Nici o pasăre nu are zbor prea înalt, dacă nu zboară cu aripi proprii.

Publicat 2 august 2018

Nici o pasăre nu are zbor prea înalt, dacă nu zboară cu aripi proprii.

Cel lipsit de curaj se pricepe la înşelăciune.

Iubirea e oarbă la greşeli, înclinată către veselie, e înaripată şi poate rupe orice lanţuri şi prejudecăţi.

Mai uşor ierţi un duşman decât un prieten.

Pentru a fi fericit, este esenţial să ai ceva de iubit, ceva de făcut şi ceva spre care să năzuieşti.

În anotimpul însămânţării învăţăm, în cel al recoltei oferim lecţii, iar în cel al iernii ne bucurăm.

Ceea ce acum e dovedit, era odată doar imaginat.

Pentru a putea să vezi o lume în bobul de nisip şi Paradisul în floarea din pădure, îndeasă infinitul într-o palmă şi eternitatea într-o oră.

Căderea n-a făcut să se nască nicio plăcere.

Prudenţa este o bogată şi dezgustătoare fată bătrână, căreia îi face curte neputinţa.

Dacă am curăţa ferestrele percepţiei, am vedea totul aşa cum este, adică infinit.

Imaginaţia, lumea adevărată şi eternă din care acest Univers Inerţial este numai o vagă umbră.

Nu e nimic precum moartea. Moartea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla în viaţă; dar cei mai mulţi oameni mor atât de târziu şi le ia atâta nemilos timp să moară. Dumnezeu ştie, vecinii lor nu-i văd niciodată ridicându-se dintre morţi.

Unii spun: “Când răsare soarele văd un disc rotund de foc.” Eu le răspund: O! nu! nu! nu! eu văd o mare mulţime din cer strigând: “Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul, Dumnezeul Atotputernic!”

A generaliza înseamnă a fi un idiot.

Din Erorile Unui Înţelept poţi desprinde’un rost,
Dar niciodată din perfecţiunea unui prost.

Energia este încântare eternă.

Pentru că tot ce trăieşte este sfânt; viaţa se bucură de viaţă.

Atunci când spun adevărul, nu o fac pentru a-i convinge pe cei care nu-l ştiu, ci pentru a-i apăra pe cei care-l cunosc.

Albina ocupată nu are timp să fie tristă.

Oamenii sunt egali prin deosebirile lor.

În aceste vremuri, oamenii Domnului vor deveni profeţi şi vor avea puterea de a-i face şi pe alţii profeţi.

Nebunul nu priveşte acelaşi copac pe care-l priveşte înţeleptul.

Văd prin ochii mei, nu cu ei.

Acolo unde nu locuieşte omul, natura e stearpă.

În apa stătătoare, aşteaptă-te să găseşti otravă.

Vulpea învinovăţeşte capcana şi nu se învinovăţeşte pe sine.

Cel care are dorinţe, dar nu trece la fapte, cloceşte miasme.

Cel a cărui faţă nu dă lumină, nu va deveni niciodată o stea.

Este un lucru sublim să îl socoţi pe altul mai presus de tine.

Cine nu are lumină în priviri niciodată nu o să poate ajunge la stele.

Aşa cum este omul, aşa vede. Aşa cum ochiul este format, aşa sunt puterile sale.

Ceasul măsoară clipele prostiei. Pe cele ale înţelepciunii, nu este ceas să le măsoare.

Cel care nu-şi schimbă opiniile este ca o apă stătătoare şi dă naştere unor reptile ale minţii.

Dragostea nu caută plăcere pentru sine, şi nici nu-şi caută grijă, ci către un altul dăruieşte a sa alinare, şi clădeşte un rai în disperarea iadului.

Mai bine să omori un prunc în leagăn decât să nutreşti dorinţe neîmplinite.

Cel care îşi înfrânează o dorinţă, o poate face pentru că dorinţa lui e destul de slabă încât să poată fi înăbuşită.

Fii întotdeauna pregătit să îţi spui părerea, iar cei josnici te vor evita.

William Blake

A fost gravor, pictor, poet, eseist- vizionar, autor al unor cicluri celebre de versuri „ Cântecele inocenței”, „Cântecele experienței”, al unei cărți de „Profeții”, aforisme, ”Viziunile fiicelor Albionului” , poemul „Ierusalim”, iar poemul „Milton” a concurat cu imnul Marii Britanii. În timpul vieții a fost considerat un „romantic nebun” . Avea ceva de Don Quijote englez. A crescut într-o familie modestă, oarecum habotnică, erau mai mulți frați, mama sa l-a crescut cum a putut mai bine, probabil că l-a hrănit și cu povestiri mistice, copilul avea viziuni, discuta cu Dumnezeu și cu cei din Rai.
William Blake s-a născut la 28 noiembrie 1757, pe Broad Street 28 (acum Broadwick St.) în districtul Soho, Londra. În mare parte nerecunoscută în timpul vieții sale, opera diversă și profundă a lui William Blake este astăzi considerată esențială și semnificantă atât în istoria poeziei cât și a artelor vizuale. Poezia sa profetică se spune că formează, “în comparație cu valoarea sa, cel mai puțin citit corpus de poezie al limbii engleze”. Arta sa vizuală a făcut ca unul din criticii contemporani de artă să îl proclame “ de departe cel mai mare artist pe care Britania l-a produs”. Pentru Blake Imaginația nu este sinonimă imaginarului în înțelesul obișnuit al cuvântului, care înseamnă ceva nereal, dimpotrivă, la fel ca și la Coleridge, reprezintă realitatea supremă, viziunea divină sau putere creatoare a lui Dumnezeu.

Tatăl lui Blake, James,era negustor de galanterie și de tricotaje(vindea ciorapi femeiești și bărbătești, mănuși și articole intime și de mercerie). William a mers la școală atât cât să învețe să scrie si să citească, până la vârsta de 10 ani, fiind apoi educat acasă de către mama sa, Catherine Boucher Armitage Blake. Familia Blake făcea parte din grupul religios al Disidentilor și se crede ca ar fi aparținut bisericii moraviene. Blake a fost botezat la biserica Sf. Jacob, construită de catre Sir Christopher Wren, Piccadilly, Londra. Biblia a avut o profundă influență asupra lui Blake încă din copilărie și a rămas o sursă de inspirație de-a lungul întregii vieți.
Blake a început să deseneze copii ale gravurilor grecești ale antichităților pe care tatăl său le cumpăra, un exercițiu pe care il prefera desenului obișnuit. Prin intermediul acestor desene Blake a luat contactul cu operele clasice ale lui Rafael, Michelangelo, Marten Heemskerk și Albrecht Dürer. Parinții săi cunoșteau foarte bine temperamentul încăpățânat al lui Blake motiv pentru care nu a fost trimis la școală ci înscris la o clasă de pictură. Studia cu aviditate subiecte la alegere, pe care și le alegea singur. În această perioadă a făcut de asemenea incursiuni în domeniul poeziei, opera sa de început arată influențe ale lui Ben Jonson și Edmund Spenser.
Pe 4 august 1772, Blake devine ucenic al gravorului James Basire, din strada Great Queen, pentru 7 ani. La sfârșitul acestei perioade, la vârsta de 21 de ani, avea să devină gravor profesionist. Pe 8 Octombrie 1779, Blake este admis ca student la Royal Academy din Old Somerset House, lângă Strand, după ce prezintă mai multe lucrări prin care își demonstrează talentul în domeniul desenului academic. Își câștigă astfel dreptul de a frecventa cursurile Academiei pentru șase ani. Devine prieten cu John Flaxman (sculptor, proiectant și desenator), Thomas Stothard(pictor și desenator) , George Cumberland și Henry Fuseli(pictor, proiectant și scriitor în domeniul artei) în timpul primului an la Academia Regală.
Prima colecție de poeme a lui Blake, Schițe Poetice, a apărut în 1783.
Blake este însă foarte prețuit de către critici mai târziu pentru expresivitatea și creativitatea sa și pentru filonul filozofic și mistic al operei sale.Adept al Bibliei dar ostil bisericii engleze – și tuturor formelor organizate ale religiiei – Blake a fost influențat de idealurile și ambițiile revoluțiilor franceze și americane, dar și de gânditorii mistici precum Jakob Böhme și Emanuel Swedenborg. În ciuda acestor influențe cunoscute, unicitatea operei lui Blake îl face greu de clasificat. Savantul secolului 19, William Rossetti îl consideră pe Blake o “stea glorioasă” și “un om care nu a fost anticipat de predecesori, nici nu a putut fi încadrat contemporanilor, nici înlocuit ușor de vreun succesor cunoscut sau ipotetic.” A fost comparat cu Michelangelo, Dante, Brâncuși sau Dürer, cu Byron sau Walter Scott. Gabriel Liiceanu spune că Blake este promotorul conceptului de ” mântuire prin cultură”. Pentru Blake spiritualitatea și arta se suprapun ele având aceeasi sursă, Imaginația sau

William Blake Hecate

puterea divinității de a crea în mod perfect și desăvârșit, astfel că orice gest făcut la unison cu voința divină sau Imaginația divinității, este un gest artistic; tot astfel Iisus și discipolii săi sunt considerați artiști ,”nu pentru că ar practica una sau alta dintre arte ci pentru că traiesc prin/în Imaginație.” Dumnezeu este Creator și supremul Artist dar totodată întreaga Creație este trupul lui ce reflectă atributele sale. Adevarății creștini după Blake sunt artiști asemenea lui Iisus și asemenea divinității.

După moartea tatălui său, William și prietenul său din perioada de ucenicie la Basire, James Parker, au deschis un atelier de gravură în 1784, și au început să lucreze cu librarul și editorul Joseph Johnson. Casa lui Johson era un loc de întâlnire pentru intelectualii de marcă disidenți ai timpului: teologul și omul de știință Joseph Priestley,

Deaths Door

filozoful Richard Price, artistul John Henry Fuseli, feminista Mary Wollstonecraft sau revoluționarul anglo-american Thomas Paine. Împreună cu William Wordsworth și William Godwin, Blake și-a făcut multe speranțe în legătură cu revoluțiile franceză și americană și chiar purta o bonetă frigiană în semn de solidaritate cu revoluționarii francezi, dar era disperat de ascensiunea lui Robespierre și a Regatului Terorii din Franța. În 1784 Blake a compus manuscrisul neterminat O insulă pe lună.
Blake ilustrează Original Stories from Real Life (1788; 1791) de Mary Wollstonecraft. Se pare că aveau viziuni comune în privința egalității sexuale și instituției căsătoriei, dar nu există o dovadă concretă că s-au întalnit. În 1793 în Viziunile Fiicelor Albionului, Blake condamnă absurditatea crudă a castității impuse și a căsătoriei fără iubire, apărând drepturile femeilor la realizare de sine.

Blake este și creatorul sintagmei Toate religiile sunt Una (All religion are One), titlul unei serii de aforisme filozofice reprezentative. Este de asemenea renumit și pentru viziunile sale cu Dumnezeu, îngeri și demoni sau personalități ce au murit. Într-un sondaj de opinie organizat de BBC în anul 2002, Blake a fost votat al 38-lea pe o listă conținând 100 dintre cei mai importanți britanici ai tuturor timpurilor.
În 1800 Blake se mută într-o casă din Felpfam, Sussex (astăzi West Sussex) răspunzând astfel invitației lui William Hayley de a-i ilustra lucrările poetice și de a lucra sub patronajul acestuia. Va locui aici 3 ani timp în care lucrează la acuarele pentru Thomas Butts, la proiecte minore pentru Hayley ce constau în iustrații pentru cărți, și ilustrează Comus pentru John Milton. Tot aici începe să lucruze la Milton iar Michael Manson consideră că în 1800 compune și Vala sau Cei patru Zoa. Învață greaca, latina și ebraica.
În 1802 apare volumul lui Hayley Ballads/Balade, cu gravurile lui Blake, dar Blake este decis să plece de la conacul din Felpham fiind nemulțumit de situația sa fizică și artistică.
Pe 12 august 1803 are loc un incident între Blake și soldatul John Schofield din armata regală(Royal Dragoons/ Dragonii Regali) care era găzduit la hanul Felpham. În ziua respectivă grădinarul lui Blake invitase soldatul să îl ajute la lucru în grădină, dar Blake nu știa acest lucru și l-a invitat să plece crezând că nu are ce căuta acolo. Soldatul îi răspunde injurios iar Blake îl scoate cu forța din grădină, observând că este beat. Acuzația lui Blake a venit în urma jurământului soldatului în fața unui magistrat cum că Blake l-ar fi atacat și ar fi strigat : “La naiba cu Regele”(“Damn the King”) și ar fi numit armata și poporul drept “sclavi” pe care Napoleon i-ar putea lesne cuceri. Blake a negat aceste acuzații care s-au dovedit în tribunal a fi false, dar a trebuit să participe la procesul ce a avut loc pe 11 ianuarie 1804 în Chichester unde a fost achitat. Blake îl va ataca dur pe Sc(h)ofield în poemul Ierusalim dedicând chiar și o placă/pagină în care soldatul apare încătușat, o metaforă, fiind vorba de catușe ale minții(‘mind-forg’d manacles’).
Mult mai darnică a fost postumitatea lui William Blake. Influența sa asupra gândirii artistice, poetice în secolul XIX a fost de mare efect, atât în Europa, cât și în America, englezul Oscar Wilde, americanul Edgar Allan Poe considerâdu-l un maestru.
Nu știm cine a fost mai important- poetul sau pictorul, artistul plastic. Academia Regală l-a ignorat o perioadă, apoi a fost nevoită să-l adopte ca pe un mare pictor. Dar bunăstarea l-a cam ocolit, Blake a fost înmormântat ca un om sărac. Fiind un revoltat, simpatizant al revoluțiilor din America și din Franța, nu a fost iertat de nobilime.
Tablourile sale impresionează prin nota sumbră, prevestitoare de grele pedepse, nedrepte, desigur – „ Dumnezeu îl judecă pe Adam”, „Tragerea la sorți a hainelor lui Iisus”, „Judecata de Apoi”, „Papa simoniac” ( după Dante), un tablou mai înviorător, „ Oberon, Titania și Puck” ( după Shakespeare), „Hristos mântuind Omul”, numerose gravuri, ilustrații la propriile cărți, apoi scene biblice, „Satana îl pedepsește pe Iov cu flăcările Iadului”, „Dumnezeu creindu-l pe Adam”, „ Trupul lui Abel găsit de Adam și Eva”, scene istorice, „Pelerinii de la Canterbury”( după Chaucer), ș.a. sunt daruri pe care generosul Blake le-a lăsat omenirii.