O asociere încheiată cu dosar la ANI pe conflict de interese. Consilierul local Gheorghiță Barbu declarat incompatibil
de Laura Suzeanu
Consilierul oltenițean Gheorghiță Barbu a participat în calitate de consilier local la eliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 30 august 2012, privind aprobarea asocierii Consiliului Oltenița cu Asociația Fonduri Europene – Consultanță Curcani și cesiunea către Asociație a 20 de părți sociale la S.C. Termourban S.R.L. Acesta a participat astfel și la adoptarea hotărârii din data de 27 septembrie 2012 privind aprobarea asocierii Consiliului Local al Municipiului Oltenița cu Asociația Fonduri Europene – Consultanță Curcani și majorarea capitalului social al S.C. Termourban S.R.L. Oltenița cu 20 de părți sociale în valoare de 10 lei fiecare și achitarea acestora de Asociația Fonduri Europene – Consultanță Curcani. Achitarea s-a făcut în condițiile în care, la data adoptării acestor hotărâri, consilierul PDL Barbu deținea calitatea de membru fondator al Asociației Fonduri Europene – Consultanță Curcani.
Aceasta este decizia Autorității Naționale de Integritate luată astăzi, 23 noiembrie, și comunicată public. ANI consideră că ”persoana evaluată a avut, astfel, posibilitatea să anticipeze beneficiul rezultat în urma acestei asocieri, respectiv creșterea participației Asociației în cadrul S.C. Termourban S.R.L., dat fiind faptul că societatea comercială TERMOURBAN S.R.L. a fost înființată de către Consiliul Local al Municipiului Oltenița (50.050 părți sociale) împreună cu Asociația Fonduri Europene – Consultanță Curcani (20 părți sociale), conform Hotărârii Consiliului Local din data de 03 octombrie 2012.”
Gheorghiță Barbu a încălcat dispozițiile art. 75, lit. f), art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004 .
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese în cazul acestui consilier.
Asociația este formată din trei consilieri
De precizat faptul că Gheorghiță Barbu (zis Giani) este coasociat în organizația amintită cu alți doi consilieri locali: Aurel Bâră și Marius Buzoianu. Aceștia doi din urmă se aflau la acea dată în aceași situație ca a lui Barbu.
Reamintim cititorilor noștri că cei trei asociați, prin intermediul acestei forme de organizare cu sediul la Curcani, au primit în urmă cu trei ani o sumă din bugetul local în valoare de aproximativ 70.000 de RON, pentru sterilizarea câinilor din adăpostul de câini comunitari, construit lângă fosta Filatură Oltenița.
La scurt timp, mai mult de 30 de câini din acel adăpost au fost găsiți împușcați pe câmp, în zona localității Luica. Cât privește cheltuirea banilor pentru sterilizare și crotaliere, nici până la această oră nu se știe cum s-a făcut.
Primarul Petre Țone nu a justificat în fața Consiliului Local nici până astăzi suma amintită care a ajuns la Asociația Fonduri Europene-Consultanță Curcani. Vorbim oare de un nucleu bine închegat? Iar dacă cei trei consilieri și reprezentantul administrației locale fac parte din partide diferite, cu politici și strategii centrale opuse, nu ne ducem cu gândul că interesele sunt comune, atunci când vorbim de bani din buzunarele noastre care nu se știe pe ce se cheltuiesc sau despre acțiuni de felul crimei de la Luica?
Potrivit Art. 75 din Legea 393/2004, ”aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: f) bunurile imobile deținute în proprietate sau în concesiune;”.
Cele două alineate ale Art. 77 arată:
(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.
Potrivit site-ului ANI „Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
One Response to O asociere încheiată cu dosar la ANI pe conflict de interese. Consilierul local Gheorghiță Barbu declarat incompatibil