Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Muzica poate da nume unor sentimente care nu pot fi numite şi poate transmite sentimente care nu pot fi transmise.

Muzica poate da nume unor sentimente care nu pot fi numite şi poate transmite sentimente care nu pot fi transmise.

Pentru a ajunge la mari împliniri, ai nevoie de două lucruri: un plan şi nu chiar îndeajuns de mult timp.

Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sunt mai puternice, şi mai vizibile.

Muzica poate numi ceea ce nu poate fi numit și poate comunica ceea ce este incognoscibil.

Bucuria muzicii ar trebui să nu fie niciodată întreruptă de vreo reclamă.

De ce să cânţi mazurcile lui Chopin? De ce să cânţi chiar şi variaţiile lui Copland?

Acesta va fi răspunsul nostru la violență: să facem muzică mai intens, mai frumos, mai devotat decât oricând.

Nu mă interesează ca o orchestră să sune ca ea însăși. Vreau să sune precum compozitorul pe care îl interpretează.

De ce atât de mulți dintre noi încearcă să explice frumusețea muzicii, privând-o astfel de misterul ei?

Secolul al XX-lea a fost o dramă prost scrisă, încă de la început.

Pe vremuri, toată lumea cânta. Era de așteptat să cânți și să vorbești. Era un semn al omului cultivat să cânte.

Un liberal este un bărbat sau o femeie sau un copil care așteaptă cu nerăbdare o zi mai bună, o noapte mai liniștită și un viitor luminos și infinit.

Dacă nu devin Brahms sau Ceaikovski sau Stravinsky atunci când le conduc lucrările, atunci nu va fi o performanță grozavă.

Nu pot trăi o zi fără să aud muzică, să o cânt, să o studiez sau să mă gândesc la ea.

Nu vreau să-mi petrec viața ca Toscanini, studiind iar și iar aceleași 50 de lucrări. M-ar plictisi de moarte. Vreau să dirijez, vreau să cânt la pian, vreau să scriu pentru Hollywood, vreau să compun muzică simfonică. Vreau să mă străduiesc permanent să fiu un muzician în sensul deplin al acestui cuvânt minunat. De asemenea vreau să predau și să scriu cărți și poezie. Și cred că le pot face pe toate într-un mod corect.

Viața fără muzică e de neconceput. Muzica fără viață e doar academică.(…) În interpretarea muzicii pot face lucruri care, dacă le-aș face pe stradă, m-ar face să ajung la închisoare. Pot să scap de tot felul de tensiuni și ostilități. Până ajung la sfârșitul Simfoniei a 5-a a lui Beethoven, sunt un om nou.

Leonard Bernstein

Compozitor celebru și dirijor electrizant, cel care a scris partitura celebrului musical West Side Story (1957), activist pentru cauze sociale și politice, scriitor, profesor, timp de mulți ani urmărit de FBI, creator al primului și celui mai faimos program de televiziune american dedicat muzicii clasice, a fost și rămâne una din figurile uriașe ale muzicii secolului XX, și un entertainer delicios în concertele sau emisiunile sale TV.
A fost primul dirijor american ce a cunoscut celebritatea internațională – după un spectacol cu Medeea a lui Cherubini (cu Maria Callas în rolul titular) la Scala din Milano (fiind de asemenea primul dirijor american la acest prestigios teatru). Iar înregistrările sale cu New York Philharmonic sunt de referință și astăzi, iar dirijorii care au studiat cu el dau mărturie despre talentul și personalitatea sa ieșite din comun.
Pe 14 octombrie 1990, America pierdea simultan pe cel mai mare compozitor al ei, cel mai celebru dirijor, cel mai influent profesor al vremii sale şi unul dintre cei mai talentaţi pianişti dar şi entertaineri de televiziune ai săi: Leonard BernsteinS-a născut în orașul Lawrence (Massachusetts) pe 25 august 1918, într-o familie de evrei ruși. Tatăl său, Samuel Bernstein, era om de afaceri și și-a dorit ca și fiul său să-i urmeze în carieră. De aceea Leonard va studia muzica de abia în adolescență când, printr-o împrejurare de familie, în locuința personală a fost depozitat un pian, instrument pe care-l va îndrăgi toată viața. Studiază deci pianul începând cu vârsta de 15 ani la Școala Latină din Boston și apoi la Universitatea Harvard. Proaspăt absolvent (1939), și-a făcut debutul neoficial dirijând lucrarea concertantă The Birds (Păsările) pe care o compusese drept coloană sonoră a piesei Aristophanes, pusă în scenă de prietenul său filozof Donald Davidson.
În 1940 s-a înscris la Institutul de Muzică Curtis din Philadelphia la clasa de dirijat a lui Fritz Reiner. Pe lângă dirijat a studiat pianul cu Isabella Vengerova, orchestrația cu R. Thompson, contrapunctul cu R. Stohr și citirea de partituri cu Renee Longy-Miquelle. În aceeași vară a urmat și cursurile de dirijat ale institutului Boston Simphony Orchestre din Tanglewood, la clasa lui Serge Koussevitzky. În 1943 este angajat pe postul de dirijor secund permanent la Filarmonica din New York. În același an scrie primele două simfonii, prima intitulată Jeremiah (pe care a dirijat-o în Pittsburg,1944) și a doua dedicată maestrului sau Koussevitzky.
În urma îmbolnăvirii lui Bruno Walter, Bernstein a avut ocazia să dirijeze concertul orchestrei simfonice de la Carnegie Hall (New York), concert transmis pe postul de radio. În urma succesului repurtat este numit în funcția de director muzical al Filarmonicii din New York, post pe care-l va ocupa până în 1947. Ca director muzical a fost invitat să dirijeze la Londra și Praga (1946) și apoi la Tel Aviv (1947), unde va efectua înegistrarea concertului comemorativ de Reunificare a Ierusalimului.
După moartea lui Koussevitsky (1951), Bernstein a fost numit în funcția de dirijor permanent al Orchestrei Filarmonice din New York, devenind și profesor de dirijat-orchestra la Tanglewood.

Tot acum fondează Festivalul de Creație Muzicală la Universitatea Brandeis din Boston. Anul 1951 a fost important și pentru viața particulară, prin căsătoria cu actrița și pianista Felicia Montealegre. După anul 1951, în viața lui Bernstein vor urma călătorii în Europa pentru a dirija cu prilejul unor evenimente importante și pentru a realiza înregistrări ale emisiunilor educative televizate. Din 1960 a efectuat turnee prin Europa și Uniunea Sovietică, unde a dirijat Simfonia a-V-a a lui Sostakovici în prezența compozitorului, episod filmat de Televiziunea C.B.S.

Bernstein s-a remarcat și ca susținător al drepturilor compozitorilor americani Charles Ives, George Gershwin și Aaron Copland. Importante înregistrări a realizat cu lucrările compozitorilor: Haydn, Beethoven, Brahms, Schuman, Sibelius, la pupitrul orchestrei din New York. Un deosebit interes a manifestat și față de creațiile lui Mahler (1960), realizând prima înregistrare a celor 9 simfonii ale lui Mahler, pentru care primește o Medalie de Aur din partea Fundației Mahler. Cu această ocazie înregistrează și primele sale lucrări, două balete: Fancy Free (compus în 1944) și Facsimile (compus în 1946). Cel de-al treilea balet, Dybbuk, compus mult mai târziu (1975) va fi dedicat Teatrului de Balet din New York. Tot în anul 1960 va edita opera sa într-un act (scrisă în 1952), Trouble în Tahiti.
În 1953 efectuează un turneu în Italia, fiind primul dirijor american care dirijează la Teatro alla Scala din Milano, opera Medeea de Luigi Cherubini având-o în rolul feminin principal pe Maria Callas.
Leonard Bernstein a contribuit substanțial la repertoriul muzical de pe Broadway.
A colaborat cu vedetele music-hall-urilor pentru realizarea operetelor sale: On the Town (1944), Wonderful Town (1953), Candide (1956), West Side Story (1957, operetă care va fi subiectul filmului cu același titlu, pentru care i se va decerna un premiu Grammy). În 1960 va apare și simfonizarea acestei operete, Dances from West Side Story și coloana sonoră pentru alte piese ale sale: Peter Pan (compusa în 1950), On the Waterfront (1954) și The Lark (1955).

În decembrie 1989 dirijează Berlin Celebration Concert pe ambele părți ale zidului din Berlin, odată cu căderea acestuia, ca un gest de împăcare pentru germanii din est și din vest, gest fără precedent în istorie.
Tot în 1989 a fost prezent și la comemorarea invaziei Poloniei din 1939, într-o transmisie radio din Varșovia. El a fost și un susținător al Asociației Medicale Amnesti International din New York, punând bazele Fundației Felicia Montealegre în memoria soției sale (decedată de cancer în 1978). Printre activitățile sale multiple, continuă să compună Divertimento pentru orchestra (1980), Halil pentru flaut solo și orchestra de cameră (1981), Tocches pentru pian solo (1981), Missa Brevis pentru cântăreți și percuție (1988), Arias and barcarolles pentru doi cântăreți și două piane (1988), Concert for orchestra-Jubilee Games (1989). În ultimii săi ani de viață a fondat Festivalul Muzical Pacific din Sapporo (Japonia), creând o orchestră după modelul celei din Boston.

A creat astfel primul institut artistic din Asia, care există și astăzi.
În 1989 a primit diploma de Cetățean de Onoare a orașului Bonn în cadrul Festivalului Beethoven-Bernstein. Pentru scrierile sale filozofice The Joy of Music (1959), Leonard Bernstein’s Young People’s Concerts (1961), The Infinte Variety of Music (1966) și Findings (1982) traduse în multe limbi, Bernstein a fost ales în Academia de Arte și Literdin New York, care i-a înmânat Medalia de Aur.

Pentru susținerea cauzelor umanitare, în 1985 a primit Premiul Național Fellowship (New York). În 1990 primește Premiul Imperial (un premiu internațional creat în 1988 de Asociația Japoneză pentru Artă), premiu în valoare de 100.000 dolari, pe care Bernstein l-a folosit pentru a pune bazele Fundației The Bernstein Education Through the Arts (BETA) în 1990 cu puțin timp înaintea morții sale.
Bernstein și-a anunțat retragerea din conducere pe 9 octombrie 1990 și a murit cinci zile mai târziu, în apartamentul său din New York de la The Dakota, din cauza unui atac de cord provocat de mezoteliom. Avea 72 de ani. Fumător înrăit de multă vreme, a avut emfizem de la jumătatea anilor 50 de ani. În ziua procesiunii sale funerare pe străzile din Manhattan, muncitorii din construcții și-au scos pălăriile și au făcut cu mâna, strigând „La revedere, Lenny”.

Bernstein este înmormântat în cimitirul Green-Wood, Brooklyn, New York, alături de soția sa și cu o copie a Simfoniei a cincea a lui Mahler deschisă la celebrul Adagietto peste inima lui. Pe 25 august 2018 (împlinirea a 100 de ani de naștere), a fost onorat cu un Google Doodle. Tot pentru centenarul său, Centrul Cultural Skirball din Los Angeles a creat o expoziție intitulată Leonard Bernstein at 100 .


Surse:
societateamuzicala.ro
classicfm.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie