O lege inițiată de PSD va lăsa românii fără medicamente
Parlamentul a votat o lege inițiată de PSD care dă voie exportului paralel de medicamente pentru orice farmacie din România.
Legea a fost adoptată miercuri, de către deputați, cu 154 de voturi „pentru”, 78 „împotrivă” și două abțineri. Fostul premier al României, Dacian Cioloș, și-a exprimat punctul de vedere într-un mesaj postat pe pagina de facebook, arătând care vor fi consecințele acestei legi:
„Cu multă ipocrizie, cei care anul trecut ne acuzau că nu ieftinim suficient medicamentele pentru români, azi dau ‘verde’ la exportul paralel al medicamentelor. Altfel spus, luăm măsuri de ieftinire prin decizie instituțională a medicamentelor în România, după care politicienii ‘preocupați’ de binele românilor vin cu o lege care permite firmelor să re-exporte medicamente intrate ieftin pe piața românească. Asta înseamnă că pacienții români nu vor găsi pe piață unele medicamente tocmai pentru că sunt ieftine iar unii ‘băieți deștepți’ vor face bani pe seama ‘patriotismului’ de fațadă al unor decidenți”.
Vlad Voiculescu a explicat cum funcționează acest lucru: „Acum două luni, după multă presiune publică, Ministrul Sănătății semnează ordinul de ministru care definește obligația de serviciu public (conceput și pus în transparență de echipa mea încă din Decembrie 2016), ordin care impune distribuitorilor să aprovizioneze piața farmaceutică internă înainte de a da medicamentele la export paralel. Ce face Ministerul Sănătății pe 5 aprilie? Dă aviz pozitiv la exportul paralel prin farmacii, la cererea Parlamentului!!! Și apoi, ‘experții’ din Comisiile de Sănătate din Parlament fac și ei ce știu mai bine… iar deputații adoptă miercuri, cu 154 de voturi ‘pentru’, 78 ‘împotrivă’ și două abțineri proiectul de lege care dă voie oricărei farmacii să facă și vânzare en-gros”.
Exportul paralel de medicamentel a devenit astfel este o formă legală de comerț, prin care un distribuitor scoate medicamentele de pe piața românească, unde este obligat să le vândă ieftin, către piețele europene, unde prețurile sunt mult mai mari.
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, explică pe pagina sa de socializare că pacienții români vor rămâne fără medicamente din cauza exportului paralel al acestora direct de la farmacie.
Potrivit presei centrale, inițiatorii acestei legi sunt parlamentarii PSD Corneliu-Florin Buicu , Ion-Marcel Ciolacu, Ion Mocioalca, Ioan Munteanu, Rodica Nassar, Nicolae-Ciprian Nica, Cătălin-Marian Rădulescu, Ionuț-Cristian Săvoiu și Ioan Chelaru și parlamentarii minorităților Iusein Ibram, Oana Manolescu, Ion Marocico, Aurel Vainer.
Propunerea legislativă adoptată miercuri în Camera Deputaților modifică art. 800 alin. (2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Potrivit actului normativ menționat, persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populație pot să desfășoare și activitatea de distribuție angro de medicamente.
Proiectul de lege fusese respins de Senat, dar Camera Deputaților este for legislativ decizional.
Următorul pas este președintele Klaus Iohannis care va decide dacă va promulga sau nu această lege.
Lasă un răspuns