La volan sub influenţa alcoolului și fără permis pe autovehicul neînmatriculat
Conducea autoturismul deşi se afla sub influenţa alcoolului
În seara de 03 februarie a.c., poliţiştii din Olteniţa au depistat pe bulevardul Mărăşeşti pe un bărbat de 44 ani, din municipiul Olteniţa, care conducea un autoturism deşi nu posedă permis de conducere şi avea o concentraţie alcoolică de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Verificările efectuate au relevat şi că bărbatul ar fi acroşat anterior un autovehicul.
Bărbatul depistat conducând sub influenţa alcoolului a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Poliţiştii au demarat cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Prins conducând fără permis un autovehicul neînmatriculat
Tot în seara de 03 februarie, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani au depistat pe raza comunei Şoldanu un autoturism care nu avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare.
Conducătorul auto, identificat în persoana lui I. Robert, de 27 ani, din oraşul Budeşti, nu posedă permis de conducere.
Poliţiştii au constatat că autovehiculul nu este înmatriculat şi au demarat cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Lasă un răspuns