Intervenție la incendiu de vegetație uscată în Oltenița / Recomandări ISU Călărași împotriva declanșării incendiilor
Un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița a acţionat rapid pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, timp de aproximativ 20 minute. Prin intervenția lor eficientă, pompierii militari au limitat posibilitatea extinderii arderii necontrolate la gospodăriile din imediata vecinătate, fiind astfel salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 200.000 de lei
Luni, 7 martie a.c., ora 14:39, pompierii militari din cadrul Detașamentului Oltenița au fost solicitați să acţioneze pe raza municipiului, pe strada Viilor, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe un teren viran, proprietate aparținând domeniului public al localității. La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și fum dens pe o suprafață de aproximativ 3500 de metri pătrați, existând risc de extindere a arderii la gospodăriile aflate în mediata apropiere. Pompierii militari din Oltenița s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 20 de minute. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unei persoane neidentificate, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate.
În urma incendiului a ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 3500 de metri pătrați, nefiind înregistrate pagube materiale.
Prin intervenția lor eficientă, pompierii militari au stins incendiul în limitele găsite și au înlăturat posibilitatea extinderii arderii necontrolate la gospodăriile din imediata vecinătate, fiind astfel salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 200.000 de lei.
Incidentele apărute în fiecare primăvară după igienizare aduc de cele mai multe ori pagube consistente. În general incendiile provocate de igienizarea de primăvară se produc la sate.

Statisticile ultimilor ani din această perioadă a anului arată că se manifestă o creștere alarmantă a numărului de arderi necontrolate. Igienizarea terenurilor cu vegetație uscată produc de nenumărate ori incendii ce se pot extinde spre gospodării sau păduri, provocând pagube materiale, în unele situații deplorabile chiar și pierderi de vieți omenești. Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Barbu Știrbei” Călărași vine în sprijinul cetăţenilor cu recomandări:
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi aduce la cunoştinţă cetăţenilor care deţin sau administrează terenuri agricole, prevederile generale care trebuie să fie respectate la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, în fapt măsurile minime de prevenire în acest sens sunt următoarele: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi, astfel încât, arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m,; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie – gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 metri faţă de materialele sau substanţele combustibile – lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Pe terenurile în pantă, arderea vegetaţiei uscate se face pornind din partea de sus a pantei. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007.
Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens. În zona de siguranţă a liniilor de cale ferată, drumuri, reţele electrice, reţele de telefonie, conducte de transport lichide combustibile şi gaze, clădiri și suprafeţe împădurite, vegetaţia uscată se va curăţa, fiind intrezisă utilizarea focului deschis sau arderea vegetației uscate în aceste zone de protecție.
Totodată trebuie menţionat şi faptul că se impune supravegherea permanentă a copiilor pe toata durata arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale.
Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi ingrijirea copiilor.
Atragem atenţia, că in conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea si sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, „arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi” sau „amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii si alte vecinătăţi” se sancţioneaza cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.





Lasă un răspuns