Măgarul calcă deseori peste cea mai frumoasă floare, omul pe inima fratelui său şi astfel deseori un suflet nobil devine obiectul ridicolului, pentru că cei din jur nu înţeleg ce are el specific şi bun.
Viata este precum o melodie frumoasa, numai versurile sunt o incurcatura.
Atunci când cuvintele dau greş, muzica grăieşte.
Viaţa fiecărui om este un basm scris cu degetele lui Dumnezeu.
Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic.
Să trăieşti doar nu este de ajuns, spuse Fluturele. Ai nevoie şi de lumina soarelui, de libertate şi de o floricică.
Nu-i deloc rău să te naşti în curtea de păsări când ai ieşit dintr-un ou de lebădă.
Există o veche legendă despre un sfânt care a trebuit să aleagă unul din cele şapte păcate capitale; l-a ales pe cel care i s-a părut cel mai puţin grav, beţia, şi cu acesta a comis celelalte şapte păcate.
Să fii de folos în lume este singura cale spre fericire.
Când te îndepărtezi de munte, abia atunci îl vezi cum trebuie. Aşa şi cu prietenii.
Nu uita că în viaţă omul nu trebuie să ceară fericirea decât de la munca lui.
Viaţa este cea mai bună poveste.
Nu există un alt diavol decât cel din inima noastră.
Oamenii au un suflet, care mai trăieşte, după ce trupul se face una cu pământul; el se ridică prin aerul transparent spre toate stelele strălucitoare.
Cea mai frumoasă poveste este însăşi viaţa.
Hans Christian Andersen
Când avea 11 ani, a murit tatăl său si a trebuit să se întreţină singur. A lucrat un timp ca ucenic la un croitor și la o 
fabrică de tutun iar la 14 ani s-a mutat la Copenhaga, unde a fost actor, a cântat și a dansat. A fost ajutat să ajungă la Teatrul Regal, apoi a scris versuri și piese de teatru. În 1822 a fost sprijinit de unul dintre directorii acestui teatru și a primit o subvenţie pentru a studia la Şcoala secundară din Slagelse, a publicat în acelasi an prima poveste: „Fantoma de la mormântul lui Palnatoke”. A studiat la Slagelse şi la şcoala din Elsinor până în 1827.
Hans Christian Andersen s-a născut la 2 aprilie 1805 la Odense în Danemarca. Cele mai multe surse englezești, germane și franceze folosesc numele întreg (Hans Christian Andersen), însă în Danemarca și restul Scandinaviei el este cunoscut ca H.C. Andersen. Prenumele Hans Christian este un prenume tradițional danez și este folosit ca și un singur nume, deși, la origine, a reprezentat o combinație de două nume. Este incorect să se folosească doar unul dintre cele două prenume. Este un obicei acceptat în Danemarca să se folosească, în acest nume și în câteva altele, doar inițialele. Tatăl lui Andersen credea că el ar putea avea rădăcini nobile, și conform specialiștilor de la Centrul Hans Christian Andresen, bunica pe linie paternă i-a spus că familia fusese odată pe o scară socială superioară. Oricum, cercetările arată că aceste povești sunt nefondate. Familia, după cât se pare, avea ceva legături cu regalitatea daneză, dar numai în ce privește munca la curte. Oricum, teoria că Andersen a fost fiul nelegitim al regelui persistă în Danemarca, susținută și de faptul că regele danez a manifestat un interes personal pentru tânărul Andersen și a plătit pentru educația lui. De mic copil Andersen a dovedit o inteligență și o imaginație sclipitoare, o trăsătură încurajată de îngăduința părinților și de superstiția mamei lui. El și-a construit un mic teatru de jucărie și stătea acasă făcând haine pentru păpușile lui, și citea toate piesele care-i cădeau în mână; printre ele erau cele ale lui Ludvig Holkberg și William Shakespeare. De-a lungul copilăriei el a fost pasionat de literatură. El era recunoscut pentru că memora integral piesele lui Shakespeare și le recita folosindu-și păpușile de lemn drept actori.
În 1816 tatăl său a murit și, pentru a fi capabil să se întrețină singur, Andersen lucra ca ucenic atât pentru un țesător, 
cât și pentru un croitor. Mai târziu el a lucrat într-o fabrică de țigări unde colegii îl umileau spunând că este fată. La vârsta de paisprezece ani Andersen s-a mutat la Copenhaga, căutând de lucru ca actor la teatru. Vocea lui plăcută de soprană l-a ajutat să intre la Teatrul Regal Danez. Această carieră i s-a întrerupt la scurt timp după ce vocea i s-a schimbat. Un coleg de la teatru l-a recomandat drept poet, iar el a luat în serios acest lucru și a început să se concentreze asupra scrisului. Întâlnindu-l întâmplător, Jonas Collins a început să fie interesat de acest băiat ciudat și l-a trimis pe Andersen la Școala secundară din Slagelse, suportând toate cheltuielile.
În 1829, Andersen a avut succes cu povestirea intitulată „O călătorie de la Canalul Holmen la capătul răsăritean al Insulei Amager”, a publicat o colecţie de poeme. În 1833 a primit o bursă de călătorie din partea regelui Frederick al VI-lea și a călătorit în Europa, în Franţa, Germania și Italia, a scris „Agnete și tritonul”.
În cursul anului 1835 Andersen a publicat primul fascicul al Poveștilor (daneză: Eventyr) sale care vor deveni nemuritoare. Mai multe povești care au completat primul volum au fost publicate în 1836 și 1837. Valoarea acestor povești nu a fost recunoscută imediat, și s-au vândut cu greu. În același timp Andersen se bucura de mai mult succes cu două romane publicate în aceeași perioadă: ”O.T.” și ”Doar un lăutar”.
În iunie 1847 Andersen a făcut prima sa vizită în Anglia și s-a bucurat de un succes social triumfal în timpul verii. Contesa de Blessington l-a invitat la petrecerile sale unde se puteau întâlni intelectualii și oamenii faimoși. La o astfel de petrecere l-a întâlnit pentru prima dată pe Charles Dickens. Andersen a considerat această întâlnire drept un mare privilegiu, deoarece Dickens era pe atunci cel mai mare scriitor englez în viață. Zece ani mai târziu Andersen a vizitat din nou Anglia, dar de data aceasta avea ca scop să-l viziteze direct pe Dickens. El a stat la Dickens cinci săptămâni, fără a părea să fie conștient de intenția lui Dickens de a-l determina să plece. După această vizită corespondența dintre cei doi s-a întrerupt la alegerea lui Dickens, Andersen neînțelegând niciodată ce s-a întămplat.
În timpul vieții Andersen a fost celebrat de regalitate și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume.
Printre vorbitorii de limbă engleză povești precum „Degețica”, „Crăiasa Zăpezilor”, „Rățușca cea urâtă”, „Mica sirenă”, „Hainele noi ale împăratului” și „Prințesa și bobul de mazăre” rămân populare și citite pe scară largă [1]. În portul din Copenhaga există o statuie a micii sirene, plasată în memoria lui Hans Christian Andersen, iar ziua de 2 aprilie, ziua de naștere a lui Andersen, este celebrată drept Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. În anul 2005 s-a sărbătorit bicentenarul nașterii lui Andersen și viața și opera sa au fost celebrate în întreaga lume. În Danemarca, în special, cel mai faimos fiu al națiunii a fost celebrat precum nicio altă figură literară. Un parc tematic bazat pe poveștile lui Andersen a fost deschis în Shanghai la sfârșitul anului 2006. Jocuri multimedia, precum și tot felul de alte concursuri culturale legate de povești sunt disponibile pentru vizitatori. El a fost ales drept vedeta parcului, deoarece el este „o persoană drăguță și harnică, ce nu s-a temut de sărăcie” așa cum citează agenția de știri AFP.
Hans Christian Andersen este amintit ca poet, dramaturg, autor de jurnale de călătorie şi romancier, dar şi ca 
autor de basme pentru copii. Andersen a devenit celebru în întreaga lume, mai ales, pentru basmele sale care au fost traduse în numeroase limbi. Succesul acestor scrieri i-a adus recunoaşterea mondială. La 210 ani de la naşterea autorului, există zeci de dramatizări şi ecranizări ale scrierilor sale. Îndrăgita peliculă Frozen îşi are rădăcinile în opera acestui scriitor. Printre numeroasele sale creaţii, Anderesen a publicat peste 180 de poveşti şi basme. Farmecul acestora ne încântă şi astăzi, ele reflectă capacitatea autorului scandinav de a transmite emoţii şi de a portretiza. Scrierile sale sunt plăsmuite într-un limbaj accesibil oricui. Acel “ceva” universal şi profund uman din povestirile sale a cucerit inimile a milioane de oameni de-a lungul celor două secole. Părea să cunoască sentimentele personajelor sale atât de bine pentru că numai el a putut scrie astfel de detalii – cu subtilitate şi precizie – atingând inimile cititorilor tineri sau vârstnici, chiar şi astăzi. Deşi umorul lui Andersen este într-adevăr o caracteristică proeminentă a poveştilor (atunci când acestea sunt bine traduse), totuşi, ceea ce mulţi cititori resimt cel mai adesea este o notă de tristeţe copleşitoare: mica sirenă este trădată de prinţ, bradul este aruncat după Crăciun; chiar şi în poveştile cu final fericit, personajele trec prin nenumărate chinuri (Degeţica, Crăiasa Zăpezii, Lebedele). Cu toate acestea, Andersen realizeză nota de umor prin efectele de contrast neaşteptat dintre fantezie şi realitate, efecte pe care le obţine atribuind trăsături de caracter sau obiceiuri de viaţă burgheză vieţuitoarelor sau chiar unor obiecte banale: cioara este în doliu, corbii ţin şi ei să ajungă pensionari sau o altă cioară se instalează în fundul trăsurii. În Răţuşca cea urâtă, cumetrele raţe bârfesc asemenea unor femei, ca şi domnişoarele cărăbuşe, care văzând-o pe Degeţica începuseră să şuşotească între ele: “Are numai două picioare!”. Cultura livrescă este ironizată fin şi în Prinţesa şi porcarul. Mai multă fineţe are, însă, jocul spiritual al fanteziei feerice: “În cartea cu poze, desenele prinseseră viaţă, păsările cântau, iar oamenii, desprinzându-se cu totul de pagini, veneau să stea de vorbă cu Eliza. Dar când fetiţa întorcea paginile, ei săreau la loc în carte, ca să nu se încurce cu cei din pozele următoare.” (Cele douăsprezece lebede)
În zilele noastre, unul dintre cele mai prestigioase premii pentru literatură este numit Hans Christian Andersen. Influenţa acestui autor poate fi observată şi în scriitura de ficţiune pentru adulţi, în romane precum: Crăiasa Zăpezii/The Queen Snow de Joan Vinge, Privighetoarea de Kara Dalkey, Crăiasa Zăpezii de Eileen Kernaghan, Fiica Pădurii de Julieta Marillier (un roman fantasy romantic, tematic legat de Lebedele), Lebedele sălbatice de Peg Kerr, Chinurile dragostei de Jane Gardam (roman inspirat din povestea Mica Sirenă). Aspecte de basm a căpătat însăşi viaţa acestui autor, căci fiul unui cizmar sărac a devenit un om bogat şi faimos, intim al capetelor încoronate ale vremii sale, iar astăzi, este celebru în întreaga lume.
Deși poveștile lui sunt foarte apreciate iar copiii doresc să îl citească, scriitorul Andersen nu a avut copii. A murit la 4 august 1875.
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=iieJoCOTWV0′]
Surse:
www.ro.wikipedia.org
www.webcultura.ro
www.autori.citatepedia.ro
www.youtube.com
Lasă un răspuns