de Laura Suzeanu

Comunitatea rromă din Oltenița a fost invitată să asiste la una din etapele desfășurării unui proiect educațional pentru minoritățile rrome din zonă. Potrivit organizatorilor, proiectul include muzică lăutărească cu mesaje de bună creștere și cu trimitere la educație. Cei care au realizat programul muzical de săptămâna trecută au fost Marian Mexicanu și lăutarii săi.

În cadrul proiectului, aceștia susțin concerte în mai multe localități, inițiatorii proiectului încercând să realizeze o punte de legătură între educație și comunitățile de rromi prin intermediul muzicii lăutărești, o categorie a muzicii vechi de calitate, apărută încă din secolul al XVI-lea printre țiganii din câteva mahalale.
Numit ”Regele acordioniștilor”, considerat un excelent executant al sunetelor la acordeon, Marian Mexicanu a sosit la Oltenița în cadrul acestui program educațional :

Interpretul de muzică lăutărească a fost însoțit de fiica sa Maria, de câțiva apropiați ai lui-interpreți lăutari și de Ana-Maria Stoian, vocea de aur a formației.

Aceasta a interpretat Imnul Internațional al Țiganilor ”Gelem Gelem” într-o manieră personală, vocea sa frumoasă, puternică reușind să uimească publicul din Sala Mare a Primăriei Oltenița:

Au urmat alte cântece lăutărești :

Fata lui Marian Mexicanu, Maria, demonstrează calitățile sale muzicale, talentul mamei, Paula Lincan, cât și cel muzical al tatălui său, Marian Mexicanu, fiindu-i moștenire dar și stimulent, un îndemn artistic care, după cum s-a observat, îi place foarte mult :

Programul oaspeților a continuat și s-a oprit la alte fragmente muzicale instrumentale, interpretate la fel de iscusit:

Proiectul ”Servicii Integrate Educaționale pentru comunitățile de rromi” este un proiect care a început în luna aprilie 2014, având finalitate în luna decembrie 2015.

Potrivit Alexandrei Hosszu, coordonator de proiect, una dintre activități este campania de informare, pe care organizatorii le realizează în 10 comunități, unde se organizează concerte cu Marian Mexicanu și Sorin Necunoscutu. Concertele promovează educația, iar un film prezentat în licee intitulat ”Ce vrei să te faci când vei fi mare?” este realizat în același scop, cu persoane de etnie rromă de success, modele pentru elevi. Despre proiect și sensul acestuia vorbește Alexandra Hosszu :

Alexandra Hosszu este coordonator de proiect în cadrul ”Agenției <Împreună>”, iar ceilalți colaboratori la desfășurarea proiectului sunt Fănel Petrescu, Bogdan Olteanu, Victor Ciobotaru.

Marian Mexicanu s-a născut în București în 1972, într-o familie de fierari. Din 1979 Marian începe să studieze acordeonul cu Tudor “Cocoșatu” Păun.
După căsătoria cu Paula Lincan,  Marian Mexicanu își începe cu adevărat cariera, în a doua jumătate a anilor `90, prin numeroase apariții la TV și la radio.

”Pentru noi, totul a fost natural, și la bine și la rău, pe când la ei, la copiii din generația tânără, se întâmplă ceva artificial. Și atunci dacă trăim într-o lume în care banul vorbește, în care relațiile între oameni devin din ce în ce mai artificiale, ce viitor poate avea muzica lăutărească, o muzică destinată unor oameni sentimentali, care știu să se bucure de viață? A fost o perioadă în care muzica lăutăreasca părea pe cale de dispariție. Mă bucur că în prezent ea se bucură iarăși de prețuire, iar manelele sunt în regres. Nu că aș avea ceva cu manelele, dar ele nu reprezintă țara românească, așa cum a trăit ea în muzica lăutărească a lui Romica Puceanu, Siminică, Fărâmiță Lambru… Avem și acum mulți lăutari buni în țară. Ei trebuie să facă pasul în față și să spună ce au de spus cu instrumentele lor, nu cu tobe și orgi. Avem și cântărețe pe care le respect mult, Cornelia Catanga, Mioara Lincan, Panseluța Feraru. Trebuie să învățăm să îi apreciem pe artiștii adevărați, cât timp îi avem printre noi.” declara cu ceva timp în urmă Marian Mexicanu, într-un interviu pentru Formula AS.
Marian Mexicanu susține importante concerte cu Orchestra ”Lăutarii Bucureștiului”, cu Nicolae Botgros, Mieluță Bibescu și alți lăutari consacrați pe diferite scene, la Sala Radio, sau la Ambasadele străine din România, în cadrul unor programe culturale.

Istoria lăutăriei în România și renumiții interpreți deveniți artișți de faimă mondială

Potrivit istoricilor, lăutăria în România, este o veche îndeletnicire. Sigur, o enormă majoritate a marilor lăutari sunt ţigani – dacă nu cumva, chiar toţi. Istoria lăutăriei este strâns legată de istoria ţiganilor în România. În anumite contexte muzicale, stilul lăutăresc a fost adesea echivalat cu jazzul – i s-a spus uneori, „jazz românesc“, pentru că se bazează foarte mult pe improvizaţie şi pe talentul pur, neşlefuit al interpreților. Cuvântul lăutar vine de la instrumentul muzical cu coarde numit lăută. În prezent cuvântul lăutar se referă și la alte categorii de muzicieni de petrecere, precum interpreții vocali.
Extrem de interesanţi sunt, mai ales, acei lăutari care au atins arta, ajungând cu muzica lor la frontiera dintre muzica lăutărească şi muzica zisă cultă. Grigoraş Dinicu a fost, poate, cel mai cunoscut dintre ei. În timp ce studia la Conservator, Dinicu cânta prin cârciumi, în oboare sau la petreceri. Alterna fascinant de plăcut muzica lăutărească cu Bach, Beethoven şi Paganini creând un program de muzică specifică chefurilor ce provoca o euforie plăcută unor cheflii renumiți, precum Vlahuţă şi Caragiale. În 1913, se angajează la restaurantul Ionică Florian din Bucureşti, unde se strângea întreaga elită culturală şi artistică a Bucureştilor. Aici l-a ascultat Enescu pentru prima dată. Spre cel de-al Doilea Război, se angajează la o altă cârciumă din Sărindar, unde au venit să-l asculte tânărul Yehudi Menuhin, adus de Enescu, dar și Ionel Perlea. Grigoraș Dinicu este recunoscut ca un interpret de faimă mondială.
La începutul secolului XIX în Chișinău exista o fabrică de lăutari. În casa boierului Varfolomeu exista permanent o orchestră cu lăutari. Cel mai vestit lăutar era Barbu Lăutaru.

Marele George Enescu iubea lăutarii şi le respecta arta. Orice român este bine să considere că muzica lăutarilor face parte din ce are mai bun în specificul ei cultura noastră românească, și este de recomandat să o cultive cu mărinimie, mai ales că muzica de slabă factură, fără calitate și non-valorile, comercialul își fac loc pe scena românească cu destul tupeu și mare viteză.