Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Nu aduna bani, adună-te cu oameni buni!

Nu aduna bani, adună-te cu oameni buni!

Ce este viaţa noastră? O vale în care s-au cuibărit amărăciunile. Ce este lumea? O mulţime de oameni fără simţăminte.

Spune-mi pentru ce, în loc de a mă ruga pentru iertarea tuturor păcatelor mele, am poftă să mă rog pentru mântuirea pământului întreg?

Am reuşit numai acolo unde m-am inspirat din realitate… fantezia nu mi-a dezvăluit până astăzi niciun caracter remarcabil, nimic din ceea ce ochii mei să nu fi observat mai întâi în natură.

Până nu se simte călcând apăsat pe-o temelie trainică, şi nu pe-o himeră de-a tinereţii liber cugetătoare, omul nu-şi cunoaşte încă menirea.

Singurătatea hrăneşte gândurile mari.

Sufletul are tainele lui. Oricât s-ar rătăci de drumul cel drept, oricât s-ar înrăi un criminal care nu mai are drum de întoarcere, oricât ar persista în viaţa sa stricată, dacă îl dojeneşti pentru firea lui, pentru însuşirile lui bune pe care le-a întinat, atunci totul se clatină în el, şi este zguduit.

Pe lume există o mulţime de lucruri de neînţeles chiar şi pentru mintea cea mai cuprinzătoare.

Patimile omului sunt nenumărate ca nisipul mării; niciuna din ele nu seamănă cu alta şi toate, atât cele josnice, cât şi cele frumoase, la început supuse omului, ajung mai târziu să-l stăpânească. Fericit e acela care îşi alege patima cea mai frumoasă dintre toate.

Patria sufletului este iubirea.

Nu, nici nu poţi găsi cuvântul potrivit: femeia e jumătatea galantă a speţei umane şi nimic altceva.

Omul e înţelept, deştept şi priceput în tot ce-i priveşte pe alţii, dar nu pe sine.

Tinereţea e fericită tocmai pentru că are în faţa ei viitorul.

Orice s-ar spune, scopul vieţii nu este atins dacă, sedus de himera uşuratică a tinereţii, omul nu calcă sigur pe o temelie sănătoasă.

Înţelept e acela care nu respinge niciun fel de fire, ci, ţintuind-o cu o privire iscoditoare, caută să o cunoască în adânc.

O conversaţie placută e mai bună decât orice mâncare.

Prin chinuri şi suferinţe ne este dat să căpătăm acea fărâmă de înţelepciune pe care nu ne-o pot da cărţile.

Toată firea neserioasă a bărbatului: fire grosolană, lipsită de mlădiere, neînstare să priceapă ce înseamnă înjghebarea unui cămin, sau să înţeleagă pornirile generoase ale inimii, fire cu greu încrezătoare, nevolnică, neîncetat roasă de îndoieli şi copleşită de o veşnică teamă.

Învăţând pe alţii, înveţi şi singur.

Cu cât adevărurile sunt mai înalte, cu atât trebuie să fim mai atenţi cu ele; altfel, se transformă în locuri comune, iar locurile comune nu mai sunt crezute.

Nenumărate ca nisipurile mărilor sunt pasiunile umane.

Nikolai Gogol

Când a avut viziunea acelei troici în­tru­chi­pând Rusia și imensitatea întinderilor ei nesfârșite spre care Nikolai Gogolaceasta aleargă, Gogol a lansat și cel mai neiertător râs la adresa sufletelor mărunte care, prin contrast, o populau, zădărnicindu-i țelurile. El se minuna extatic în fața unor creaturi care con­cu­rau măreția spațiului rus cu nemaipomenita lor mi­cime și urâțenie sufletească, personaje întâlnite în rân­durile funcționărimii can­celariilor imperiului, ci­nov­nicii, sau pe moşiile bo­ie­rilor zgârciți și trândavi. Spiritul mistic gogolian nu e însă desprins de realitatea rusă a secolului în care scrii­torul şi-a conceput opera. Din punct de vedere religios, dar și socio-politic.
”…demult n-a mai existat în lume un scriitor, care să fi avut o însemnătate atât de mare pentru poporul său, cum a avut-o Gogol pentru Rusia”, scria N. G. Cernisevski.
În localitatea Sorocinţii Mari din Rusia s-a născut pe 1 aprilie 1809 Nikolai Vasilievici, primul copil al lui Vasile Ianovski-Gogol şi al Mariei Ivanovna.
La un an distanţă se naşte fratele său, Ivan. Au fost prieteni nedespărţiţi, până la moartea celui din urmă. Moartea fratelui său a reprezentat o lovitură profundă primită de tânărul Nikolai. Şcoala şi jocurile i se păreau inutile. Totul era golit de sens. Nici reprezentaţiile date de actorii săraci, la câţiva kilometri distanţă, nici povestirile tatălui său despre viaţa nobilă a neamului lor nu îl puteau desprinde din melancolie. La şcoală era liniştit, dar notele rămâneau slabe.
Bunicul lui Gogol a fost român. Se numea Vasile Tanu și era poet. Subiectul romanului “Suflete moarte” și cel al “Revizorului” sunt inspirate din realități basarabene.
Nikolai-GogolSpunea peste mulţi ani: „Există un râs care aparţine celor mai profunde emoţii şi care nu se confundă cu tremurul sarcastic al unui petrecăreţ notoriu.“ Gogol a cunoscut acest fel de râs.
După experienţa mai mult pasageră a publicării în revista şcolii, Gogol încearcă mai mult. În anul 1828, la doar 19 ani, reuşeşte să publice un poem romantic: „Hans Kuchelgarten“. Această creaţie timpurie nu găseşte ecou nicăieri. Singurele recenzii sunt total defavorabile, chiar ironice. Dezamăgit, Gogol distruge o parte din exemplarele tipărite, un obicei nefast care îl va însoţi mereu. În următorii trei ani, i se publică doar câteva scrieri, mai mult fragmente ale proiectelor proprii. La începutul anului 1831, Gogol face cunoştinţă cu Puşkin. Este momentul formării unei prietenii care va dura şase ani, până la moartea lui Puşkin, survenită în 1837. Nikolai este încântat de cultura şi forţa creatoare a lui Puşkin. Acesta din urmă nu ezită să-l încurajeze pe tânărul său prieten să încerce a scrie în continuare. Roadele se văd destul de repede. În toamna aceluiaşi an, Gogol publică prima parte a scrierii care îl propulsează printre marile speranţe literare ruse, „Serile în cătunul de lângă Dikanka“.
După succesul repurtat, Gogol îşi doreşte cu ardoare să predea. Timp de un an, 1834-1835, predă istorie la universitatea din Sankt Petersburg. Perioada aceasta este una dintre cele mai puţin roditoare din viaţa sa. Percepe această alegere ca un eşec şi se retrage pentru totdeauna din învăţământul universitar. De aici va începe o lungă perioadă de peregrinări. Pleacă la Roma unde petrece nu mai puţin de zece ani. Sănătatea sa precară nu îi permite să lucreze prea mult. Vizitează Viena pentru un tratament medical. Intră la Paris în cercul literar al lui Lacordaire. Pretutindeni este uimit de modalitatea de viaţă şiNikolai_Gogol obiceiurile locale. În ciuda sfaturilor medicale, scrie în continuare cu o tenacitate de invidiat. Este preocupat de soarta creştinismului şi mărturiseşte necesitatea existenţei unui apostolat laic. „S-a pierdut fratele în lume. Mergeţi dar în lume şi exersaţi-vă mai înainte de toate în iubirea fratelui.“ Persoana sa fragilă, melancolică îi dă un aer uşor profetic. Scrie capodopera sa „Suflete moarte“, care va stârni multă vâlvă la Moscova. Gogol a încercat aici, înainte de toate, să arate ce înseamnă să fii mort înainte de a muri. Toate personajele romanului său sunt putrede interior. Sunt oameni în care mai rezidă doar viaţa biologică, cea spirituală fiind apusă de mult. Nobilii ruşi au interpretat romanul drept o ironie usturătoare la adresa lor. Gogol nu a încercat, însă, predicarea renunţării la iobăgie. Tot ce a dorit a fost ca oamenii să poată înţelege cât de necesar este să trăieşti interior. „Eroii din prima parte a «Sufletelor moarte» sunt sufletele nule, şi totul este centrat pe platitudinea acestora.“ Aceasta a fost explicaţia oferită de Gogol.

Gogol a fost un elev mediocru, care nu a ieşit prin nimic în evidenţă. Singurele momente în care s-a remarcat au fost cele ale creaţiilor literare. Publica uneori câte o povestire sau o scurtă piesă de teatru în revista şcolii. Erau scurtele lui clipe de glorie, momente rare în care copilul cu ochi trişti învăţa să zâmbească. Spunea peste mulţi ani: „Există un râs care aparţine celor mai profunde emoţii şi care nu se confundă cu tremurul sarcastic al unui petrecăreţ notoriu.“ Gogol a cunoscut acest fel de râs.
După experienţa mai mult pasageră a publicării în revista şcolii, Gogol încearcă mai mult. În anul 1828, la doar 19 ani, reuşeşte să publice un poem romantic: „Hans Kuchelgarten“. Această creaţie timpurie nu găseşte ecou nicăieri. Singurele recenzii sunt total defavorabile, chiar ironice. Dezamăgit, Gogol distruge o parte din exemplarele tipărite, un obicei nefast care îl va însoţi mereu. În următorii trei ani, i se publică doar câteva scrieri, mai mult fragmente ale proiectelor proprii. La începutul anului 1831, Gogol face cunoştinţă cu Puşkin. Este momentul formării unei prietenii care va dura şase ani, până la moartea lui Puşkin, survenită în 1837. Nikolai este încântat de cultura şi forţa creatoare a lui Puşkin. Acesta din urmă nu ezită să-l încurajeze pe tânărul său prieten să încerce a scrie în continuare. Roadele se văd destul de repede. În toamna aceluiaşi an, Gogol publică prima parte a scrierii care îl propulsează printre marile speranţe literare ruse, „Serile în cătunul de lângă Dikanka“.
Gogol_N_VDupă succesul repurtat, Gogol îşi doreşte cu ardoare să predea. Timp de un an, 1834-1835, predă istorie la universitatea din Sankt Petersburg. Perioada aceasta este una dintre cele mai puţin roditoare din viaţa sa. Percepe această alegere ca un eşec şi se retrage pentru totdeauna din învăţământul universitar. De aici va începe o lungă perioadă de peregrinări. Pleacă la Roma unde petrece nu mai puţin de zece ani. Sănătatea sa precară nu îi permite să lucreze prea mult. Vizitează Viena pentru un tratament medical. Intră la Paris în cercul literar al lui Lacordaire. Pretutindeni este uimit de modalitatea de viaţă şi obiceiurile locale. În ciuda sfaturilor medicale, scrie în continuare cu o tenacitate de invidiat. Este preocupat de soarta creştinismului şi mărturiseşte necesitatea existenţei unui apostolat laic. „S-a pierdut fratele în lume. Mergeţi dar în lume şi exersaţi-vă mai înainte de toate în iubirea fratelui.“ Persoana sa fragilă, melancolică îi dă un aer uşor profetic. Scrie capodopera sa „Suflete moarte“, care va stârni multă vâlvă la Moscova. Gogol a încercat aici, înainte de toate, să arate ce înseamnă să fii mort înainte de a muri. Toate personajele romanului său sunt putrede interior. Sunt oameni în care mai rezidă doar viaţa biologică, cea spirituală fiind apusă de mult. Nobilii ruşi au interpretat romanul drept o ironie usturătoare la adresa lor. Gogol nu a încercat, însă, predicarea renunţării la iobăgie. Tot ce a dorit a fost ca oamenii să poată înţelege cât de necesar este să trăieşti interior. „Eroii din prima parte a «Sufletelor moarte» sunt sufletele nule, şi totul este centrat pe platitudinea acestora.“ Aceasta a fost explicaţia oferită de Gogol. Nikolai Gogol nu a fost niciodată căsătorit. Nu se cunoaşte vreun amănunt legat de existenţa unei relaţii în viaţa lui. A fost deseori criticat că personajele feminine din opera sa sunt şterse, lipsite de personalitate. Este un lucru parţial adevărat. Singurul moment în care Gogol a dat senzaţia că iubeşte o femeie a fost în 1850. În vârstă de 41 de ani, a cerut-o în căsătorie pe contesa Anna Vielgorskaia. A fost refuzat. Au existat multe comentarii pe tema aceasta. Explicaţiile nu au fost întotdeauna cele mai plauzibile. Ceea ce trebuie subliniat este că Nikolai a fost mereu un bărbat extrem de sensibil, apropiat mai mult de cercurile monahale. Dovada cea mai puternică este că a avut în ultimii ani din viaţă un duhovnic vieţuitor în Mănăstirea Optina. În al doilea rând a fost mereu preocupat de munca sa literară, care îi cerea mult timp. Nu se poate spune despre Gogol că nu ar fi iubit nimic şi pe nimeni. A ţinut mult la prietenii săi. A iubit mult lumea. Pe patul de moarte a rostit multe cuvinte cutremurătoare, printre care şi următoarele: „Spune-mi pentru ce, în loc de a mă ruga pentru iertarea tuturor păcatelor mele, am poftă să mă rog pentru mântuirea pământului întreg?“

Începând cu 1846 şi până în 1852, anul morţii sale, Gogol a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă. NikolaiGogolAjunsese, fără a şti, să sufere de o depresie profundă. În vremea aceea, tratamentul psihiatric era rudimentar, iar duhovnicul său nu a ştiut să îl înţeleagă. A crezut că Gogol suferă din cauza păcatelor săvârşite, de care nu doreşte să se lepede.
Cu 2 săptămâni înaintea sfârşitului său, Gogol a început un post istovitor. Mânca foarte rar şi foarte puţin şi nu dormea aproape deloc. Slugile sale au chemat speriate medicul în momentul în care a petrecut fără hrană şi fără somn 48 de ore, stând în genunchi în faţa icoanelor. Epuizarea fizică şi psihică şi-a pus amprenta asupra sa. Cu 9 zile înainte de a muri a ars manuscrisul volumului II din „Suflete moarte“. Trăia sub impresia că scrierile sale i-au fost inspirate de demoni. Ajunsese într-o încordare nervoasă incredibilă. Totul se încheie pe 21 februarie 1852. La doar 41 de ani, Gogol moare, lăsând în urmă o operă magistrală, încheiată prematur. Un participant la înmormântarea lui relata că un trecător a întrebat a cui este înmormântarea. Un student a răspuns: „A lui Gogol! Iar noi toţi îi suntem rude de sânge şi cu noi este toată Rusia!“
Una dintre temele abordate de Gogol în opera sa este cea a plictiselii. O nuvelă scrisă în anii de tinereţe se termină astfel: „Domnilor, ce plictiseală să trăieşti pe acest pământ“. Nikolai a cunoscut foarte bine ce înseamnă plictiseala. Să ne aducem aminte de boala pe care a avut-o. Aceasta se manifesta prin perioade de exuberanţă stearpă şi căderi bruşte în apatie şi dezgust. Nu încape nicio îndoială că a scris despre un lucru pe care îl trăia.
Personajele lui Gogol şi întâmplările (uneori) ireale prin care trec reflectă o parte a societăţii în care firescul este distorsionat nu de nasul ambulant şi fudul, de fantoma care fură mantale sau de căţeluşa fandosită care scrie despre obiceiurile mondenilor avuţi din Rusia ţaristă. Toate aceste detalii fantastice, ieşite din banalul verosimil devin simbolurile unei decăderi caricaturizate, a moravurilor volatile şi ale jocurilor vanitoase din culisele parveniţilor birocraţi.
Revenirea la clasicii ruşi este o necesitate pentru înţelegerea nuanţelor umane amestecate în trăiri opuse, dar incredibil de apropiate…pentru Gogol. Veţi fi atât de miscaţi de fragilitatea personajelor sale încat veti dori să le puneţi la adăpostul unei cutiuţe, unde păstraţi emoţiile ascunse departe de lumea dezlănţuită.

Nikolai_Gogol_Mulţi au declarat că a murit nebun sau din cauza inaniţiei. Ceea ce nu se ia în considerare sunt cuvintele rostite de el în ultimele zile. Testamentul său spiritual este o mărturie de netăgăduit a integrităţii mentale de dinaintea decesului. „Fiţi suflete înviate şi nu suflete moarte! Nu există altă poartă decât cea indicată de către Iisus Hristos.“ Exact înainte de moarte a rostit cuvintele: „Scara, repede, aduceţi-mi o scară!“ Sunt cuvintele pe care le-a rostit şi Sfântul Tihon de Zadonsk înainte de a muri. Să fie doar o simplă coincidenţă, o consecinţă a „delirului mistic“, aşa cum este numit în cărţile de specialitate? Sau mărturia că într-adevăr sufletul său alerga spre veşnicie? Este o taină la care doar Hristos ne poate răspunde. Orice am crede, însă, Gogol ne avertizează: „Sufletul are tainele lui. Oricât s-ar rătăci de drumul cel drept, oricât s-ar înrăi un criminal care nu mai are drum de întoarcere, oricât ar persista în viaţa sa stricată, dacă îl dojeneşti pentru firea lui, pentru însuşirile lui bune pe care le-a întinat, atunci totul se clatină în el, şi este zguduit.“

Surse:
bookmag.eu
ziarullumina.ro
autoricitatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × five =

27 − = 17

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie