Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Nu ştim nimic, ne imaginăm totul.

Nu ştim nimic, ne imaginăm totul.

Exişti doar în ceea ce faci.

Îmi rezerv dreptul de a mă contrazice. Nu vreau să mă privez de dreptul de vorbi prostii şi cer cu umilinţă să fiu lăsat să ma înşel din când în când.

Tot ce înseamnă artă este autobiografie; perla este autobiografia scoicii.

Viaţa este un amestec de magie şi paste bine gătite.

O altă limbă presupune o altă viziune asupra vieţii.

Indiferent ce se întâmplă, păstrează-ţi inocenţa copilăriei. Este cel mai important lucru.

Morala este lupta permanentă împotriva rebeliunii hormonilor.

Este mai uşor să fii fidel unui restaurant decât unei femei.

Căsnicia este filmul unde bărbatul este regizor, iar femeia maestrul de sunet.

Cenzura este reclama plătită de guvern.

Giulietta e un munte de răbdare, e afectuoasă şi amuzantă. E una din marile ei calităţi. Aceea de a nu te lăsa să te plictiseşti. Ea întreţine în permanenţă o bună dispoziţie care mi se pare mereu binefăcătoare. Şi mai are şi alte merite: ştie să se facă indispensabilă, să te asculte vorbind, să-ţi ghicească gândurile, să-ţi ridice moralul când e cazul. E o fire expansivă, simte nevoia să împărtăşească cuiva gândurile şi problemele ei. Şi acela se întâmplă să fiu eu.

Ca să nu ne plictisească, lucrurile îşi schimbă mereu înfăţişarea.

Nu există niciun sfârşit. Nu există niciun început. Există doar pasiunea nemărginită a vieţii.

Federico Fellini

Oscarul pentru cel mai bun film în limbă străină acordat de Academie în anii 1947–1955 în mod rapsodic, Federico Fellinifără competiţie, ca un onorariu, sub denumirea Special sau Honorary Awards, a devenit o competiţie adevărată la ceremonia din anul 1957, când a primit şi numele oficial actual. (Academy Award for Best Foreign Language Film, adică Premiul pentru cel mai bun film în limbă străină). Primul câştigător a fost filmul lui Federico Fellini: La Strada (1954).
Timp de mulţi ani, cineastul italian a încântat, iritat, uimit, incitat întreaga lume cu filmele lui (în număr de 24) dar și cu a sa căsnicie solidă.
Născut la 20 ianuarie 1920 în Rimini, Italia, Federico Fellini a fost un reputat regizor și scenarist italian, laureat al mai multor premii internaționale, între care și premiul Oscar (pe care l-a câștigat de patru ori, al cincilea primindu-l onorific). Fellini a avut una dintre cele mai mari influențe asupra viziunii cinematografice a secolului trecut.
Elev mediocru, Fellini nu-şi aminteşte decât despre profesorii ridicoli şi disciplina crâncenă. Face desene şi caricaturi pentru un ziar din Roma şi are ocazia să-l cunoască pe Aldo Fabrizi care-i va deschide drumul spre cinematografie, luându-l colaborator pentru comediile sale.


Înainte de a împlini 20 de ani lucra deja pentru mai multe reviste satirice din Roma, între care “Marc Federico FelliniAurelio”, foarte apreciată în epocă. Din 1941 a început să lucreze tot mai mult ca scenarist, colaborând la pelicule importante ca “Roma citta aperta” (1945), “Pais” (1946), “Senza piet” (1948), “Europa 51” (1951).
Numele “Fellini” a devenit un simbol pentru cinematografia bizară, teatrală, un echivalent a ceea ce reprezintă Hitchcock pentru thriller. Stilul său regizoral este în mare parte marcat de escapadele din copilărie. Copilul Federico fusese înscris la o școală cu internat, de unde, într-un act de rebeliune romantică, a fugit pentru a se alătura unei trupe de circ. Aventura a durat puțin, dar amprenta sa este vizibilă în viziunea creativă a marelui regizor. Fellini facea deja parte din lumea artistică italiană înainte de al doilea război mondial, în principal prin colaborările cu teatrele din Roma. A scăpat de recrutare din cauza unei încurcături norocoase, actele sale fiind pierdute de comisie.
Fellini a fost unul dintre scenariștii capodoperei lui Rossellini, “Roma citta aperta” (1945). Primul film a Federico Fellini in 1950cărui regie a semnat-o singur a fost “Șeicul alb” (1951). Dar prima sa peliculă importantă este cu siguranță “I Vitelloni” (1953). Deși foarte puțin cunoscută în afara Italiei povestea unui grup de tineri ajunși în pragul maturității și obligați să accepte și să înțeleagă noi responsabilități avea să inspire și alți regizori, între care George Lucas sau Barry Levinson.
Fellini e unul dintre cei mai autobiografici cineaști. “Dac-ar fi să fac un film despre viața unui suflet, ar ieși până la urmă despre mine”. Fascinația lui pentru circ și “vaudevill”-uri, educația catolică și slujbele lui de tinerețe: reporter criminalistic și caricaturist, iar mai apoi creator de gag-uri și de asemenea soția sa, Giulietta Masina (care apare în multe dintre filmele lui), sunt tot atâtea influențe puternice în opera regizorului italian.


În 1943, Federico scrie şi difuzează la radio o serie de scheciuri umoristice “Aventurile lui Cico şi ale Pallinei”.
Federico GiuliettaImpresionat de interpreta Pallinei, vrea să-i vadă faţa, să o cunoască, așa că telefonează la radio şi cere fotografii cu ea. Giulietta Masina era la debutul ei radiofonic şi-i trimite fotografiile.
Regizorul o place şi-i cere să o vadă. A urmat o comedie burlescă americană: se văd, se plac, se logodesc şi se căsătoresc. Un copil se naşte şi moare prea devreme, în acel sfârşit de război, aruncând o umbră de tristeţe tinerilor căsătoriţi. Altul n-au mai avut. Salvarea lor morală vine din faptul că îl întâlnesc pe Roberto Rossellini care le devine mentor spiritual, iar Fellini se orientează definitiv spre lumea filmului. Urmează primele satisfacţii, primele izbânzi: „La strada” (1954), „La dolce vita” (1960), „8 ½” (1963), iar prin anii ‘50 Fellini e declarat cel mai mare regizor al peliculelor alb-negru.
Au trăit unul pentru altul, el și Giulietta. Au cedat unul în favoarea Federico_Giuliettaceluilalt, au găsit calea rezolvării tuturor problemelor apărute de-a lungul vieţii şi s-au respectat. Giulietta a ştiut să-i ofere lui Federico ceea ce căuta: dragostea şi căldura unui cămin burghez pe care să-l menţină cu mici atenţii, surprize, plăceri, bucurii. Cultivată, sensibilă, afectuoasă şi mare actriţă, a reuşit să-şi păstreze strălucirea trăind în umbra unui monstru sacru al filmului.
Au înfruntat deceniile surâzători, încrezători senini în destinul lor. Numele lor au rămas mai mult de jumătate de veac pe genericul filmului căsniciei lor, iar ea a reuşit performanţa de a fi iubită ca-n prima zi. Federico a tratat-o ca pe o iubită de care n-a încetat niciodată să fie îndrăgostit. “Iubito”, “scumpo”, “comoara mea”, “dragostea mea” sunt formule de alint spuse fără exhibiţionism, cu intonaţia unui dialog intim scris în inima şi pelicula vieţii lor.


Giulietta Masina spunea despre soțul său: “Mi se pare magic să fii predestinat pentru ceva anume. Cred în destin. Şi cred că am avut şansa să întâlnesc pe cineva care să fie exact întregirea mea. Nu e dificil să trăieşti cu un geniu. E dificil să trăieşti cu oricine. Atunci măcar să trăieşti cu cineva inteligent şi astfel e mai puţin dificil. Federico şi cu mine nu reprezentăm o familie. Nu suntem decât două persoane. Noi ne-am căsătorit atât de tineri încât ne-am educat împreună. Am avut un copil şi l-am pierdut. Nu cred că un menaj se menţine datorită copiilor. Dacă Federico şi cu mine stăm împreună e numai pentru că asta ne place.”


Despre Federico Fellini, actrița Virginia Zeani spunea că era un om versatil dar și un visător absolut: ”Era Federico-Fellini-foto-Secchiaroliun om versatil, extrem de versatil. Era greu să-l prinzi, să ai o discuţie serioasă cu el. Vorbea cu tine, normal, susţinea dialogul, dar era absent, vedeai limpede că mintea lui e în altă parte. Avea o lume interioară imensă, luxuriantă, numai a lui, care îl absorbea cu totul. Pe mine nu mă deranja pentru că eram oarecum obişnuită – şi Nicola (Nicola Rossi, soțul Virginiei Zeani n.r.) era, uneori, absent în acelaşi fel. Cred că de aceea s-au şi împrietenit atît de bine. Ei doi se înţelegeau foarte bine. Conversau mult, pe teme dintre cele mai variate: religie, ocultism, Giulietta Federicoliteratură, artă, tot felul de lucruri. Era un visător absolut, un visător fără limite. Masina era o femeie practică şi foarte naturală. După gustul meu, era o artistă splendidă, unică. În orice caz, cum arăta în filme, aşa era şi în realitate. Cînd o vedeam cît de firească este în filme, cînd o vedeam că este în roluri chiar ea însăşi, simţeam un sentiment de mare onestitate. Ea nu trişa. Era o femeie modestă, dar foarte rafinată intelectualmente, căreia îi plăcea să gătească în casă şi să aibă musafiri. Anturajul lor era alcătuit, mai ales, din personalităţi din lumea filmului. Se întîlneau des cu Vittorio De Sica, pe care l-am primit de multe ori şi în casa noastră, cu Mastroianni… ”

La Strada a fost primul câştigător la categoria cel mai bun film străin. Protagoniştii sunt Anthonny Quinn şi Giulietta Masina, soţia lui Fellini.
Le notte di Cabiria i-a adus lui Fellini al doilea Oscar. În film o regăsim pe Giulietta Masina.
Otto e mezzo, opt şi jumătate, este considerat un clasic. Filmat în alb şi negru, Otto e mezzo a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin şi cele mai bune costume, în anul 1964.


Majoritatea filmelor realizate de Fellini în anii ’50 sunt profund marcate de realism, sub influența lui Rossellini. Dar ruptura de clasic vine în 1960 cu “La Dolce Vita”, un film care a șocat și a încântat în egală măsură. Actorul său fetiș, Marcello Mastroianni, a fost considerat un alter-ego al regizorului. 


Deși această producție mai are elemente ale stilului realist ea este începutul celei de a doua perioade din cariera lui Fellini, marcând și începutul unei colaborări de durată cu Marcello Mastroianni.
Federico-Fellini-a-Filmare“La Dolce Vita” este unul dintre acele filme rare care schimbă atitudini și chiar impun noi termeni. Personajul principal este Paparazzo, un foto-reporter plictisit, care urmărește cu înverșunare celebritățile momentului pentru acea imagine rară care să-i aducă gloria. Numele personajului a dat naștere termenului de “paparazzi”, atât de întâlnit astăzi.
Fellini nu s-a oprit aici ci a “recidivat” cu prima sa peliculă cu adevărat personală “8 1/2” (Otto e mezzo). Filmul, receptat de multi critici ca autobiografic, îl prezintă din nou pe Mastroianni în rolul unui regizor de film luptând cu înverșunare pentru ca proiectul său să capete viață. “8 1/2” este plin de secvențe fantastice, împletite cu realism. Personajele amintesc de cele pe care regizorul le întâlnise în lumea circului, fiind îndrăznețe și chiar dramatice.


Această direcție a fost continuată în 1965, când în “Juliet of the Spirits” a prezentat aventura unei casnice plictisite de monotonia cotidiană, care se refugiază în lumea sa interioară, un univers fantastic. A fost primul său film color și încă un succes într-un șir ce părea fără sfârșit. Abia peste patru ani avea să regizeze din nou, rezultatul fiind “Satyricon” (1969), chiar dacă reacția criticilor și a publicului a fost mai curând de respingere, lipsind entuziasmul cu care erau primite filmele lui Fellini.


Următoarele pelicule au suscitat la fel de multe controverse, regizorul fiind acuzat că nu mai are energia Federico-Fellini-și talentul din tinerețe și că nu face decât să se auto-parodieze. O revenire spectaculoasă a fost “Amarcord” din 1974, un succes de public și critică, ce amintea de vremurile bune și care i-a adus cel de-al patrulea Oscar. În anii ’80 Fellini a început să lucreze tot mai puțin, pe măsură ce starea sa de sănătate se deteriora. Problemele fizice și mai ales cele psihice l-au făcut să fie tot mai instabil și mai plictisit. Se spune că de-a lungul vieții ar fi avut șapte tentative de sinucidere, deși cei care l-au cunoscut mai bine susțin că este doar o poveste răuvoitoare. A reușit să termine în 1984 “And the Ship Sails On” pentru ca în 1990 să regizeze ultimul său film, “The Voice of the Moon”.
A primit un nou premiu Oscar pentru întreaga activitate, dar pentru Fellini era deja prea târziu, povestea se apropia de sfârșit.


În locul unui final potrivit celebrității sale și pe care poate și-l dorea extravagant și șocant, marele regizor a murit de un banal infarct pe 31 octombrie 1993. Ceremonia funerară a avut loc la studioul 5 al Cinecitta. 70.000 de oameni au participat. La cererea soției sale, trompetistul Mauro Maur a interpretat Improvisso dell Angelo, ce apare pe coloana sonoră a primului său film câștigător al unui premiu Oscar, La Strada.

Federico FilmariPelicula ”La Strada” este o operă a artei cinematografice devenită deja matură, care arată clar unitatea, dinamica interioară a limbajului cinematografic, prin utilizarea adecvată a instrumentelor filmice şi care este exemplul clasic al reprezentării cinematografice. Filmul regizat în 1954 poartă urmele celui de-al doilea război mondial: în oameni încă trăieşte anxietatea, incertitudinea, frica şi neîncrederea faţă de ceilalţi. Mărturia lui Fellini despre film este următoarea: „Un bărbat şi o femeie trăiesc împreună, însă totuşi foarte departe unul de celălalt. Urmărim acest cuplu pe un drum lung pentru a ilustra incertitudinea. Ideea de bază a filmului este dificultatea comunicării umane şi decalajul indisolubil care se creează între oameni.”


Deşi distribuitorii săi – cum povesteşte şi Fellini despre acest aspect – s-au îmbogăţit după izbitorul succes cinematografic, coloana sonoră a lui Nino Rota s-a vândut în milioane exemplare (copii) pe discuri de bachelită, numele Gelsominei a apărut ca marcă de dulciuri, femei din sudul Italiei au creat Clubul Federico_FelliniGelsomina pentru protejarea femeilor bătute de soţii lor, prestaţia Giuliettei Masina, soţia lui Fellini, a fost comparată de presa franceză cu a lui Chaplin şi Jacques Tati, însă breasla a considerat filmul lui Fellini a fi mai puţin impecabil: Cesare Zavattini, tatăl spiritual al neorealiştilor i-a purtat pică datorită faptului că filmul se separă foarte mult de realitate, Visconti a obiectat că nu se arată nimic din sărăcia italiană, criticul marxist Guido Aristarco a obiectat contra tonului prea personal. La toate aceste obiecţii, răspunsul lui Fellini a fost doar atât: „Omul este nu doar o fiinţă socială, ci şi o creatură dumnezeiască”.

La Strada, Anthony Queen, Giulietta Masina

La Strada, Anthony Queen, Giulietta Masina

Filmul ridică o problemă simplă dincolo de naraţiune, cu o poezie imnică: Zampanò (Anthony Quinn), artistul străzii, caută o pereche, o cumpără pe Gelsomina de la mama ei săracă cu scopul de a o educa şi a o dresa pe lângă sine. Zampanò se poartă crud cu ea, o tratează ca şi cum ar fi un animal. Gelsomina încearcă de mai multe ori să fugă în secret, însă ori nu are curaj, ori nu o lasă Zampanò. Rămâne lângă el şi atunci când acesta este dus la închisoare şi chiar şi atunci când Zampanò îl omoară cu intenţie neclară pe Il Matto, acrobatul de circ. Gelsomina nu suportă să joace rolul complicei ucigaşului, ideea de moarte fără sens a lui Il Matto o înnebuneşte. Zampanò, văzând că Gelsomina nu mai poate să-şi împlinească sarcinile învăţate, o părăseşte, fuge în secret de la ea. O familie o adăposteşte pe Gelsomina, unde ea trăieşte până când moare, niciodată nu mai vorbeşte, doar din când în când fredonează cântecul trist al artistului de circ omorât. Peste ani Zampanò începe să aibă mustrări de conştiinţă, dar nu poate să facă nimic cu sentimentul, necunoscut lui până atunci.


În acest film al său timpuriu, Fellini cercetează întreţeserea complicată a relaţiilor interpersonale. Cum ajung oamenii unul lângă celălalt? De ce rămân împreună, şi ce gamă de emoţii trăiesc unul lângă altul? Federico_Fellini_Parcă Gelsomina nu ar dispune de voinţă proprie: alţii decid în locul ei, îl cunoaşte doar în parte pe Zampanò, nu observă în el campionul forţei, care nu se supune sentimentelor, pentru el fiind acceptabile doar plăcerile; iar Zampanò nu vrea s-o cunoască pe Gelsomina, fiindcă nu vrea să cunoască pe nimeni. Şi totuşi cei doi sunt împreună, neputinţa Gelsominei şi caracterul puternic, animalic al lui Zampanò îi ţin împreună. Oportunitatea comunicării serveşte doar pentru supravieţuire şi pentru ca instrucţiunile

Federico Fellini, Oscar 1964 pentru 8 1/2 (Best Foreign Language Film)

Federico Fellini, Oscar 1964 pentru 8 1/2 (Best Foreign Language Film)

lui Zampanò să fie rostite.
Filmul La Strada prezintă spectatorilor drumurile fără scop, infinitul ce nu poate fi cuprins cu vederea (filmul începe şi se termină cu imagini ale mării), imprevizibilitatea vieţii şi a morţii cu o claritate a imaginilor în urma căreia credibilitatea, sinceritatea şi forţa sa mitică-balladistică redă în acelaşi timp frumuseţea şi catarzisul tragicului, precum şi combinaţia suferinţei, indiferenţei, golului şi inerţiei umane, căderea în sine a omului înstrăinat.

Alături de “profesorul” său Rossellini, Fellini este considerat unul dintre maeștrii cinematografiei italiene și mondiale. Viziunea și mai ales curajul său regizoral îl definesc drept un maestru al artei filmului.

Surse:
ziarulmetropolis.ro
dilemaveche.ro
istoriafilmului.ro
artline.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =

9 + 1 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie