Polițiștii rutieri sunt preocupați de siguranța participanților la trafic
În perioada 30 – 31 martie 2015, poliţiştii rutieri au desfăşurat în trafic acţiuni pentru reducerea numărului accidentelor grave produse pe fondul abaterilor comise de biciclişti şi pentru conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere produse de această categorie de participanţi la traficul rutier. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 255 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 63 bicicliştilor.
Pentru neregulile comise de conducătorii auto, poliţiştii au reţinut şi 12 permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare, fiind constatate şi 4 infracţiuni, pentru care au fost demarate cercetări penale.
Recomandări, adresate de poliţişti bicicliştilor:
- înainte de a schimba directia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic, din faţă şi din spate, că nu se apropie niciun autovehicul;
- circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul;
- nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice;
- nu vă tineţi de vehicule aflate în mers;
- nu transportaţi pe bicicletă altă persoană;
- pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzator (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare);
- folosiţi bicicleta numai pentru deplasări pe distanţe scurte, evitand astfel să fiţi surprinşi de lăsarea întunericului sau de înrăutăţirea vremii;
- acolo unde există acostamente, poteci laterale sau piste special amenajate, deplasaţi-vă doar pe acestea;
- înainte de a patrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceti viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!
Lasă un răspuns