Individualitatea va fi întotdeauna una dintre condiţiile eleganţei adevărate.

Fiind natural şi sincer, adesea creezi conflicte şi revoluţii fără să vrei.

Robert Piguet m-a învăţat virtuţile simplităţii, din care trebuie să izvorască adevărata eleganţă.

Nu există nicio cheie! Dacă ar exista, ar fi prea uşor, femeile bogate ar cumpăra cheia, iar toate îngrijorările lor legate de modă ar lua sfârşit. Dar simplitatea, îngrijirea şi bunul gust – cele trei fundamente ale modei – nu pot fi cumpărate. Totuşi ele pot fi învăţate de bogaţi şi săraci deopotrivă.

Creează-mi un parfum care miroase ca iubirea!

Când femeia se îmbracă bine, probabil ştie că bărbatul o vede atrăgătoare ca şi cum nu ar fi îmbrăcată cu nimic.

Parfumul unei femei spune despre ea mai multe decât proba grafologică.

Nu poţi avea niciodată prea multă grijă atunci când îţi alegi pantofii. Prea multe femei consideră că nu sunt importanţi, dar adevărata eleganţă a unei femei se măsoară după ce poartă în picioare.

Secretul frumuseţii constă în a fi interesanţi; nicio frumuseţe nu e atractivă dacă nu e şi interesantă.

Albul este pur şi simplu şi se potriveşte cu orice.

Un bărbat poate îmbrăca orice doreşte – el rămâne oricum un accesoriu al femeii.

Când eşti în vacanţă, poţi purta cele mai colorate şi casual haine, însă trebuie întotdeauna să fii elegantă.

Mâncarea este o chestie nedreaptă. Fiecare îmbucătură rămâne cel mult două minute în gură, două ore în stomac, dar trei luni pe şolduri.

Christian Dior

Grădina din Granville, mic oraş francez din regiunea de coastă, este aproape neatinsă de când Madeleine, mama creatorului de modă, a început să planteze primele seminţe, în 1905. Iar odată cu primele seminţe prindea contur o „sămânţă” mult mai importantă: în acelaşi an, la 21 ianuarie, se năştea Christian.

În anii 1947-1957, moda a avut un singur nume: Christian Dior. Mare revoluționar al perioadei postbelice (pe podium, nu în politică!), Dior a fost creatorul care, într-un singur deceniu de activitate, a rescris regulile modei și a deschis o nouă eră în haute couture.
Christian Dior a fost un om superstițios. Apela deseori la ghicitoare pentru a afla ce-i rezervă viitorul. A recunoscut în autobiografia sa că prima oară i-a fost prezis viitorul în anul 1919, la 14 ani, când cineva i-a spus că va suferi de sărăcie, dar că femeile îi vor aduce noroc: „femeile sunt norocoase pentru tine și prin ele vei atinge succesul. Vei face mulți bani pe seama femeilor și vei călători mult”. Aceasta urma să fie, oare, soarta sa?
Când băiatul avea 5 ani, familia s-a mutat la Paris, unde Christian a fost înscris la Lycée Gerson. Prea puțin preocupat de școală, adolescentul se interesa mai mult de muzică, literatură și noile curente din artă. Când a venit vremea înscrierii la facultate, Dior le-a spus părinților că ar vrea să studieze arhitectura; ideea a fost categoric respinsă pe motivul că locul său „nu era cu boemii!”. Moştenitor al unei averi impresionante, tânărul Christian nu avea ambiţii prea mari. Familia, deţinătoare a unui imperiu industrial, îi pregătise o carieră diplomatică. A preferat să abandoneze liceul, petrecându-şi tinereţea prin barurile pariziene, alături de artişti.
În 1928, la vârsta de 23 de ani, deschidea o galerie de artă, unde erau expuse opere semnate de Picasso şi Dali. Faimosul designer care a schimbat istoria modei a intrat în acest domeniu după ce şi-a pierdut averea. Izbucnirea Marii Recesiuni i-a falimentat afacerile şi, pentru prima dată în viaţă, Christian s-a văzut obligat să muncească.
Unele relatări mai ironice spun că, în acel moment, a început cariera sa de designer, respectiv vânzând pe stradă schiţe pentru pălării sau accesorii de damă cu 10 cenţi pentru a supravieţui. La scurt timp însă a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial şi a fost recrutat. A scăpat de front, fiind în schimb detaşat în regiunea Provence, care nu a fost ocupată de nazişti. Atunci când a fost eliberat din serviciu, s-a întors la Paris, unde a obţinut un loc de muncă la casa de modă Lucien Lélong, care le avea cliente pe unele dintre cele mai bogate femei din lume.
Începutul anilor ’30 a adus mai multe tragedii în familia Dior. Unul din frații viitorului creator de modă s-a îmbolnăvit și a murit; câteva luni mai târziu s-a stins, de durere, și mama acestuia. Apoi, la începutul anului 1931, criza financiară l-a atins pe tatăl lui Dior, care a intrat în faliment. În cele din urmă, și galeria de artă a trebuit închisă. În 1934, Dior s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a trebuit să se retragă, pentru recuperare, în Insulele Baleare, unde a petrecut un an de zile. Acolo, departe de Paris și de lumea artistică în care activase, și-a descoperit dorința de a fi el însuși un creator. Așa a început să deseneze, iar când s-a întors în capitală a început să-și vândă schițele de haine oricui era dornic să-l plătească: croitori, modiste, reviste. A fost un foarte modest început în domeniul modei pentru cel care, un deceniu mai târziu, va deveni designerul numărul 1 al Franței.
În 1938, Dior a început să lucreze pentru Robert Piguet, un couturier parizian cunoscut, dar în 1940 a fost mobilizat la Mehun-sur-Yèvre, în centrul Franței. S-a întors în 1941 la Paris, unde industria modei încerca să supraviețuiască sub ocupație. Multe ateliere de modă fuseseră redeschise, iar creatorii încercau să mențină în viață moda franceză, chiar și colaborând cu ocupantul german. Christian Dior nu a revenit la Piguet, ci s-a angajat în serviciul lui Lucien Lelong, omul care îl va introduce în tainele modei și îl va învața tot ce era de știut despre profesia de couturier. În timp ce Dior lucra pentru Lelong – care, alături de alți couturiers cunoscuți ai vremii, precum Nina Ricci și Jeanne Lanvin, le îmbrăca pe soțiile ofițerilor naziști –, sora sa, Catherine, activa în Rezistența Franceză. Capturată de Gestapo în 1944, sora lui Dior a fost deportată la Ravensbrück, iar designerul a petrecut ultimul an de război neștiind dacă o va mai revedea vreodată. Norocoasă ca și fratele ei, Catherine Dior s-a întors cu bine în Franța în 1945, iar doi ani mai târziu, primul parfum lansat de fratele ei va fi numit, în cinstea sa, Miss Dior.
Într-o zi din 1946, Dior s-a întâlnit întâmplător pe stradă cu un vechi amic. Acesta i-a povestit că omul de afaceri Marcel Boussac, proprietarul casei de modă Philippe et Gaston, se afla în căutarea unui desginer pentru revitalizarea afacerii. Lui Dior nici nu i-a trecut prin cap că ar putea să preia el acest post; îi răspunde amicului său că nu cunoaște pe nimeni. La o a doua întâlnire dintre cei doi a avut loc aceeași conversație; din nou, Dior nu a spus nimic. Abia la a treia întâlnire norocoasă, Dior a avut curajul să se propună pe sine.
În cele din urmă, când s-a întâlnit față în față cu Marcel Boussac, a avut curajul să-i propună ceva diferit: el, Dior, nu era dispus să încerce să ridice din morți o afacere deja dispărută. Dorea, în schimb, să creeze o casă de modă nouă, sub propriul său nume, ceva „mic, cu foarte puține ateliere, în care munca ar fi realizată conform celor mai înalte tradiții ale haute couture; [casă care] ar fi destinată unei clientele de femei foarte elegante”. Spre surprinderea sa, Dior l-a convins pe Boussac cu un discurs înflăcărat despre nevoia pentru o nouă tendință în moda postbelică. Marele industrialist a acceptat să finanțeze proiectul și așa s-a născut Maison Christian Dior, cu sediul în Avenue Montaigne, nr. 30. După întâlnirea cu Boussac, Dior s-a consultat cu domna Delahaye, ghicitoarea în care avea cea mai mare încredere. Femeia i-a spus că nici nu mai trebuie să stea pe gânduri: aceasta este șansa vieții sale, pe care n-o va mai întâlni a doua oară. La scurt timp după aceea, o altă ghichitoare l-a îndemnat pe Dior să-și urmeze destinul, căci „va revoluționa moda”. Coincidență sau nu, previziunea s-a adeverit.
Casa Dior era condusă după reguli ierarhice bine stabilite. Fiecare show includea aproximativ 200 de ţinute şi dura până la două ore şi jumătate. Modelele aveau, la fel ca şi clientele, mărimi şi forme diferite. Printre clientele lui Christian se numărau Marlene Dietrich, Ava Gardner şi numeroase alte staruri de la Hollywood. Dior a fost invitat să îşi prezinte noile creaţii şi la Curtea Angliei, deşi Regele George al V-lea le interzisese tinerelor prinţese Elizabeth şi Margaret să se afişeze în public cu haine din colecţia creatorului francez. Modelele rochiilor lui Dior veneau după o lungă perioadă în care feminitatea fusese ascunsă.
Prin urmare, creaţiile sale au fost nu numai admirate, ci şi contestate. S-a cerut chiar arestarea lui Dior, în unele ţări a fost interzis, fiind considerat obscen, dar toate controversele au reuşit doar să îi facă reclamă.

Un aspect mai puţin cunoscut din viaţa lui Christian Dior îl reprezintă „relaţia” sa cu parfumurile, în special cu Grasse, oraşul din sudul Franţei unde îşi are originea această industrie şi unde sora lui Christian devenise un furnizor al industriei locale de parfumuri. El va cumpăra în anii ’50 un domeniu aflat pe o colină de chiparoşi. În micul Castel Dior (cu un parc de 50 de hectare) se stoca recolta de trandafiri şi se refugia creatorul după fiecare colecţie. Printre cele mai cunoscute parfumuri Dior se numără: Dune, Dolce Vita, Diorella, Dioressence, Diorissimo, Eau Fraiche, Forever and Ever, Hypnotic Poison, J’adore, Miss Dior, Tendre Poison, Midnight Poison şi multe altele.
Christian Dior aşeza pe rochiile lui libelulele, gărgăriţele, frunzele de trifoi şi mai ales trandafirii propriei grădini. Grădina vilei Le Rhumbs, cea în care Dior şi-a petrecut copilăria, este împărţită în câteva „camere”: un labirint tăiat în tufe mereu verzi, o grădină cu un bazin de apă, o grădină cu bolte arcuite, pe care se caţără iasomia, şi trandafirii. Toate acestea într-un vast parc umbrit de arbori şi plin de ronduri de flori.
Multe dintre plantele îngrijite de Dior şi mama sa mai sunt încă acolo, aşa cum florile încă mai „cresc” pe creaţiile şi în parfumurile marelui designer. Dior are azi propriile câmpuri de iasomie şi trandafiri, în sudul Frantei. Linia sa exprimă gustul pentru un lux pur, departe de ostentativ, iar ingredientele sale exprimă arome de vis: Eau Noire, Bois d’Argent, Ambre Nuit. Dior era atât de mândru de grădina sa de trandafiri din Granville, încât a făcut din modelul trandafirului elementul central al multor creaţii vestimentare, precum celebra rochie Ispahan.
În opinia lui Dior, moda din timpul anilor de război fusese „oribilă”: „pălăriile erau prea mari, fustele prea scurte, sacourile prea lungi, pantofii prea grei”. De aceea, el a simțit nevoia de a oferi o perspectivă complet diferită, propunând întoarcerea la silueta feminină. „Tocmai ieșeam dintr-o perioadă lovită de sărăcie, zgârcită, obsedată de carnetele de rații și cupoane pentru haine; era natural ca propriile mele creații să ia forma unei reacții împotriva acestei morți a imaginației. […] În decembrie 1946, ca rezultat al uniformelor din timpul războiului, femeile încă arătau și se îmbrăcau ca niște amazoane. Dar eu am creat haine pentru femei gingașe și delicate ca o floare, haine cu umeri rotunjiți, busturi pline, feminine, și talii suple deasupra unor fuste ample, enorme”, a explicat designerul.

Dior a creat prima sa colecție la sfârșitul anului 1946, când s-a retras timp de două săptămâni la Fleury-en-Bière, căutând inspirația în mijlocul pădurii Fontainebleau. Pătrunderea pe piața haute couture nu era permisă oricui, iar această primă colecție avea fie să-i înalțe cariera, fie să i-o îngroape din fașă. Prima prezentare, la fel ca toate cele ce-i vor urma, a fost gândită până la cel mai mic detaliu. Dior căuta personal accesorile cele mai potrivite care să-i pună în evidență hainele. El alegea cu cea mai mare atenție pantofii, mănușile, bijuteriile și, mai ales, pălăriile, fiind un crez al său că „o femeie fără pălărie nu este complet îmbrăcată”. Creațiile au avut un succes răsunător în rândul invitaților, care au rămas muți de uimire în fața celor 90 de modele prezentate. În acea zi, printre aplauze răsunătoare, s-a născut și numele colecției – New Look – cel care-l va face faimos pe Dior. Ideea n-a aparținut de fapt creatorului, ci editorului revistei „Harper’s Bazaar”, Carmel Snow. După spectacol, aceasta a exclamat: „It’s quite a revelation, dear Christian. Your dresses have such a new look” [n.a: „E o adevărată revelație, dragă Christian. Rochiile tale au un aspect atât de nou”]. După exuberanța și creativitatea perioadei interbelice, urmată de anii duri ai războiului care urâțiseră femeile, era normal ca moda să se întoarcă la accentuarea frumuseții feminine. Astfel, New Look devenea simbolul tinereții și al viitorului. Sociologii au observat că acest look promovat de Dior – feminin, delicat, gingaș – corespundea modelului de femeie promovat atunci în societate. Noul stil a fost acceptat în final doar datorită intervențiilor repetate ale editorilor de modă, care au promovat neîncetat creațiile lui Dior.
Piața americană, cea care trebuia cucerită pentru a asigura succesul noului brand, a acceptat și ea inovațiile vestimentare ale designerului francez, iar acesta a primit, în toamna lui 1947, Oscarul pentru haute couture, ca semn de recunoaștere pentru aportul său la revitalizarea modei.

În 1954 designerul s-a întors împotriva propriilor creații și a propus un alt stil – „Linia H” sau așa-zisul Flat look – cu linii drepte, ușor masculine, și haine mai strânse pe corp. Însă orice propunea „monarhul haute couture”, așa cum fusese numit Dior, era imediat acceptat de femei drept tendință obligatorie. Prin urmare, brandul Dior a continuat să crească de la an la an, iar afacerea a ajuns să valoreze, în 1953, 17 milioane de dolari, o sumă însemnată pentru vremea respectivă.
Mitzah Bricard era muza lui Christian Dior, cea care purta tot timpul o eşarfă animal print, ca să îi mascheze o cicatrice, dar pe care a reuşit să o transforme într-un fashion statement. Lumea mondenă a Parisului spunea că avea acel „je ne sais quoi” care le enerva pe alte femei. Nu era văzută niciodată fără turban, perle şi pantofi cu toc. Putea fi găsită întotdeauna în unul dintre următoarele trei locuri: acasă, la Ritz sau la Dior. S-a speculat că are rădăcini de prinţesă rusoaică, dar şi că şi-a petrecut copilăria în România. Era extrem de creativă, reuşind să găsească accesoriile perfecte.
Christian Dior ajunsese, deci, pe culmea succesului, și asta datorită femeilor. Exact așa cum îi fusese prezis. Dar norocul l-a părăsit prea devreme: bărbatul s-a stins din viață în 1957 în urma unui infarct; avea doar 52 de ani. Însă contribuția adusă lumii modei avea să-i asigure lui Dior un loc definitiv și privilegiat în panteonul marilor creatori de modă ai secolului XX. Chiar și după moarte, prin imperiul pe care l-a creat și care a supraviețuit dispariției sale timpurii, numele lui Christian Dior a rămas un sinonim al creativității și eleganței absolute.
În 1953, Yves Saint-Laurent, cel care avea să devină un alt creator de modă faimos al secolului XX, a fost angajat ca asistent personal de Christian Dior. După moartea subită a lui Dior, la 24 octombrie 1957, Yves Saint Laurent a preluat afacerea, ca designer principal al Casei Dior, continuând calea succesului, pentru ca ulterior să-și deschidă propria casă de modă.
Numele Dior s-a asociat cu numeroase alte produse, precum parfumurile (Miss Dior, Dune, Dolce Vita, Diorella, Dioressence, Diorissimo, J’adore ș.a.), farduri și cosmetice, bijuterii, încălțăminte și accesorii din piele, haine pentru bărbați.
Creațiile de modă purtând marca Dior au fost reprezentate de-a lungul vremii de personaje faimoase din lumea modeling-ului: Cindy Crawford, Elle McPherson, Kate Moss ș.a., fiind alese totodată spre a fi purtate, pentru cele mai deosebite ocazii, de staruri de la Hollywood. Creațiile Dior au putut fi admirate astfel la ceremonii de decernare a Premiilor Oscar, la gala premiilor Emmy sau la gala Golden Globe.

Surse:
evz.ro
historia.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com