Mesajul deputatului liberal Raluca Surdu cu ocazia Zilei Naționale a României
La mulți ani, România!
Putem lucra la o Românie a lucrului bine făcut, iar pe parcurs, să ne oferim momente în care să fim și mândri de ceea ce am realizat. Putem depăși bariere, putem trece curente potrivnice, ne putem ridica, pentru că așa au procedat și înaintașii noștri în anii de grație 1859, 1918. …1989… Iar a-i cinsti pe aceștia, înseamnă a le călca pe urme. În timpuri mult mai potrivnice, în condiții mult mai grele, în alte lumi, am putea chiar spune, aceștia au strigat ”Unire!”. Și au construit Unire. În cuget, în simțiri, în fapte. Este rândul nostru acum. Putem crea România pe care ne-o dorim, putem face legătura dintre România viselor și România rezultatelor. Doar prin fapte. Mână cu mână. Fiecare, acolo unde își are locul, fiecare acolo unde are ceva de făcut.
La mulți ani, români! La mulți ani, România!
Împreună. Facem. Bine.
Raluca Surdu – deputat Colegiul 5 Călărași
Lasă un răspuns