Născuți pentru succes: La Centenar, Nostalgia Sahia și foști elevi ai Colegiului Neagoe Basarab Oltenița, privesc în timp
Laura Suzeanu
Fiecare dintre noi ajunge să urmeze un model. Din dragoste pentru tipologia unui profesor, elevul îi urmează învățătura, sfaturile, pașii, filosofia. Dascălii, la rândul lor, se leagă sufletește de generații de copii. Unii dintre aceștia rămân frumoase amintiri, au un loc special în inimile profesorilor. Și poate că nu în mod special pentru realizările lor profesionale, de carieră, dar în mod cert pentru spiritul lor puternic, în permanentă căutare de valori.
Nu doar stilul de predare la clasă, abordarea, talentul pedagogic, seriozitatea unui dascăl îi încântă pe elevi, ci şi acţiunile extraşcolare în care profesorii lor îi implică. La Neagoe Basarab sunt astfel de profesori. Nu se poate da o definiție punctuală a succesului. Victoria unui elev, izbânda tinerilor care studiază și vor tot mai mult și mai mult pentru ei și cunoștințele lor în viață, reprezintă o contorizare a planurilor lor, dorințelor interioare. După contorizare urmează rezultatul. Iar succesul tocmai asta definește. Baza succesului pleacă de la reperele dorite și scara de valori formată.
Centenarul Colegiului Național Neagoe Basarab din Oltenița a fost marcat nu numai prin prezența câtorva dintre foștii profesori care au predat aici, foști elevi care au salutat acțiunea, programul artistic și câteva discursuri. Celebrarea evenimentului a însemnat o bucurie prin proiecte individuale, prin contribuția câtorva profesori care, împreună cu elevii lor, au format pe clase, simboluri. Fie că vorbim de comunicare, matematică sau artă, revoluția modernismului în materii își exprimă direcția: viitorul.
Echilibrul dintre școală-familie-elev-viață împlinește un destin.
O parte a acestui destin vine dinspre Occident. Mesajele transmise pătrund cu înțeles, oferind parfumul mulțumirilor sufletești. La aniversarea unui secol de existență a Liceului Teoretic ”Neagoe Basarab”, astăzi Colegiu Național, cuvintele țes lumina.
Lavinia Iancu, a absolvit Facultatea de Jurnalism și este specialist în comunicare. Colaborarea cu marile branduri din România – o perspectivă și evoluția ambițiilor
Monica Buleandră a studiat Comunicare Managerială și Resurse Umane la Facultatea de Științe Politice București, în prezent stabilită la Geneva, unde lucrează pentru CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară)
Otilia Bratu a absolvit Facultatea de Litere, Secția Comunicare și Relatii Publice la Universitatea București, apoi a urmat cursurile masterande la Universitatea Flamandă, Bruxelles. În prezent lucrează în domeniul ”Comunicare, Relații Publice și Marketing pentru Europa”
George Gagelea, absolvent al Facultății de Istorie, cu studii post universitare University College London (UCL), în prezent lucrează la Curtea Europeană de Conturi, pe probleme de Securitate și Emigrație
Abordări semnificative și o artilerie întreagă de mesaje, proiecte într-o expoziție intitulată ”Nostalgie Sahia” au punctat evenimentul.
Elevi îndrumați de prof. Violeta Ionescu și-au propus să refacă o călătorie printre nostalgiile liceului de odinioară. Un panou al amintirilor școlare, elevi, pereți și table care revelează poveștile depănate în timp.