Era cunoscut ca un oraş “liber de dări” şi avea 750 de locuitori. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sfântul ocrotitor al mai multor ţări (Anglia, Rusia, Grecia, Moldova, Georgia, Portugalia) şi oraşe (Beirut, Timişoara, Moscova, Genova, Olteniţa). Frumos, nu?

Tradiția din Oltenița păstrează proveniența numelui de la Oltean Niță (un înstărit hangiu din localitate ) pe fosta stradă Cuza Vodă unde trageau cărătorii maglelor de sare și chirigii de cereale la hanul său cu mâncăruri și vinuri bune. Oltean Niță s-a născut în 1814 și a murit în 1884. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Oltenița avea statut de comună urbană, având 4727 de locuitori ce trăiau în 754 de case. Opt monumente sunt clasificate ca monumente de arhitectură: turnul de apă (începutul secolului al XX-lea); liceul (1919); policlinica (1926); hotelul Victoria (1900); casa Bărbulescu (începutul secolului al XX-lea); muzeul de arheologie (1925); ansamblul bisericii „Sfântul Nicolae” (1872), format din biserica propriu-zisă datând din 1856 și o cruce de piatră datând din 1872, aflată în curtea bisericii și clasificată ca monument memorial și funerar, moara Dunărea (1913). Alte două monumente sunt clasificate ca monumente memoriale sau funerare — monumentul eroilor din Primul Război Mondial ridicat în 1930; și monumentul soldaților ruși căzuți în Războiul Crimeei, ridicat în 1853.

La 23 aprilie 1853 vorbim despre întemeierea oraşului Olteniţa, atunci când aşezarea de la malul Dunării devine un oraş. Profesorii de istorie din zonă ne descriu cum oraşul nostru este cunoscut încă din antichitate, Olteniţa apare în documente mai vechi în care se vorbeşte despre un duce al Burgundiei care în anul 1455 a cucerit cetatea Turkan (Tutrakan de azi) şi a poposit peste Dunăre într-un sat. Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, cel care a împroprietărit mai mulţi locuitori de aici, avea funcţii importante boiereşti. Ghica a donat o suprafaţă mare de teren pentru ca Olteniţa să se transforme în oraş. Localitatea a avut multă ascensiune din punct de vedere economic, deţinea bunuri în subsol, sarea era vămuită la Olteniţa spre zona balcanică şi europeană. Domnitorul Ghica, cel datorită căruia Olteniţa s-a întregit la 23 aprilie 1853, este amintit de profesorii de istorie ca fiind un întemeietor tocmai prin gestul său uman de împroprietărire. Locuitorii din Olteniţa şi din satele apropiate au cerut prinţului Alexandru Ghica înfiinţarea unui oraş liber de dări. Prinţul Alexandru Ghica a dat loturi de pământ dorind să facă din Olteniţa un oraş comercial, unde negoţul să fie importanta preocupare a locuitorilor, oraşul proaspăt întemeiat fiind şi poartă de ieşire pe Dunăre a grânelor, sării şi altor mărfuri.

Municipiul situat pe malul Dunării împlineşte astăzi, 23 aprilie 2018, 165 de ani de la întemeierea sa ca oraş, la data de 23 aprilie 1853 Olteniţa devine un întreg. Până la această dată existau două părţi: Olteniţa nord şi Olteniţa centru, fiecare dintre aceste locuri având sedii de instituţii diferite. Aşadar, 23 aprilie este o zi memorabilă pentru olteniţeni, tocmai pentru ideea de unire. În acelaşi timp, ziua este importantă prin aniversarea patronului său, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În anul 1852, în zona de nord a actualului municipiu Olteniţa, în zona numită Olteniţa Veche sau Olteniţa Nord (în iepurari), exista localitatea Olteniţa care avea statutul de sat. La un an, în 1853, Olteniţa era un oraş “liber de dări” şi avea 750 de locuitori. Ziua de Sfantul Gheorghe, 23 aprilie, este considerată începutul sezonului agricol al anului, iar una din străzile oraşului se numeşte 23 aprilie.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, patronul orașului Oltenița, s-a născut în Cappadocia și a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. S-a înrolat în armata romană și s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Diocleţian în anul 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.
Martorii suferințelor Sfântului Gheorhe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișând creştinismul. O dovadă a sfințeniei sale o reprezintă o minune săvârșită de Sf. Gheorghe în timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui deținut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe și a soției sale, devenind martir.

Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea Sfântului Gheorghe).