Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop Săptămânal 7-13 iunie 2021

Săptămâna 7 – 13 iunie 2021 se remarcă printr-o Lună Nouă însoțită de o Eclipsă de Soare care se va petrece în zodia Gemeni, pe data de 10 iunie, și care va reprezenta o perioadă a noilor începuturi, însă de această dată forțate de destin, dat fiind vă avem parte de un moment karmic datorită prezenței Axei Nodurilor Lunare care arată Sensul Vieții, în Gemeni-Săgetător. Este momentul să ne setăm noi intenții, altele decât cele de până acum și să reformulăm unele tipare de gândire astfel încât să facem pași în evoluție.
Totodată, un alt aspect impactant al săptămânii 7 – 13 iunie 2021 este intrarea planetei Marte, planeta acțiunii, în zodia Leu, poziție din care ne va face mai determinați să ne atingem scopurile, mai dornici să ne distrăm și să dăm curs pasiunilor noastre. Pe de altă parte, Venus, planeta iubirii, din zodia Rac se va afla în sextil cu Uranus, planeta neprevăzutului, din Taur, moment care poate aduce unele surprize plăcute în viața noastră sentimentală și mai multă dorință de a fi autentici, de a face lucrurile altfel.
La finele săptămânii, Mercur retrograd din zodia Gemeni va face o conjuncție cu Soarele, moment care poate duce pe culmi înalte starea de agitație, confuzie și ne poate pune în lumină o serie de nemulțumiri, obstacole legate de comunicare, acte și aparatură.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Berbec: 

Cei născuți în zodia Berbec au toate motivele de bucurie dat fiind că Marte, guvernatorul lor, va intra în Leu și le va activa sectorul iubirii. Nu este vorba doar de mai multă dorință și pasiune, ci și de mai multă poftă de viață. Nativii vor simți efectiv cum se trezesc la viață și vor fi mult mai energici, mai determinați să facă lucruri și mai dornici de distracții. Sunt cuceritori, flirtează și se pot îndrăgosti. Comunicarea va fi directă în această perioadă și mulți nativi pot lămuri situații mai vechi, pot ajunge la niște concluzii importante pentru viitorul lor. Posibile mici beneficii materiale, unele venite chiar de la familie. Sunt și nativi care-și pot renova casa acum.

Taur: 

Marte, planeta care le guvernează relațiile celor născuți în zodia Taur, intră în Leu și activează sectorul familiei și locuinței, iar acest context îi poate face pe nativi mai conflictuali cu cei dragi, dar și mai competitivi din punct de vedere profesional. Eclipsa de Soare va aduce unele schimbări importante în plan financiar, ocazia de a câștiga bani într-un alt mod decât până acum și este momentul să-și seteze noi intenții financiare și să-și crească veniturile. O nouă modalitate de administrare a bugetului se poate dovedi, de asemenea, de interes pentru Tauri. Totodată, nativii sunt foarte bine susținuți în dialog, pot veni cu idei noi și pot surprinde prin felul de a comunica cu cei din jur. Pot avea idei ingenioanse și pot găsi soluții revoluționare la problemele pe care le au.

Gemeni: 

Cei născuți în zodia Gemeni au parte de Luna Nouă și Eclipsa de Soare întocmai în semnul lor, prin urmare este un moment marcant care anunță noi începuturi, noi viziuni, noi idei care sunt menite să pună nativii pe sensul vieții lor. Dat fiind contextul lui Mercur retrograd, s-ar putea să fie vorba de începuturi care vin în urma unor finalizări, unor schimbări de mentalitate, în urma renunțării la anumite tipare de gândire, la proiecte care nu merg și la persoane cu care nu mai rezonează. Cu Marte în casa comunicării lor, Gemenii pot fi destul de direcți în dialog și pot simți dorința de a se plimba mai mult, dar și de a lua decizii în urma reevaluărilor făcute. Este o săptămână care-i poate face mai cheltuitori pe mulți nativi, dar le poate aduce și surprize financiare, poate un cadou, poate un avantaj material.

Rac: 

Cei născuți în zodia Rac pot fi destul de neliniștiți, agitați și încărcați de frământări în preajma Lunii Noi, cu atât mai mult cu cât Luna le este guvernatoare. Sunt posibile insomnii, momente în care nesiguranța este mare și trecutul poate fi activ din nou, fie prin amintiri, fie prin persoane care revin în viața lor. Este o perioadă bună pentru meditație și inițiere în astfel de tehnici de relaxare entală. Pe de altă parte, sunt posibile surprize plăcute din partea prietenilor care vin ca un pansament în această perioadă de interiorizare. Marte va intra în sectorul financiar și va crește dorința nativilor de a face bani, de a-și crește veniturile în perioada următoare, chiar printr-o expunere mai mare a propriilor lor talente.

Leu: 

Cei născuți în zodia Leu se bucură din plin de intrarea lui Marte în zodia lor. Nativii vor avea parte de mai multă energie, poftă de viață și determinare în atingerea scopurilor. Este o perioadă bună pentru activități care cer efort fizic, pentru a face sport, mai ales că energia marțiană îi poate stimula prea mult și îi poate face agitați dacă nu o canalizează constructiv. Totodată, Eclipsa de Soare le poate aduce noi planuri de viitor și mai mult curaj de a le pune în practică. O persoană din naturaj poate deveni atrăgătoare pentru unii Lei sau le poate propune un proiect care să le trezească interesul. Profesional, mulți nativi pot scăpa de niște frici și angoase, mai ales cei care nu aveau curaj să se exprime, să se manifeste public.

Fecioară: 

Cei născuți în zodia Fecioară au parte de Luna Nouă și Eclipsa de Soare în sectorul carierei, moment care poate marca noi începuturi sau, cel puțin, noi aspirații profesionale, noi obiective și noi strategii în atingerea scopurilor. Este o perioadă de afirmare și succes, mai ales în cazul nativilor care decid să schimbe niște tipare de gândire, niște tipare relaționale, poate modul de comunicare cu superiorii, poate raportarea la o funcție. Marte în Leu nu le este de mare ajutor pentru că le poate aduce oboseală psihică, tensiuni interioare și agitație, astfel că insomniile pot fi la ordinea zilei. Nativii care au proiecte de grup au parte de susținere din partea altora și pot veni fel și fel de surprize plăcute în acest sens, poate o sponsorizare. Pot avea parte de surprize plăcute din partea prietenilor.

Balanță: 

Cei născuți în zodia Balanță au parte de susținere în zona profesională, după o perioadă destul de tensionată. Mulți nativi se pot afirma acum, li se pot recunoaște meritele și pot avea parte de surprize plăcute, mai ales că cei din jur încep să-i placă mai mult. Marte, planeta care le guvernează relațiile, intră în Lei, în sectorul prietenilor și le va activa nativilor pofta de viață socială, de ieșit în oraș și întâlnit cu prietenii. Este posibil chiar să apară și unele atracții față de persoane din anturaj. Sunt Balanțe care intră în noi cercuri și-și fac noi cunoștințe și Balanțe care descoperă noi domenii de care sunt atrase, noi contexte care se cer explorate.

Scorpion: 

Cei născuți în zodia Scorpion au parte de intrarea lui Marte, guvernatorul lor, în Leu, în sectorul carierei. Pentru nativi acest tranzit îi poate face destul de autoritari și impunătări în fața celorlalți, dar totodată îi stimulează și îi determină să se afirme, să se apropie de atingerea unor obiective profesionale pe care le au. Luna Nouă și Eclipsa de Soare poate aduce discuții financiare, fie în cuplu, fie cu partenerii de afaceri sau cu cei cu care au bani la comun sau bunuri de împărțit. Mulți nativi pot găsi noi idei pentru a-și plăti datoriile, ratele la credite. Este o perioadă în care-și pot revitaliza relația cu partenerul de viață și chiar pot ajunge la viziuni comune de viitor.

Săgetător: 

Luna Nouă și Eclipsa de Soare se petrece în sectorul relațiilor, iar pentru cei născuți în zodia Săgetător poate fi momentul unor noi începuturi, în sensul că nativii pot relua teme de discuție mai vechi pentru a le lămuri șia ajunge la o concluzie sau pot căuta foști parteneri pentru a se reconecta la aceștia. Este o perioadă bună pentru renegocierea unui contract profesional, pentru a se folosi de resursele altora să aducă îmbunătățiri și să facă schimbări la locul de muncă sau în legătură cu stilul de viață. Cu Marte în Rac, nativii vor dori să călătorească mai mult, să studieze, să exploreze noi domenii.

Capricorn: 

Cei născuți în zodia Capricorn au parte de Luna Nouă și Eclipsa de Lună în sectorul muncii și pentru nativi poate veni cu schimbări neașteptate și răsturnări de situație profesionale la care nativii vor fi forțați să se adapteze din mers. Pentru mulți Capricorni poate fi vorba și de un nou job, mai ales cei care-și caută să se angajeze. Este o săptămână destul de agitată și stresantă. În relațiile de cuplu urmează o perioadă bună, nativii pot fi surprinși plăcut de partener și se pot reconecta intim cu acesta, pot reaprinde pasiunea. Cei singuri se pot îndrăgosti brusc, pe neașteptate, poate chiar la prima vedere.

Vărsător: 

Cei născuți în zodia Vărsător au parte de Luna Nouă și Eclipsa de Soare în sectorul iubirii, în timp ce Marte intră în sectorul relațiilor. Este o perioadă bună pentru flirt și noi povești de dragoste, mai ales cei care și-au revizuit deja atitudinea față de viața sentimentală și și-au dat seama ce vor exact pe termen lung. În cazul unor Vărsători poate apărea cineva din trecut, se pot gândi la foste relații sau pot vedea cu alți ochi o persoană pe care până acum au ignorat-o. Și cei care sunt parte a unui cuplu pot avea parte de momente pasionale, pot fi mai activi și pot desfășura mai multe activități alături de partener care să-i unească și să-i ajute să se reîndrăgostească de perechea de viață. Profesional este o săptămână foarte creativă și nativii pot avea șanse de creștere la locvul de muncă și se bucură de o mai bună înțelegere cu colegii.

Pești: 

Marte va intra în Leu și va activa sectorul muncii și al sănătății, aspect care pentru cei născuți în zodia Pești poate aduce mai multă muncă, dar și mai mult spor în desfășurarea sarcinilor. Problema este, însă, că muncind mult au tendința de a se suprasolicita și consumul mare de energie îi poate obosi peste măsură. Atenție la tensiunile cu colegii, dar și cu familia care se poate simți neglijată. Totodată, sextilul lui Venus din sectorul iubirii poate aduce surprize în viața sentimentală, dialoguri neașteptate cu copiii, declarații de dragoste care să surprindă și poate stimula la mai mult flirt în cazul celor singuri.

Sursa

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    “La fel ca şi” – este corectă această structură lingvistică? …
Corespondenta la redactie