekend, Leii ar fi bine să se odihnească și să uite de problemele de la serviciu. Dar s-ar putea ca tocmai o astfel de problemă să le strice liniștea și să  dea peste cap programul familiei. În werkend, Marte, planeta Războiului, se va afla în casa Profesiei din astrograma Leilor și va forma un aspect tensionat cu Soarele, care îi patronează. Dacă sunt nevoiți să lucreze și sâmbătă sau duminică, Leii ar trebui să nu critice deciziile șefilor, chiar dacă li se par incorecte. Mai bine discută cu aceștia săptămâna viitoare, când contextul astral va fi mai favorabil.

Fecioara

Fecioarele trebuie să administreze cu atenție bugetul familiei. Mercur retrograd întârzie încasările și taie profitul. Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Fecioară anunță o perioadă în care va fi nevoie de noi strategii și calcule pentru rezolvarea unor probleme financiare sau pentru o mai bună administrare a bugetului familiei. În seara zilei de marți, 20 martie, Soarele va intra în zodia Berbec, marcând echinocțiul de primăvară, cel mai important eveniment astrologic al săptămânii. Intrarea Soarelui în zodia Berbec, alături de planetele Mercur, Venus și Uranus, va dinamiza „casa Banilor altora” din astrograma Fecioarelor. Asta înseamnă cadouri, comisioane, premii sau bonusuri pentru nativi sau vești bune legate de finanțele partenerului de viață. Mijlocul săptămânii va fi favorabil unor noi parteneriate de afaceri sau călătoriilor. În ziua de vineri, 23 martie, planeta Mercur își va începe tranzitul retrograd prin zodia Berbec, tranzit care va dura până la mijlocul lunii aprilie. Mercur retrograd va avea un impact deosebit asupra Fecioarelor pentru că este planeta care le patronează. Cât timp va fi retrograd, Mercur va provoca amânări în încasarea unor bani de către nativi sau partenerul de viață sau în cazul unor afaceri, va diminua profitul. În cazul nativilor care depind, financiar, de cineva perioada cu Mercur retrograd va fi dificilă. În weekend, Luna se va afla în zodia Rac și va îndrepta atenția Fecioarelor spre prieteni. S-ar putea ca un prieten din copilărie să le calce pragul sau un fost coleg să îi invite la un eveniment de familie. Înainte de a accepta invitația, ar fi bine ca Fecioarele să vorbească și cu partenerul de viață. Altfel, s-ar putea să meargă singure la acel eveniment.

Balanța

Balanțele își evaluează relațiile dar trebuie să amâne deciziile drastice. Altfel, în aprilie-mai, vor reveni asupra lor. Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Balanță anunță o perioadă provocatoare în plan partenerial. Nativii trebuie să își folosească tactul și diplomația pentru a evita situațiile conflictuale sau stingerea bruscă a unor colaborări. În ziua de marți, viața sentimentală a Balanțelor va fi influențată de aspectul armonios format de planeta Comunicării și planeta Iubirii în același sector al Parteneriatelor. Echinocțiul de primăvară va fi un moment favorabil pentru noi relații sau pentru pentru o nouă atitudine în parteneriatele de afaceri. Jupiter, acum retrograd în casa Banilor din astrograma Balanțelor îi va motiva pe nativi să își valorifice într-un mod mai eficient talentul, experiența sau pregătirea. În plus, Jupiter retrograd le va încuraja pe Balanțe și în această săptămână să evalueze relațiile și să renunțe la cele de care nu sunt mulțumire. Vineri, 23 martie, Mercur își va începe tranzitul retrograd prin zodia Berbec și, până la mijlocul lui aprilie, va provoca probleme de comunicare. Mai mult, perioada cu Mercur retrograd nu va fi potrivită pentru luarea unor decizii importante. Balanțele care iau în calcul despărțirea  de cineva sau renunțarea la o colaborare ori, dimpotrivă, sunt interesate de o nouă relație ar trebui să mai aștepte cca trei săptămâni. Cele care nu mai au răbdare vor reveni, cu siguranță, asupra deciziilor de acum. Săptămâna se va încheia cu Luna în zodia Rac. Acest aspect îndreaptă atenția Balantelor spre carieră, dar mulți nativi vor avea de rezolvat probleme legate de casă ori familie înainte de a se putea concentra pe proiectele personale sau obligațiile de serviciu.

Scorpion

Scorpionii pun accent pe sănătatea lor. Cei care au probleme, află despre un tratament revoluționar sau un medic foarte bun. Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Scorpion anunță o perioadă de schimbări în plan profesional sau în stilul de viață, nativii acordând un interes mai accentuat rutinei zilnice, domeniului de activitate dorit cu adevărat și sănătății personale. Chiar din prima zi a săptămânii, Uranus aflat în Berbec va forma aspect armonios cu Luna aflată în zodia Rac. Pentru unii Scorpioni, acest aspect va aduce șansa unui job în străinătate sau într-o companie străină. În dimineața zilei de marți, 20 martie, un alt apect armonios se va forma în același sector, între planetele Mercur și Venus. Acesta va aduce călătorii în interes de afaceri sau propuneri de colaborare mai bine plătite. Pentru unii nativi, aspectul amintit ar putea însemna și o declarație de dragoste din partea unui coleg. Mijlocul săptămânii va îndrepta atenția nativilor Scorpion spre relația de cuplu. Cei nemulțumiți de partener vor alege despărțirea. Vineri, 23 martie, planeta Mercur își va începe tranzitul retrograd prin zodia Berbec. Pentru Scorpioni, asta înseamnă posibile probleme de comunicare la serviciu sau risc de erori în documentele pe care le redactează ori în organizarea unor evenimente. Scorpionii interesați de un nou job ar trebui să amâne orice schimbare până după data de 15 aprilie, când Mercur va reveni la mersul direct. Un alt aspect important este legat de sănătate: Scorpionii își pot schimba stilul de viață, pot opta pentru o dietă mai echilibrată sau pentru mai multă mișcare. Nativii care se confruntă cu probleme de sănătate pot afla despre un tratament revoluționar sau despre un medic foarte bun care le va schimba total schema de tratament și le va grăbi însănătoșirea.

Săgetător

O perioadă importantă în plan sentimental, dar și un interes sporit al nativilor pentru câștiguri financiare suplimentare. Banii pot veni și dintr-un hobby. Viața sentimentală a Săgetătorilor va fi puternic influențată de conjuncturile  astrale din această săptămână. Chiar luni, Luna și planeta Surprizelor, Uranus, se vor alinia armonios în casa Iubirii din astrograma Săgetătorilor, aducând, pentru unii nativi, o dragoste la prima vedere, iar pentru alții, armonie și afecțiune în cuplu. Săgetătorii pot spune că viața lor sentimentală este, cu adevărat, favorizată de astre. Cei singuri își pot întâlni marea iubire, iar cei care au o relație, vor trăi, cu intensitate, fiecare clipă alături de partener. În plus, echinocțiul va fi un moment favorabil pentru Săgetătorii care își doresc să devină părinți. Pentru cei mai puțin interesați de iubire, dar pasionați de carieră, echinocțiul de primăvară va aduce șanse și succes. Mijlocul săptămânii va îndrepta atenția tuturor nativilor Săgetător spre carieră. Unii dintre ei vor avea de rezolvat restanțe la serviciu. Vineri, 23 martie, planeta Mercur își va începe tranzitul retrograd prin zodia Berbec și, până la mijlocul lui aprilie, va tulbura apele în relația de cuplu actuală sau, pentru cei singuri, va reactiva o fostă iubire sau măcar interesul pentru un fost partener. Sfârșitul săptămânii va fi unul plin de pasiune pentru Săgetători, indiferent dacă aceștia vor trăi pasiunea în compania partenerului de viață sau, în cazul celor singuri, alături de o persoană care pare, pentru moment, partenerul ideal. Si, în toată această perioadă, nativii care vor să își suplimenteze veniturile pot lua în considerare transformarea unui hobby într-o afacere. Dar trebuie să nu uite de Mercur retrograd! Și ori încep demersurile pentru afacerea respectivă înainte  de 23 martie, ori amână totul până spre sfârșitul lui aprilie.

Capricorn

Capricornii câștigă sau pierd pe mâna lor. Atitudinea este cea care le aduce succesul sau le complică problemele. Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Capricorn le cere nativilor să evite certurile cu familia și să nu se mai considere responsabili pentru fericirea tuturor. Săptămâna este potrivită pentru rezolvarea unor probleme legate de casă. Chiar de luni, 19 martie, atenția Capricornilor se va  îndrepta spre casă și familie, iar cei care vor dori să își amenajeze casa vor face alegeri interesante, dar s-ar putea ca ideile lor să nu fie apreciate de toată lumea. Echinocțiul de primăvară este un moment de schimbare și de înnoire pentru toate zodiile. Pentru Capricorni, el poate aduce un nou membru de familie, dorința de a-și întemeia o familie sau dorința de a se muta ori de a-și renova sau reamenaja locuința actuală. Prezența planetei Marte în zodia lor, alături de Saturn și Pluton, le va da nativilor energie și curajul de a face schimbările necesare. Dar Marte îi poate face și impulsivi, așa că nativii Capricorn trebuie să își „ajusteze” atitudinea pentru a nu provoca tensiuni. Vor avea nevoie de asta mai ales în zilele de miercuri și joi, când cuvintele rostite la nervi pot provoca probleme în cuplu. În perioada cu Mercur retrograd, Capricornii trebuie să amâne schimbarea locuinței, cumpărarea unei case ori cumpărarea unor obiecte pentru casă (în special produse electronice sau electro casnice). De asemenea, trebuie să amâne lansarea unei noi afaceri de familie sau căsătoria. Perioada cu Mercur retrograd va fi, însă, potrivită pentru stingerea conflictelor din familie, pentru refacerea sau reformularea unor afaceri sau pentru lucrări de reparații la casă. În weekend, tensiunile mocnite și reproșurile acumulate pot degenera în certuri în cuplu, dacă nativii nu vor avea răbdarea să asculte și punctul de vedere partenerului de viață. O vizită la părinți sau o călătorie în locurile copilăriei ar putea schimba, în bine, starea de spirit a nativilor.

Vărsător

Vărsătorii trebuie își pregătească, în detaliu, fiecare călătorie și să verifice  actele pe care le redactează ori le expediază. Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Vărsător anunță o perioadă puternic influențată de tranzitul retrograd al planetei Mercur. Acesta va da peste cap planurile nativilor și le va cere să refacă documente sau proiecte. Mercur retrograd va provoca probleme de comunicare sau încurcături în călătorii, motiv pentru care nativii Vărsător trebuie să verifice cu mare atenție documentele pe care le redactează, le semnează sau le expediază. Trebuie să își planifice și să își pregătească, în detaliu, fiecare călătorie și, pe cât posibil, să evite subiectele sensibile și să își aleagă cu grijă partenerii de dialog. Echinocțiul de primăvară este un moment de schimbare și de înnoire pentru toate zodiile. Pentru Vărsători, el poate să aducă noi contracte, noi colaborări, noi afaceri. Echinocțiul  dinamizează viața socială a nativilor și îi ajută să aibă succes atunci când „ies în lume”. Le amplifică farmecul personal, îi ajută să spună cuvântul potrivit la momentul potrivit, să aibă succes în negocieri și să înceapă afaceri profitabile. Din acest motiv, Vărsătorii care au de rezolvat probleme legate de acte,  trebuie să plece în calatorii ori au negocieri de purtat, trebuie să profite de conjunctura astrală favorabilă din prima parte a săptămânii. Dar, pentru că Mercur este retrograd în sectorul Comunicării, iar Marele Benefic Jupiter este retrograd în sectorul Carierei din astrograma lor, după data de 23 martue, nativii Vărsător pot scăpa de restanțe sau pot relua diferite colaborări profesionale.

Pești

Peștii primesc bani și călătoresc în interes profesional, în locuri pe care doreau de mult timp să le viziteze. Horoscopul săptămânii 19-25 martie 2018 pentru zodia Pești anunță o perioadă solicitată pentru nativi. Mai întâi, aceștia  vor avea noroc la bani și vor reuși să valorifice orice șansă în afaceri sau profesie. Din 23 martie, însă, Mercur retrograd își va spune cuvântul. În dimineața zilei de marți, 20 martie, planeta Mercur și Micul Benefic Venus vor acționa în echipă, aducând pentru nativii Pești o  afacere de succes, o colaborare profesională mai bine plătită sau o mărire de salariu la actualul loc de muncă. Echinocțiul de primăvară este un moment de schimbare și de înnoire pentru toate zodiile. Pentru Pești, schimbarea va viza câștigurile financiare obținute prin munca proprie. Mijlocul săptămânii le va aduce nativilor Pești un nou contract sau un nou proiect pe care să îl coordoneze, invitații la diferite evenimente sau șansa de a călători în interes profesional, dar în locuri pe care își doreau de mult timp să le viziteze. Vineri, 23 martie, planeta Mercur își va începe tranzitul retrograd prin zodia  Berbec și, până la mijlocul lui aprilie, va provoca amânări sau întârzieri în încasarea unor bani. Unii nativi vor fi nevoiți să insiste pentru a-și recupera banii împrumutați sau cheltuiți pentru achiziționarea unor obiecte de care, ulterior, nu au  fost mulțumiți. În weekend, banii ar putea deveni motiv de ceartă cu un prieten sau motiv de schimbare a unor planuri de afaceri sau colaborări. În plan sentimental, ziua de duminică va fi cea mai potrivită pentru a aduce un plus de romantism și afecțiune în cuplu . Pentru cei singuri, ziua de duminică poate veni cu o aventură, dar nativilor li se recomandă să își păstrează capul pe umeri.

Sursa:
huff.ro

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Sensul şi originea expresiei “Patul lui Procust” În cultura română, …
Corespondenta la redactie