Noul președinte al Partidei Romilor, filiala Oltenița, este Gheorghe Constantin
Sfârșitul de săptămână a venit cu o schimbare pentru romii din Oltenița. Ședința care a adunat șefii Partidei Romilor ”Pro Europa” din 15 localități ale județului Călărași, a avut pe ordinea de zi reformarea situației din partid și schimbarea președintelui filialei Oltenița.
Din cei 15 prezenți, 13 au votat pentru schimbare iar doi s-au abținut. Motivul înlocuirii lui Fane Petrescu din funcția de președinte al Partidei Romilor Oltenița a fost acela al nesupunerii acestuia în fața unor măsuri și decizii propuse de Partida Romilor la nivel central și județean.
Astfel, Gheorghe Constantin a fost numit președinte interimar la Filiala Oltenița a Partidei Romilor. ”Filiala de aici trebuie reorganizată. Urmează să formez un birou executiv cu oameni de nădejde și să pornim un plan de lucru, să ne punem de acord pentru a sprijini pe toți cei de etnie romă din oraș. Problemele lor sunt multe și cu diferite grade de complexitate. Mă voi implica în rezolvarea greutăților lor, a chestiunilot ce îi frământă. Îmi doresc înlesnirea a tot ce presupune dificultăți sau nevoi în viețile lor. Vrem ca acest oraș să se mândrească cu comunitatea noastră prin tot ce îmi voi propune să schimb aici.” declară Gheorghe Constantin. ”Luaţi împreună, romii și nomazii reprezintă cel mai mare grup minoritar în Europa. Ei au nevoie de protecție și de apărarea drepturilor lor ca oameni în cadrul acestei minorităţi.” mai spune Gheorghe Constantin, cel care este și liderul romilor spoitori din Oltenița.
La ședința de lucru de sâmbătă au participat Gheorghe Toma, președinte al Partidei Romilor Călărași, Alin Ceacărescu, președinte al Filialei Partidei Romilor Călărași, reprezentanți ai etnicilor romi din comunele județului Călărași.
Fane Petrescu, fostul președinte, nu a răspuns niciunui apel, pentru a ne oferi o declarație. Acesta a fost în trecut susținător al PNL. Mai târziu, a părăsit această aderare pentru o funcție la Cantina de Ajutor Social din cadrul Primăriei Oltenița, pe timpul administrației Petre Țone.