Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Nu mă tem de furtuni pentru că astfel învăţ să-mi conduc corabia.

Nu mă tem de furtuni pentru că astfel învăţ să-mi conduc corabia.

Niciunul din noi nu i-am arătat ce înseamnă iubirea sinceră şi cum căldura şi grija pot aduce soarele şi frumuseţea în orice colţişor de pe pământ.

A dezbate e tipic masculin, a conversa e tipic feminin.

Fără daruri, Crăciunul nu este Crăciun.

Banii sunt rădăcina tuturor relelor, însă este o rădăcină atât de folositoare, încât nu ne putem descurca fără ea mai mult decât putem fără cartofi.

Faima este o perlă pentru care mulţi se scufundă, dar numai puţini o găsesc. Şi chiar dacă o găsesc, ea nu este perfectă, iar atunci ei caută mai multe şi pierd lucruri mult mai valoroase.

Faptele bune se întorc spre cei care le-au făcut în forme mai frumoase decât au fost făcute.

Micul dejun al zânelor era întins pe o ciupercă argintie: brioşe mici cu polen de flori erau aşezate pe o frunză lată, alături de o căpşună roşie şi câteva picături de rouă.

Acum prefer să primesc cafea mai degrabă decât complimente.

Sunt zâna celei mai firave flori, dar am încredere că încă mai pot găsi iubire în inima lui rece. Voi lua cu mine numai o ghirlandă făcută din cele mai frumoase flori de pe lume… sunt sigură că atunci când va vedea cum se ofilesc în apropierea lui, gândurile i se vor lumina şi îşi va îmblânzi răsuflarea de gheaţă.

Fă lucrurile pe care le ştii şi vei învăţa adevărul pe care trebuie să îl ştii.

Puterea de-a găsi frumuseţea în cele mai umile lucruri, face căminul fericit şi viaţa minunată.

Odată, trei zâne mici serveau împreună micul dejun, stând fiecare în mijlocul florii sale preferate: o narcisă, o primulă şi o violetă. Erau vesele şi fericite, aşa cum numai zânele pot să fie.

Dragi copii, să nu ne oprim niciodată când facem treaba bună, oricât de grea şi obositoare ar fi; să ne gândim la micuţele fiinţe care au nevoie de ajutorul nostru. Ce s-ar alege de pământul verde dacă toate florile sale minunate ar muri? Ce casă pustie ar deveni pământul pentru noi!

Cred că nemurirea este trecerea sufletului prin multe vieţi sau experienţe şi în măsura în care acestea sunt trăite, folosite şi învăţate cu adevărat, o sprijină pe următoarea, fiecare devenind mai bogată, mai fericită, mai înaltă, ducând cu ea numai amintirile reale a ceea ce a fost odată.

Orice casă are nevoie în ea de o bunică.

Bărbaţii sunt mereu gata să moară pentru noi, dar nu şi să ne facă să simţim că viaţa merită trăită. Sentiment ieftin şi logică proastă.

Louisa May Alcott

Fiică a unui filozof și pedagog celebru la vremea lui, Amos Bronson Alcott, a crescut în mijlocul cercurilorlouisa-alcott transcendentaliste din Boston și Concord, Massachusetts. A început să scrie pentru a le întreține pe mama și surorile sale. Aboliționistă înflăcărată, a fost soră medicală voluntară în timpul Războiului Civil American, unde s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, boală care i-a zdruncinat sănătatea pentru tot restul vieții. S-a făcut cunoscută prin scrisorile sale, publicate sub titlul “Schițe de spital” (Hospital Sketches, 1863), însa cel mai mare succes i-a adus cartea autobiografică “Micuțele doamne” (Little Women, 1868-1869).
Louisa May Alcott s-a născut la 29 noiembrie 1832 în Germantown, în prezent parte din Philadelphia, Pennsylvania. Ea a împărţit aceeaşi zi de naştere cu tatăl său. Într-o scrisoare către fratele său, Samuel Joseph May, tatăl ei scria: “Este o mare plăcere să vă anunţ naşterea celei de a doua mea fiică … născută aproximativ la 12 jumătate în această dimineaţă, de ziua mea.”
A fost a doua din cele patru fiice: Anna Bronson Alcott a fost cea mai mare; Elizabeth Sewall Alcott şi Abigail May Alcott au fost mai mici. Familia s-a mutat la Boston în 1834. După ce familia s-a mutat în Massachusetts, tatăl său a creat o şcoală experimentală şi a aderat la Transcedental Club cu Ralph Waldo Emerson şi Henry David Thoreau.
În 1840, după mai multe eşecuri cu şcoala, familia Alcott s-a mutat la o cabană cu 2 acri (8100 m2) de teren, situată de-a lungul râului Sudbury, în Concord, Massachusetts. S-au mutat în casa numită “Hillside” pe 1 aprilie, 1845.


Anii de educaţie timpurie ai Louisei May Alcott au inclus lecţii de la naturalistul Henry David Thoreau.
louis-may-alcott-2Ea a primit majoritatea cunoştinţelor de la tatăl ei. A primit unele lecţii de la scriitori şi profesori, cum ar fi Ralph Waldo Emerson, Nathaniel Hawthorne, şi Margaret Fuller, care au fost prieteni de familie.
A descris mai târziu aceşti ani de început într-un ziar-schiţă intitulat “Transcendental Wild Oats”. Schiţa a fost republicată în volumul “Ulcioare de argint” (“Silver Pitchers”, 1876). Ca adult, Alcott a abolit pedeapsa cu moartea şi a fost o feministă. În 1847, familia a adăpostit un sclav fugar timp de o săptămână.
Sărăcia a făcut-o pe Alcott să meargă la muncă de la o vârstă fragedă ca profesor de ocazie, croitoreasă, guvernantă, ajutor intern şi scriitor. Prima ei carte a fost “Flower Fables” (1849), o selecţie de povestiri scrise iniţial pentru Ellen Emerson, fiica lui Ralph Waldo Emerson. Când Războiul Civil American a izbucnit, ea a servit ca asistentă medicală la Union Hospital at Georgetown, D.C., timp de şase săptămâni, în 1862-1863. Ea a scris, de asemenea, romane sub pseudonimul A.M. Barnard.

Scrisorile sale publicate sub titlul “Schiţe de spital” (“Hospital Sketches”, 1863) au facut-o cunoscută. Datorită succesului imens al autobiografiei “Micuţele louisa-may-alcott-bookdoamne” (“Little Women”, 1868-1869) a scăpat definitiv de datorii. Romanele ”O fată de modă veche” (“An Old-Fashioned Girl”, 1870), “Orfanii” (“Little men”, 1871) şi “Băieţii lui Jo” (“Jo’s Boys”, 1886) se bazează pe propriile experienţe ca educator.

Alcott, care a continuat să scrie până la moartea ei, a suferit probleme cronice de sănătate în ultimii ani. Boala ei şi moartea au fost puse pe seama otrăvirii cu mercur deoarece atunci când a contractat febră tifoidă a fost tratată cu calomel, un compus care conţin mercur. Analiza recentă a bolii lui Alcott sugerează că otrăvirea cu mercur nu a fost de vină. Problemele cronice de sănătate pot fi asociate cu o boală autoimună, lupus. Alcott prezenta pe obraji erupţii cutanate caracteristice lupusului. Ea a murit în Boston, pe 6 martie 1888, la varsta de 55 de ani, la două zile după ce l-a vizitat pe tatăl ei care era pe patul de moarte. Ultimele ei cuvinte au fost: “Nu este meningită?”

louisa_alcottOpera

  • 1855 — Fabule cu flori (“Flower Fables”);
  • 1868 — Cele patru fiice ale doctorului March (“Little Women”);
  • 1869 — Tinerele doamne (al doilea volum al operei Little Women).
  • 1870 — O fată demodată (“An Old Fashioned Girl”);
  • 1871 — Little Men (urmarea cărții Cele patru fiice ale doctorului March)
  • 1880 — Jack și Jill – o poveste rurală (Jack and Jill – A Village Story)

Cele patru fiice ale doctorului March (“Little Women”) este o poveste care a trecut proba timpului, captivând generaţii întregi cu şarmul, inocenţa şi înţelepciunea sa. În America secolului al XIX-lea, băieţoasa Jo, frumoasa Meg, timida Beth şi Amy cea romantică trebuie să se îngrijească de întreaga casă în vreme ce tatăl lor este plecat la război. Fiecare dintre surori are câte o pasiune: Amy, cea mai mică dintre fete, este pictoriţa familiei, Beth se pricepe la muzică, Jo este şoarecele de bibliotecă, iar Meg, cocheta, amatoarea de lucruri fine.
În acelaşi timp, luptă să fie mai bune şi să devină, din fetiţe, adevărate micuţe doamne. Oricât de dificile little-women_ar fi aceste lucruri, surorile March sunt sprijinite de înţeleapta lor mamă şi legate de o dragoste de nezdruncinat.
Doamna March este o femeie înţeleaptă care e pregătită oricând să dea sfaturi fiicelor ei. La începutul povestirii, fetele sunt dezamăgite că nu vor primi cadouri de Crăciun (din cauza lipsei de bani). În dimineaţa zilei de 25 decembrie, doamna March le spune fiicelor sale că nu departe de casa lor se află o femeie cu mai mulţi copii care suferă de foame şi de frig. Meg, Jo, Beth şi Amy renunţă la mic dejunul lor şi oferă mâncarea familiei sărace. Această faptă bună le bucură nespus de mult pe cele patru fete!
Surorile March au parte de foarte multe aventuri alături de Laurie, băiatul familiei Laurence. Cei cinci devin prieteni foarte buni de-a lungul povestirii. Laurie este primit în Clubul Pickwick al fetelor (numele clubului este inspirat după primul roman scris de Charles Dickens, „Cronicile Clubului Pickwick”).
Unul dintre cele mai interesante personaje este, cu siguranţă, Jo. La început, aceasta pare să fie o persoană care se supără foarte uşor pe surorile ei. Însă pe parcursul povestirii, Jo învaţă de la mama ei un lucru important: o adevărată doamnă îşi păstrează întotdeauna calmul, chiar şi în cele mai grele situaţii. Fata ascultă sfaturile mamei şi până la urmă reuşeşte să se schimbe. În timpul liber, Jo citeşte sau scrie propriile ei poveşti. Atunci când apar primele sale texte în ziar, întreaga familie March este mândră de micuţa scriitoare.
Un eveniment important din viaţa celor patru surori este atunci când tatăl lor se îmbolnăveşte grav. little-womenDoamna March primeşte o telegramă prin care e înştiinţată că soţul ei se află într-un spital din Washington. Meg, Beth şi Amy sunt foarte îngrijorate. Ele vor să fie de ajutor, însă nu ştiu cu ce pot contribui la vindecarea tatălui lor. Jo este singura care încearcă să-şi păstreze calmul şi să facă ceva pentru tatăl ei. Până la urmă, decide să renunţe la unul dintre lucrurile sale la care ţine foarte mult… Îşi taie părul lung şi bogat şi îl vinde unui frizer, primind în schimb 25 de dolari. Doamna March primeşte cu recunoştinţă banii câştigaţi. În ciuda faptului că nu este de acord cu pierderea părului lui Jo, tot apreciază gestul fetei: „Nu sunt prea mulţumită, dar nu te pot învinui, pentru că ştiu că ţi-ai sacrificat vanitatea de bunăvoie, din dragoste.”

Scriitoarea Louisa May Alcott reuşeşte cu multă pricepere să ilustreze viaţa de zi cu zi a unei familii sărace din America secolului al XIX-lea. Comportamentul lor ne arată cum trebuie să înfruntăm provocările vieţii, să ne cântărim deciziile şi, mai ales, să-i ocrotim pe cei dragi. Cele patru surori îşi doresc să se poarte ca nişte „micuţe doamne”, aşa cum sugerează şi titlul cărţii. Însă oricât de înţelepte şi manierate vor să pară fetele, ele păstrează în adâncul lor suflete inocente, care sunt legate între ele printr-o relaţie puternică de dragoste.
Romanul seamănă foarte bine cu o altă povestire modernă, „Familia Penderwick” de Jeanne Birdsall.




Surse:
www.cinemarx.ro
ro.wikipedia.org
teodoraleon.blogspot.ro
carturesti.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × five =

− 2 = 4

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – “costum de haine” sau “costum”? Structura …
Corespondenta la redactie