Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

În cadrul primului său turneu prin ţară, Alexandra Uşurelu va cânta la Olteniţa pe 27 iunie

alexandra

Alexandra Ușurelu pornește în primul său turneu #cevaseintamplaTour. Tânăra care a copilărit pe meleagurile noastre a avut un binemeritat succes cu cel mai recent single al său “Ceva se întâmplă cu noi”, înregistrat alături de vocea inconfundabilă a lui Mircea Vintilă.“Ctecul ne îndeamnă să ne întoarcem la noi și la sufletul nostru, la ce contează și ne face cu adevărat fericiți. Pentru că sunt mulți oameni din colțurile țării care îmi scriu atât de frumos și mă întreabă când voi ajunge și la ei în oraș, am acum o imensă bucurie să pot porni în primul meu turneu prin care voi veni la ei acasă cu muzica mea și întregul spectacol, cu “grădina mea” cu flori, verdeață, videoproiecții ce se realizează pe elementele de decor în forma unor tablouri imense, toate din dorința de a-i purta pe oameni măcar pentru 70 de minute, cât va dura concertul, într-o altă lume, paralelă, o lume a sufletului meu.” declară Alexandra Uşurelu pentru jurnaliştii noştri.

Însoțit de un videoclip de excepție ce s-a bucurat de o largă apreciere, filmat în Brazilia, în statul Bahia, compoziţia “Ceva se întâmplă cu noi” se poate auzi pe mai multe rețele de radio cu acoperire națională. 

Programul turneului Alexandrei este următorul:
Prahova, vineri 23 mai, ora 21:30 Cub Touche
Bucureşti, vineri 23 mai, ora 20:30 Inspayer Bistro (fostul palat Spayer)
Constanţa, duminică 1 iunie, ora 21:00, Doors Club
Timişoara, vineri 6 iunie, ora 20:00, Porto Arte
Bucureşti, duminică 8 iunie, ora 21:30, Femei pe Mătăsari
Galaţi, vineri 13 iunie, ora 20:30, Teatris
Drobeta Turnu Severin, joi 20 iunie, ora 21:00, Kripton Club
Alexandria, vineri 20 iunie, ora 21:00, The Pub
Olteniţa, vineri 27 iunie, ora 21:30, Geo Libanez Restaurant
Buzău, vineri 3 iulie, ora 20:30, Cafeneaua Artiştilor
Târgovişte, vineri 11 iulie, ora 21:00, La Scriitori

Fiecare concert din turneu va avea parte de o producţie selectă, alături de tânăra şi talentata interpretă vor fi muzicieni cu renume. Este vorba de producătorul Bobby Stoica, pianistul argentinian Mariano Castro, contrabasistul Adrian Flautistu, percuţionistul binecunoscut Dan Încrosnatu.
Pianistul Mariano Castro a fost nominalizat de două ori la premiile Latin Grammy cu trupa sa, Narcotango. Contrabasistul Adrian Flautistu este binecunoscut de pe scena jazz-ului românesc, iar percuţionistul este un cunoscut colaborator al marilor trupe ale muzicii româneşti.
O onoare pentru Alexandra şi prietenii săi din acest turneu va fi prezenţa lui Mircea Vintilă.
Alexandra Uşurelu a fost prezentă la mai multe concerte la Olteniţa, fiind aplaudată de fiecare dată cu mult drag şi primită cu nerăbdare de prieteni, fani, auditoriul său.alex

Un spectacol intim şi de succes a fost prezentat de Alexandra şi trupa sa la unul din concertele caritabile organizate în urma cu 2 ani la unul din restaurantele olteniţene, unde s-a făcut cunoscut live stilul bossa-nova alături de vocea delicată şi totodată puternică a Alexandrei.

Principalii parteneri media ai turneului tinerei cântăreţe sunt National Fm, www.getlokal.ro şi www.sapteseri.ro

Vestimentaţia Alexandrei Uşurelu este realizată de designer-ul Simona Semen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 8 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie