Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Înainte de Paşti, “Altfel”

Deputatul liberal Raluca Surdu îi invită pe toţi cei care au fost odată copii să fie solidari cu elevii care în perioada 6-10 aprilie se află în săptămâna „Şcoala altfel”.

Raluca Sursu si copiii

Părinţi şi bunici, tineri tocmai ieşiţi de pe băncile şcolii, tineri profesionişti, toţi sunt îndemnaţi să acţioneze conform principiului învăţării pe parcursul întregii vieţi.
Astfel, în decurs de o săptămână, fiecare se poate pune într-o situaţie altfel decât cele cu care s-a obişnuit în mod curent, dar din care poate obţine o mulţime de învăţăminte. Aceasta, cu o mai mare deschidere, cu o doză de îndrăzneală, cu o mai mare atenţie direcţionată către propria dezvoltare şi cu un pic mai multă încredere în sine şi în semeni.   „Fiecare dintre noi poartă la un moment dat, în relaţie cu sine sau cu ceilalţi, o căciulă-rol: copil, părinte, coleg, prieten, partener etc. Uneori, căciula este trasă pe faţă şi devine o mască. Propun să dăm măştile jos, să luăm căciulile în mâini şi să le întoarcem pe toate părţile pentru a păstra ceea ce ne face să fim autentici în rolurile noastre zilnice. Să oferim astfel ceea ce noi am dori să primim: atenţie, dragoste, înţelegere, ascultare, recunoştinţă, iertare. Propun o săptămână altfel tuturor, iar celor care mă urmăresc pe pagina mea de Facebook https://www.facebook.com/raluca.surdu.1 împărtăşirea experienţele lor. Astfel, în fiecare dimineaţă voi posta o invitaţie la acţiune altfel şi m-aş bucura dacă la comentarii voi avea de citit despre cum s-au simţit cei care au acceptat provocarea zilei şi ce au obţinut din acea experienţă. Poate nu degeaba săptămâna programului „Şcoala altfel” se suprapune cu Săptămâna Mare a Postului sărbătorii Sfintelor Paşţi”, a precizat tânăra deputată, mamă a unui băieţel de 6 ani.

Printre beneficiile programului „Şcoala altfel”, care se desfăşoară deja de câţiva ani în luna aprilie, se numără o mai bună valorificare a abilităţilor personale ale elevilor în activităţi extraşcolare interesante, o mai profundă cunoaştere a elevilor din partea dascălilor, o mai strânsă colaborare între cadrele didactice, părinţi şi copii în alegerea şi organizarea activităţilor, precum şi o mai activă implicare a părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor. Fiecare comunitate formată din elevi, dascăli şi părinţi are specificul propriu dat de istoricul relaţional comun, precum şi de condiţiile în care se manifestă.

Conform portalului www.crestinortodox.ro, „Săptămâna Patimilor exprimă perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv şi în care, conform rânduielilor canonice, se ajunează până spre seară. Caracteristica esenţială a acestei săptămâni sunt Deniile, adică slujbele de dimineaţă săvârşite seara şi care au ca scop transformarea întunericului serii în lumina liturgică – simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos. Deniile sunt o formă de priveghere prelungită a zilei, ca umplere a serii cu lumina duhovnicească a rugăciunii şi a cântării. Cu alte cuvinte, denia face ca seara să fie ziuă şi lumină de priveghere. Ele conţin multă lumină şi multă hrană duhovnicească pentru urcuşul interior al sufletului spre marea şi sfânta sărbătoare a Învierii Domnului.”

Raluca Surdu informează cititorii și pe toți cei din colegiul său că începând cu rele dimineții de luni, 6 aprilie a.c., pagina sa de facebook va putea fi accesată de fiecare dintre copii sau adolescenți. Ei sunt invitați și provocați să lase câte un comentariu: „De luni dimineaţă, aştept pe https://www.facebook.com/raluca.surdu.1 comentarii şi idei de „provocări” pe care fiecare şi le-a oferit, precum şi descrierea emoţiilor generate de plasarea ca protagonişti în mijlocul evenimentelor, dar mai ales descrierea pe scurt a acelor aspecte modelatoare şi cu impact pentru viitor, pentru a deveni mai buni cu noi şi cu cei de lângă noi, pentru noi şi pentru cei de lângă noi. Fiecare este trup, minte şi suflet. Să ţinem minte acest lucru! Iar Împreună,Facem.Bine.”  subliniază Raluca Surdu, deputat colegiul 5 Călăraşi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

98 − = 97

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie