Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop Săptămâna 5-11 aprilie 2021

Primul aspect pe care-l vom resimți din plin în această săptămână este intrarea lui Mercur în zodia Berbec. Chiar dacă ingresul a avut loc duminică, va fi din plin resimțit în această perioadă și, implicit, analizat în acest horoscop. Săptămâna 5 – 11 aprilie 2021 se remarcă prin două aspecte de susținere pe care Venus, planeta iubirii, din zodia Berbec, le face pe rând cu Marte, în data de 6 aprilie, și cu Jupiter, planeta oportunităților, din Vărsător, în data de 10 aprilie. Este o perioadă favorabilă pentru a ne îmbunătăți relațiile cu ceilalți, indiferent că sunt sentimentale sau profesionale. În cuplu putem reaprinde pasiunea, putem face progrese către ceea ce ne dorim de la viața în doi și putem conduce relația pe o treaptă superioară.

Marte, planeta acțiunii aflată în zodia Gemeni

Pe de altă parte, Marte, planeta acțiunii aflată în zodia Gemeni, va face pe data de 9 aprilie un careu cu Neptun, context astrologic care ne aduce multă confuzie în acțiuni. Putem fi neatenți, ne risipim energia în diferite direcții și nu ne putem focusa pe ceea ce avem de făcut. În plus, vom manifesta o mare nesiguranță în activitățile pe care le avem de întreprins.
Pe data de 10 aprilie vom avea parte de un sextil între Mercur și Saturn, planeta lecțiilor de viață, din zodia Vărsător, aspect care ne va face foarte atenți la ceea ce spunem, responsabili și răbdători în comunicare. Este un moment bun pentru învățare și pentru a ne pune în practică ideile și planurile.
Săptămâna se încheie cu un alt sextil, de această dată între Mercur și Nodul Nord din Gemeni, un aspect care ne cere să venim cu ajustări în gândire pentru a ne apropia de planurile pe care le avem și ne susține în transmiterea ideilor, în manifestarea dorințelor și în negocieri.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Berbec:

Cei născuți în zodia Berbec vor observa că sunt mai agitați săptămâna aceasta, și nu doar datorită intrării lui Mercur în semnul lor, care-i face vorbăreți și curioși, dar și datorită faptului că toate aspectele planetare de acum au legătură cu zodia lor, fie că sunt planete în semnul lor, fie că este vorba de guvernatorul lor, Marte. De aceea, vor trebui să aibă mare grijă către finele săptămânii, când Marte face careul cu Neptun, pentru că din neatenție pot lua decizii proaste, pot spune lucruri pe care apoi să le regrete. Este bine să fie prudenți și să nu meargă prea mult nici pe mâna intuiției și nici pe ceea ce spun ceilalți, dar nici ei la rândul lor să nu facă promisiuni mărețe. În plan sentimental, cei singuri pot cuceri pe cine-și doresc, șansele de a începe o relație serioasă fiind destul de mari, iar cei care sunt parte a unui cuplu pot face pași să consolidarea relației. Oricum, atât viața personală, cât și sentimentală se vor îmbunătăți și pe bună dreptate să aibă motive de bucurie, deoarece nativii se vor pregăti, la propriu și la figurat, de noi începuturi remarcabile în viața lor, odată cu Luna Nouă cu care va debuta săptămâna viitoare și care va avea loc în zodia lor.

Taur:

Cei născuți în zodia Taur au parte de foarte multe planete în tranzit prin sectorul subconștientului, acolo unde, de altfel se află și Venus, guvernatoarea lor, dar unde a intrat ieri și Mercur. Acest context poate aduce multă introspecție în viața nativilor. Pot analiza pe toate părțile o situație, iar ceea ce îi frământă este legat de cariera lor și de finanțele lor, dar și de zona sentimentală. Oricum, pentru nativi este momentul vindecării cu adevărat, momentul depășirii trecutului, dat fiind sextilul dintre Venus și Jupiter, deși este posibil să nu conștientizeze acum asta. Careul Marte-Neptun este destul de delicat pentru sectorul financiar, în sensul că nativii pot cheltui mulți bani fără rost, de aceea ar trebui să stea departe de portofel, mai ales dacă este vorba de investiții serioase. În schimb, își vor găsi motivația interioară pentru a se responsabiliza vizavi de cariera lor.

Gemeni:

Cei născuți în zodia Gemeni au parte de multe planete în tranzit prin sectorul prietenilor și al planurilor de viitor, iar ieri acestora li s-a alăturat și Mercur, guvernatorul lor. Este o perioadă în care nativii caută să-și consolideze relațiile cu cei apropiați, în timp ce alții caută asociați alături de care să-și promoveze ideile și proiectele. Își fac noi cunoștințe și intră în noi cercuri, în noi organizații cu care împărtășesc aceleași idealuri. Pe de altă parte, este o perioadă foarte bună pentru latura sentimentală a vieții, dat fiind că Venus, guvernatoarea iubirii lor, și Jupiter, guvernatorul relațiilor lor, se susțin între ele, iar Venus face aspect bun și cu Marte din semnul lor. Se pot lega noi povești de iubire cu persoane din anturaj sau cunoscute prin intermediul anturajului, posibil chiar prin intermediul mediului online, iar cei care sunt parte a unui cuplu se pot bucura de pasiune și armonie în relația lor. Însă, marea atenționare a săptămânii acesteia vine din partea careului Marte-Neptun, deloc de ignorat, dat fiind că Marte este în zodia lor, iar Neptun pe casa carierei. Este nevoie de multă prudență în tot ce ține de sectorul profesional pentru că își pot disipa energia către fleacuri, pierzând din vizor lucrurile cu adevărat importante. Posibil ca nu tot ceea ce fac acum să le iasă așa cum trebuie. Ar fi de preferat să evite acțiunile majore legate de carieră, de exemplu o schimbare de direcție profesională. Dacă o au în plan și vor să o facă, primul pas este să semneze un precontract înainte de a-și da demisia și să se asigure că nu dau ceea ce au pe iluzii.

Rac:

Cei născuți în zodia Rac au parte de un mănunchi de planete în sectorul carierei, iar ieri acestora li s-a alăturat și Mercur. Este o perioadă extrem de favorabilă pentru nativi să iasă în față, să se facă remarcați, să se afirme. Trebuie să evite conul de umbră în care au stat până acum și să spună lucrurilor pe nume, să discute cu superiorii pentru a-și îmbunătăți condiția. Grație sextilului Mercur-Saturn se pot aștepta la oferte noi de colaborare, la noi contracte. Nativii trebuie să ia în calcul că Marte, care le guvernează chiar cariera, este tensionat de Neptun, deci cumva există o teamă de afirmare, o teamă de a prelua o nouă funcție sau noi responsabilități, însă Racii trebuie să depășească această frică pentru că se anunță noi și remarcabile începuturi profesionale săptămâna viitoare și nu ar trebui să le rateze.

Leu:

Săptămâna aceasta, cei născuți sub semnul Leului pot avea ocazia să se reapropie de partener, fie prin discuții despre viitor, despre crezuri și credințe, aspirații, fie prin activități noi, prin pasiunea căreia vor avea ocazia să-i dea frâu liber acum. Venus, care le guvernează comunicarea, și Jupiter, care le guvernează iubirea, sunt în aspecte de susținere. Cei singuri trebuie să iasă mai mult din casă sau să folosească aplicații de dating pentru că au șanse mari să-și găsească un partener, însă comunicarea trebuie să fie serioasă și să dea dovadă de responsabilitate. Pe de altă parte, mai multă atenție la acțiunile unor asociați și la pretențiile acestora, care pot fi destul de mari. Este o perioadă în care nativii se bucură de un mănunchi de planete în casa filozofiilor de viață și pot profita pentru a se dezvolta personal sau profesional, pentru a învăța lucruri noi, pentru a studia ceea ce le place.

Fecioară:

Cei născuți în zodia Fecioară au parte de multe planete în sectorul banilor și bunurilor materiale deținute cu alții sau care provin de la alții (credite, moșteniri, acte, procese, datorii și împrumuturi, asigurări, taxe, impozite etc) iar aici a intrat ieri și Mercur, guvernatorul lor. Prin urmare, atenția, interesul și preocupările nativilor se vor canaliza în aceste direcții. Posibil ca cineva să le ceară bani sau ei să aibă nevoie de sprijin, însă este și multă teamă la mijloc, multe angoase legate de aceste contexte financiare și trebuie să fie responsabili în decizii. Responsabilitate trebuie să aibă și în comunicarea cu partenerul de viață, mai ales dacă se abordează teme legate de bani și viață intimă. Este un moment bun să reaprindă pasiunea în cuplu și ar trebui să profite. La locul de muncă vor vrea să exceleze, să facă totul ca la carte și vor primi și laude, însă careul Marte-Neptun le cere să nu întreprindă acum mari acțiuni legate de schimbarea carierei, decât dacă stabilesc totul printr-un precontract pentru a se asigura că nu dau ceva ce au pe un vis.

Balanță:

Pentru cei născuți în zodia Balanță se anunță o săptămână bună în plan sentimental, însă cu unele atenționări. Dat fiind că au multe planete în sectorul relațiilor, inclusiv o au pe Venus, guvernatoarea lor, și ieri a intrat tot aici și Mercur, balanța clar se înclină în favoarea celorlalți. Nativii acordă un prea mare interes partenerului de viață, colaboratorilor și pun la suflet tot ce li se spune. Venus face sextil cu Marte și Jupiter, deci șansele de a cunoaște noi persoane cu care să înceapă relații sunt foarte mari. De asemenea, și în cuplu se poate reaprinde pasiunea și se pot stabili direcții de viitor, însă trebuie să țină cont că există multă confuzie sentimentală, dar și profesională. Toate planetele din sectorul relațiilor se supun energiei marțiene, iar Marte este în cuadratură cu Neptun, deci cumva există multă neclaritate și neatenție. Nativii se pot pune prea mult în slujba altora și pot pierde atenția asupra propriei lor vieți, iar profesional pot pierde oportunități.

Scorpion:

Cei născuți în zodia Scorpion au parte de multe planete în sectorul muncii și al sănătății, iar aici de ieri a intrat și Mercur. Acest context astrologic aduce multă agitație la locul de muncă, mult stres, multe contexte de rezolvat, dialoguri de purtat și sarcini de îndeplinit. Interesul prea mare acordat acestui sector de viață poate aduce dezechilibre, dat fiind că Marte, guvernatorul lor, este cuadrat de Neptun. Posibil ca energia să fie disipată în prea multe direcții, deci ar fi bine să urmeze un plan de acțiune. În plus, dorința de a face bani este mare, iar cei care sunt plătiți în funcție de numărul de ore lucrate sau au comision pot exagera cu zâmbetul pe buze. În plan sentimental este o perioadă de pasiune, reînflăcărare, iar unii nativi pot lua decizia de a se muta împreună cu persoana iubită.

Săgetător:

Pentru cei născuți în zodia Săgetător săptămâna aceasta se anunță impresionantă prin aspectele pe care le fac planetele. Nativii au parte de un buchet de planete în sectorul iubirii, iar ieri a intrat aici și Mercur, chiar guvernatorul relațiilor lor. Este o perioadă excelentă pentru a-și clarifica neînțelegerile în cuplu, pentru a se împăca cu persoana iubită și a face planuri solide de viitor, poate chiar prea entuziaste și prea visătoare. Cei singuri au ocazia să înceapă noi relații acum mai mult ca niciodată, grație aspectelor planetare, dar trebuie să-și și dorească asta și să facă pași în acest sens. Venus din casa iubirii este susținută de Marte din casa relațiilor, apoi tot Venus este susținută de Jupiter, guvernatorul lor. Totodată, Mercur este susținut de Saturn și de Nodul Nord, cel care arată direcția pe care trebuie să meargă anul acesta și care, de asemenea, este în sectorul relațiilor și căsătoriei. Deci, contextul este creat, trebuie doar să-și deschidă inima și să aibă curaj să iubească. Pe de altă parte, este o perioadă favorabilă distracțiilor, activităților cu copiii, poate chiar discuțiilor în cuplu despre copii. Este o perioadă de creativitate, iar negocierile vor fi în favoarea lor, putând obține noi contracte de colaborare.

Capricorn:

Cei născuți în zodia Capricorn au parte de un mănunchi de planete în sectorul locuinței și familiei, iar Mercur a intrat și el ieri tot acolo. Sunt posibile fel și fel de discuții cu cei dragi, însă constructive, de natură să rezolve contexte și să lămurească neînțelegeri. Sunt cazuri unde se ajunge la împăcări sau la un acord comun legat de un bun de patrimoniu. În plan sentimental se vor simți mai mult apreciați de partener și cei care sunt în relații aflate la început pot face pași în față, timizi, dar siguri. Careul Marte-Neptun poate aduce unele tensiuni la locul de muncă, din cauza unor neînțelegeri. Posibil ca nativii să transmită mesaje care să fie înțelese eronat sau ei să înțeleagă eronat un mesaj și să acționeze ca atare. Însă, dat fiind faptul că Saturn, guvernatorul lor, face un aspect benefic cu Nodul Nord din casa muncii, nu este exclus ca unii nativi să obțină o avansare la job, să ajungă la acel ideal profesional pe care și l-au tot planificat. Mulți Capricorni se pot angaja acum sau pot rezolva o problemă de sănătate care-i frământa.

Vărsător:

Cei născuți în zodia Vărsător sunt foarte comunicativi, sociabili, însă atenți la ceea ce spun. Nu se aruncă în promisiuni și declarații pe care nu și le-ar putea asuma sau, cel puțin, așa ar trebui. Cei care sunt singuri au parte de puțin mai multă confuzie în zona sentimentală, dat fiind careul pe care Marte îl face cu Neptun și ar fi bine să nu se arunce în noi relații prea ușor pentru că se pot dovedi a veni cu lecții de viață, lecții necesare lor, dat fiind că Saturn din zodia lor face sextil cu Nodul Nord din zona iubirii. În cuplu pot profita de context pentru a vorbi cu sinceritate cu partenerul de viață despre relația pe care o au și ar trebui să aibă grijă să nu aibă pretenții prea mari de la celălalt. Din punct de vedere financiar trebuie să aibă grijă la tendința de a cheltui prea mult pe distracții. De evitat speculațiile financiare și jocurile de noroc pentru că se pot pierde bani.

Pești:

Cei născuți în zodia Pești au parte de un mănunchi de planete în sectorul financiar, iar acolo de ieri a intrat și Mercur, guvernatorul relațiilor lor. Pe de o parte, este o perioadă în care nativii pot să mai scape din temerile financiare pe care le au și pot fi mai stimulați să-și crească veniturile și chiar pot avea parte de negocieri noi. Pot reuși acum să facă niște economii, iar pe de altă parte s-ar putea să fie forțați să investească în casă sau să ajute familia. Posibile tensiuni interioare sau conflicte cu cei dragi ca urmare a cuadraturii Neptun-Marte, dat fiind că Neptun le este guvernator, iar Marte se află în sectorul casei și familiei. În cuplu pot apărea discuții constructive ce țin de bani, viață intimă și fidelitate, dar și de valoarea pe care partenerul le-o acordă, efectul acestora fiind recâștigarea încrederii în propria lor persoană, însă stima de sine nu se recâștigă de pe o zi pe alta și trebuie să ia și asta în calcul. Atenție la tentația de a vorbi prea mult despre trecut. Acolo este o ancoră puternică trasată de Saturn de care se pot desprinde acum cu ajutorul lui Jupiter, guvernatorul lor. Se pot ierta pe ei și îi pot ierta pe alții.

Sursa

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie