La noapte se schimbă ora. Cum se va modifica fusul orar în următorii ani ?
România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 25 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.
Ora de iarnă este ora oficială a oricărui stat de pe glob, ora de vară fiind cea care a scos timpul din mersul firesc. Scopul este unul nobil, acela de a economisi energia electrică necesară pentru iluminatul public și privat prin folosirea eficientă a luminii Soarelui pentru activitățile curente. Așadar, când trecem la ora de iarnă revenim la ora oficială.
Trecerea la ora Europei Orientale, ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 25 octombrie. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 24 spre 25 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00. În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de iarnă. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.
România se află în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită “timpul legal român”.
Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.
Nu toate ţările folosesc în acest moment ora de vară, ci doar 70 de ţări din întreaga lume. În plus, nu toate ţările au aceleaşi perioade pentru schimbarea orei de vară! În programele de astrologie, ora de vara apare sub numele “Daylight Saving”.
S-a ales că schimbarea orelor, din ora de iarnă, sau din ora de vara să se facă duminică, tocmai pentru a nu încurca programul zilelor de lucru, când mulţi, din neobișnuiţă sau din uitare ar veni fie mai repede, fie mai târziu la muncă.
România a apelat la acest procedeu în 1932.
Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, respectiv în prima duminică a lunii octombrie. Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la ora de vară nu a fost în vigoare. De-abia după 36 de ani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu.
Cel care a gândit prima dată ca posibilă introducerea acestui tip de orar convenţional a fost un neo – zeelandez, pe numele său Hudson în anul 1898.
Iată când se vor schimba orele în următorii ani: ora-exacta
Lasă un răspuns