Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Narațiuni Cromatice la Oltenița. Artiștii plastici vă invită la o călătorie în lumea rafinată a culorilor

O expoziție dedicată picturii s-a deschis sub ochii iubitorilor de artă luni, 27 ianuarie, în foaierul Casei de Cultură Oltenița.

Expoziția, ca orice eveniment cultural și artistic, invită la admirație, cheamă la încântare sufletească, bucură privirea și mângâie toate simțurile pentru frumos. Arta, fie că vorbim despre pictură, sculptură, grafică sau opere muzicale de calitate, este o terapie.

Despre eveniment ne oferă câteva detalii reprezentant al Direcției de Cultură Oltenița, Olga Androne:

Video Claudiu Victor Gheorghiu

Trăim într-o societate de consum care ne îndeamnă să alergăm tot timpul în multe direcţii. Astfel, publicul oltenițean are oportunitatea de a descoperi un dialog vizual între picturile din colecție și cu lucrările autorilor, pasionații de artă vor distinge lucrări unice de inspirație contemporană. Lucrările reprezintă reflexele inspirației fiecărui artist cu însușirile măiestriei lor.

Criticul de Artă Ana Amelia Mădălina Dincă este invitatul celor doi curatori, organizatori de eveniment.

Ana Amelia Dincă este o prietenă apropiată a iubitorilor de artă și frumos din Oltenița. Aceasta susține creația artistică sub toatre formele, menirea sa nobilă nu lasă loc niciodată în expunerile sale de improvizaţie sau amatorism. Analiza sa o face pe Ana Amelia Mădălina Dincă să strălucească de fiecare dată:

Expoziția de grup se intitulează ,,Narațiuni cromatice” și unește 15 artiști vizuali, majoritatea fiind membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Dintre aceștia 7 membri ai Filialei de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România, dar și din Filiala de Pictură București, filialele teritoriale Brăila și Slobozia.

Prezentările le face și curatorul expoziției Cristian Boca:

Video Claudiu Victor Gheorghiu

Evenimentul a fost prezentat de criticul de artă Ana Amelia Mădălina Dincă.

Curatori: Cristian Boca, Irina Otilia Anastase, membri AFAPRR București.

Expoziția poate fi vizitată până în martie 2025.

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie