Lovit cu ouă și pietre, un obidit caută adăpost/Autoritățile oltenițene neinteresate de oamenii străzii
Laura Suzeanu
Oamenii străzii și cerșetorii sunt o realitate a vremurilor actuale iar din nefericire situația aceasta ia amploare. Nu avem un nomenclator al celor fără adăpost din Oltenița, dar cei care sunt aici și dorm pe unde apucă li se alătură celor 15.000 de oameni fără adăpost din țară. O estimare făcută de Samusocial (Serviciul de Ajutor Mobil de Urgență Socială) estimează că cei mai mulți dintre acești nefericiți ai sorții ajung fără casă și pe străzi din cauza bolilor psihice. Sunt situații când cerșetorii nu au nici certificate de naștere și nici cărți de identitate. Ei trăiesc, dar nu există.
Unul dintre aceste cazuri, un bărbat de 61 de ani din Oltenița, a ajuns să doarmă lângă un trotuar pe un dâmb din piatră, sprijinit de peretele unei clădiri din Str. Pescarilor. Este una dintre dramele pe lângă care mulți dintre noi trec nepăsători. Puțini, prea puțini se gândesc la faptul că și ei ar putea fi în acea situație, că oricine poate ajunge într-o poziție similară.
Gheorghe Neagu ne spune că a rămas fără casă de aproximativ 15 ani și a stat cu chirie, dar acum a rămas pe dinafară. Familia la care a stat omul nu mai dorește să închirieze casa, astfel că acesta a ajuns să doarmă pe stradă. Îmbrăcat în blugi și o cămașă, bărbatul doarme pe niște cutii de carton iar una dintre locatarele blocului din apropiere îi mai aduce câte ceva de mâncare. Oropsitul se plânge că nu e lăsat să stea acolo. Diferite persoane de la blocurile aflate vis a vis de locul unde doarme, deranjate de culcușul lui, aruncă cu ouă sau cu pietre, pentru a-l determina să plece de acolo. Omul este bolnav, a fost internat în spital după un AVC și vorbește cu mare greutate din cauza accidentului suferit. Ne spune că a lucrat ca lăcătuș mecanic în fostul Șantier Naval Oltenița și la fosta Turnătorie, apoi la o firmă turcă în București, de unde a fost lăsat în șomaj. Dar problemele au venit peste el ca un tăvălug. Fosta soție l-a lăsat fără locuință, iar fata înfiată care se află în București, nu îi mai dă niciun semn de viață. Acum este pensionat pe caz de boală și are 520 de lei pe lună pensie, bani pe care merge să îi ia de la Poștă.
De fel din Siliștea de Teleorman, Gheorghe Neagu spune că a încercat și alte variante pe la autorități, atât la București unde iarna a dormit pe la stațiile de metrou, cât și la Oltenița, unde primarul Țone i-a spus că nu are cu ce să-l ajute. Omul ne spune că poliția locală a venit la locul unde doarme și i-a ridicat lucrurile pe care le avea cu el, aduse din casa unde a stat cu chirie.
Ce facem cu acești oameni fără adăpost, domnule Petrică Țone?
Oltenița are un singur centru social, Unitatea Medico-Socială din incinta Spitalului Oltenița. Din păcate, instituția are prea puține locuri comparativ cu numeroasele cazuri sociale, iar cei care sunt internați aici, nu doar că nu au un o casă, un adăpost deasupra capului, dar suferă de boli grave, fizice sau psihice. Din informațiile noastre, în Oltenița mai sunt câteva locuințe sociale, dar dacă omul a fost refuzat de primar, înseamnă că aceste locuințe sunt destinate altor activități sau rezervate altor persoane. O soluție ar fi o cameră la Azilul de bătrâni, cel puțin temporar, sau în Spitalul Oltenița, tot pentru o perioadă scurtă până la găsirea unei soluții permanente. Omul este disperat. Așadar până la toamnă, ce să-l sfătuim să facă? Să comită vreo infracțiune și să ajungă în spatele gratiilor unde de bine de rău ar avea un adăpost? Să bată pe la uși să ceară ajutor? Să se mute de lângă o clădire spre altă clădire? Ori până la urmă va fi ridicat cu forța și aruncat cine știe pe unde?
Autoritățile locale nu sunt pregătite pentru astfel de situații niciodată, deși Țone s-a mai lovit de oameni fără adăpost. Din spusele omului, ne dăm seama că primarul nu dorește să ia o inițiativă, în sensul de a găsi soluții pentru cazurile sociale.
Se dau terenuri și se vând spații în Oltenița, dar un plan pentru cei dezavantajați nu este luat în calcul
Primăria Oltenița în mandatul lui Țone se ocupă cu preponderență de imobiliare: fie se fac schimburi de terenuri în dezavantajul orașului, fie se dau terenuri ce aparțin orașului (de parcă orașul a devenit avere privată sau moștenire de neam) pe clădiri prăbușite în care trebuie să se investească inutil alți bani publici, fie se vând terenuri ori spații comerciale unor diverși acoliți, concesiunea nefiindu-i pe plac lui Țone. Acesta nu ia în calcul eventualitatea construirii câtorva locuințe sociale, ce s-ar putea chiar și închiria la prețuri modice celor rămași fără casă din diverse motive. În oraș circulă destule zvonuri vis a vis de modul de administrare al orașului. Interese sau rea intenție? Neștiință sau indiferență față de cetățenii dezavantajați? Lipsă de inițiativă sau comoditate? Dezinteres pentru problemele cetățenilor sau interesul electoral cu promisiunile făcute pentru păstrarea unui loc de primar pe veci? Poate altceva să fie ori niciun răspuns afirmativ la întrebările de mai sus ci doar neaprofundarea problemei.
Cât timp vor fi pe pământ oameni buni și răi, săraci și bogați, balanța nu își va găsi niciodată un echilibru. Dar așa cum știm să vindem ce nu este al nostru, profitând de o funcție administrativă iar când ocupăm o funcție de primar, ni se urcă puterea la cap că așa e mentalitatea și rasa românească, ar trebui să facem mici eforturi și să ne gândim și altfel: că de fapt nimic nu ni se cuvine pe acest pământ, că totul este trecător și nimeni nu împărățește lumea, că este mult mai important să-ți privești la necaz semenii în ochi iar dacă-i poți ajuta să o faci fără să crâcnești, că orice plată are o răsplată, ori că binele făcut cuiva fără interes se întoarce însutit înapoi, la fel ca și răul…
Ce facem cu omul fără adăpost, domnule Țone????
1 Responses to Lovit cu ouă și pietre, un obidit caută adăpost/Autoritățile oltenițene neinteresate de oamenii străzii