Intotdeauna serpii ca si lingusitorii sau alte animale taratoare mi-au produs o impresie de profund dezgust.

Banul este cea mai sigura piatra de cercare a firii omenesti.

Am multă sperare în acest neam,…. adâncă cumințenie e tipărită într-o mulțime de proverbe, închipuire minunată e zugrăvită în poveștile sale poetice strălucite ca însele cele orientale;… inimă bună și darnică se arată în obiceiul ospeției pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi;… geniu, in sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe.

Limba este cartea de noblete a unui neam.

Tmpul trece, ne despoaie ca un hot si ne lasa suspinand in urma lui; dar singura comoara ce nu ne poate el fura este comoara suvenirilor.

Increderea infloreste in inimile mari.

La moarte ma voi duce ca lebada cantand.

De la sublim la ridicol nu e decat un pas.

Decat o viata moarta mai bine o moarte vie.

A crea! Este mare placere; a reusi este marele triumf.

Vasile Alecsandri

A fost poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician roman, creator al teatrului romanesc si a literaturii dramatice in Romania, personalitate marcanta a Moldovei si apoi a Romaniei de-a lungul intregului secol al XIX-lea. Vasile Alecsandri s-a nascut la 21 iulie 1821 la Bacau. A fost unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu M. Kogălniceanu şi C. Negri „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, principalul manifest al revoluţionarilor moldoveni. În 1854 apare sub conducerea sa „România literară”, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu. În 1859 este numit de domnitorul Al.I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franţa, Anglia şi Piemont pentru a pleda în scopul recunoaşterii Unirii. Primeşte Premiul Academiei pentru Literatură în 1881. În 1863 ia naştere la Iaşi societatea „Junimea”, al cărui membru onorific a fost până la sfârşitul vieţii. În anul 1867 este ales membru al Societăţii literare române, devenită Academia Română.

Și-a petrecut copilaria la Iași și la Mircești, unde tatal sau avea o moșie și unde a revenit pe intreaga durata a vieții sale sa-și gaseasca liniștea. A inceput invațatura cu un dascal grec, apoi cu dascalul maramureșean Gherman Vida.
A studiat in casa parinteasca cu calugarul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, intre 1834 și 1839, la Paris, unde se consacra mai ales literaturii, dupa citeva incercari nereușite in domeniul medicinei, in cel juridic și cel ingineresc. Dupa inapoierea in Moldova, participa la toate inițiativele tovarașilor sai de generație: director al Teatrului din Iași impreuna cu C. Negruzzi si M. Kogalniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționara de la 1848 din Moldova, redactind unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil in Franța. Inapoiat in țara, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova si Muntenia, se numara printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta in Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri sa recunoasca faptul dublei sale alegeri.
Debutul literar se realizeaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta, care apare in revista „Dacia literara ” din mai-iunie 1840. Dupa intoarcerea in tara ocupa functii insemnate in sfera culturii si a politicii (conduce un timp Teatrul National din Iasi, organizeaza si conduce reviste, dupa Unire este ministru de externe si diplomat itinerant), de numele lui fiind legate toate evenimentele importante ale mijlocului de secol XIX: Revolutia romana de la 1848, Unirea Principatelor s.a. Are incercari in limba franceza; in limba romana se ilustreaza prin creatii rezistente in toate genurile literare, chiar si in domeniul filologic.

Elena Negri a fost pasiunea cea mai mare şi cea mai romantică a lui Alecsandri. Dragostea aceasta i-a inspirat poeziile “Lăcrămioarele”, care, prin suflul lor liric, ating culmea eroticii şi elegiei lui.

Elena Negri era fiica lui Petrache Negri, Agă, şi a Smarandei Negri, născută Donici, şi sora lui Costache Negri, gentilomul, bine ca om şi mare ca român, cu care semăna mult.

Mai întâi frumuseţea ei recunoscută de toţi. “Când intra la serate, însoţită de sora sa Catinca, gătite amândouă şi împodobite în rochii de bal, se năştea în jurul lor un murmur de admirare. Una brună, delicată, cu surâsul pe buze, alta blondă, cu figura deschisă burboniană şi plină de mândrie”. Alecsandri întâlni această femeie la cea mai frumoasă vârstă a lui, la 23 de ani. El era atunci un tânăr svelt şi potrivit de înalt, de o frumuseţe distinsă, cu faţă albă, pe care rămăsese întipărită o umbră de melancolie de la moartea mamei sale, cu fruntea largă şi senină, cu ochii buni şi vorbitori, cu un surâs plăcut, bine crescut şi pe deasupra, autor deja a 2-3 piese de teatru, jucate cu succes, fiind chemat şi ovaţionat pe scenă în serile de reprezentaţie, adică şi cu un început de glorie, pe care îl depuse, ca un prezent rar, la picioarele acestei femei, calităţi cu care o atrăsese şi o subjugase pentru totdeauna.
El o cunoscu mai de aproape la Mânjina pe la 1844, în casele fratelui său, la o serată, în care se făcea muzică, căci toţi ai casei erau muzicanţi; Costache Negri cânta din vioară, Elena din gură şi Caterina, sora ei, pianistă. Seara în care o auzi Alecsandri cântând pentru întâia oară, a rămas pentru poet ca una din cele mai frumoase din viaţa lui; în versurile scrise de el la Mânjina se vede farmecul înamoratului la cântecul femeii iubite :

…Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte
Ce revărsa în lume armonioase şoapte,
Şi multe glasuri blânde în inimi deştepta,
O noapte de acele ce nu le poţi uita,
Care aprind în suflet scânteia de iubire
Şi pun pe frunte raze de îndumnezeire.

De-odată-un glas de înger, o sfântă armonie
Plutind uşor în aer ca vântul ce adie,
Se scoborî prin stele din leagănul ceresc:
Duios era şi gingaş acordul îngeresc,
Ferice de acela ce c-o simţire vie
Slăveşte armonia şi’nalta poezie !…

Prin activitatea sa foarte vasta, acoperind intregul spatiu de exprimare literar, Alecsandri este „capul de pod” al literelor romanesti de la mijlocul secolului al XlX-lea, cel mai de seama creator de pana la Eminescu. El il continua pe Asachi in calitate de intemeietor, fixeaza in literatura noastra noi specii literare, se apropie de literatura populara pe care o impune, consfintind curentul epocii, atentiei creatorilor si cultivatorilor de limba. In poezie se manifesta bipolar, manuind cu aceeasi usurinta diapazonul clasic cat si cel romantic. Vastitatea operei sale, realizata intr-o jumatate de secol, sugereaza in acelasi timp si varietatea ariei tematice incorporate in ea: lirica erotica, patriotica, de inspiratie folclorica sau peisagista, epica in versuri de varii dimensiuni, de la cantec la poem epic, de la legenda versificata la balada haiduceasca.
Criticul literar George Calinescu ii considera proza ca partea cea mai durabila a operei sale, si totusi si o parte din poezia sa a rezistat timpului; mai ales aceea pornita nu din chietismul clasic-autohton ci din ,Jiori”, din „groaza”, dintr-o sensibilitate acutizata.
A murit in 22 august 1890 la Mircesti, unde este inmormantat si se afla si cavoul familial.

Opera lui Alecsandri:

Comedii:
Chirița in Iași sau doua fete ș-o neneaca (1850)
Chirița in provinție (1855)
Chirița in voiagiu (1865)
Chirița in balon (1875)

Proze:
Istoria unui galben
Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
Iașii in 1844
Un salon din Iași
Romanii și poezia lor
O primblare la munți
Borsec
Balta-alba
Calatorie in Africa.
Un episod din anul 1848

Poezie:
Pasteluri, 1868
Poezii populare. Balade (Cantice batranești), 1852
Poezii populare. Balade adunate și indreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853
Doine și lacramioare, 1853

Drame:
Cetatea Nemțului
Lipitorile satelor
Sgarcitul risipitor
Despot Voda, drama istorica
Fantana Blanduziei
Ovidiu

Hora Unirei a fost publicata in revista „Steaua Dunarii”, 9 iunie 1856. Miezul iernei a fost publicata in „Convorbiri literare”, 1 februarie 1869-Malul Siretului a fost publicata in revista „Convorbiri literare”, 1 mai 1869. Pohod na Sybir 2. fost publicata in revista „Convorbiri literare”, 1 decembrie 1871.

Surse on line