Oglinda are două feţe!
Oglinda are două feţe!
Visul fiecărei femei este să fie visul unui bărbat.
O fiinţă umană este interesantă doar dacă este în contact cu sine însuşi. Am învăţat că trebuie să ai încredere în tine, să fii tu însuţi, şi să faci ceea ce trebuie să faci în felul în care trebuie să faci un lucru. Trebuie să te descoperi pe tine însuţi, ceea ce faci şă să crezi în asta.
Trebuie să te descoperi pe tine însuţi, ceea ce faci tu şi să ai încredere în asta.
De ce bărbaţii au voie să fie obsedaţi de munca lor, iar femeilor le este permisă doar obsesia de bărbaţi?
Eu nu vreau să fiu stânjenită de propriile mele limitări.
Arta găseşte o modalitate de a fi constructivă. Devine căldură în locuri reci; devine lumină în locuri întunecate.
N-am vrut să fac ce-mi spuneau oamenii: „Schimbă-ţi numele, schimbă-ţi dinţii, schimbă-ţi hainele, operează-ţi nasul”. Nasul meu este moştenirea mea, iar dacă am talent pentru a cânta şi a juca, de ce nu e suficient?
Sistemul imunitar moral al acestei ţări a fost slăbit şi atacat iar virusul SIDA este metafora perfectă pentru asta. Neglijenţa malignă a ultimilor doisprezece ani a dus la colapsul sistemului imunitar al ţării, din punct de vedere al mediului înconjurător, cultural, politic, spiritual şi fizic.
Termenii de fiţe şi pretenţii nu prea-i aud în legătură cu un bărbat. E un dublu standard aici. Despre un el s-ar spune că e excentric. La fel cum un bărbat e perfecţionist, în vreme ce o femeie are toane şi nu e mulţumită niciodată! Un bărbat e autoritar, o femeie e isterică, în schimb!
De ce o femeie trebuie să se chinuie timp de zece ani pentru a schimba un bărbat, pentru ca după aceea să se plângă că nu este bărbatul cu care s-a căsătorit?
Barbra Streisand
Poate cea mai bună descriere a experienţei de-a lucra cu ea, îi aparţine textierului Paul Williams, cu care vedeta a colaborat la mai multe cântece. „E ca şi cum ai lua un picnic la capătul unei piste de avioane!“ Este genială, te duce în al nouălea cer, dar şi mult prea dificilă, stresantă şi enervant de perfecţionistă pentru mulţi.
La o noapte de filmări în New York, când echipa era în mare întârziere, Barbra, care se afla în postura de regizor, a observat la un moment dat o lumină ciudată care-i deranja cadrul şi a ţipat la asistentul ei:„De unde dracu’ vine lumina aia?“ „E ora 5.30. Cred că a răsărit soarele!“, i s-a răspuns. „Nu-mi pasă, dă jos soarele, că trebuie să filmez aici!“ Nu degeaba a fost poreclită mama tuturor divelor sau regina divelor. De la petalele de trandafir în apa WC-ului, cele peste 100 de prosoape numai în culoarea piersicii şi „n“ lămpi doar de la anumiţi designeri, care să se regăsească în apartamentul ei în turnee, până la cerinţe de genul celei adresate staff-ului de la MGM Grand Hotel din Las Vegas – să intre în camera sa doar cu spatele şi să iasă fără să întoarcă capul – Babs e recunoscută pentru pretenţiile ei exagerate.
Barbara Joan Streisand s-a născut la 24 aprilie 1942, în faimosul cartier Brooklyn, din New York, într-o familie de origine evreiască, fiind fiica Dianei (născută Ida Rosen) şi a lui Emanuel Streisand. Mama sa a fost soprană în primii ani ai carierei, apoi a devenit secretară de şcoală, iar tatăl, a fost profesor de şcoală. Bunicii ei din partea tatălui erau emigranţi din Polonia iar cei din partea mamei aveau origini ruseşti. Copilăria ei fragedă a fost marcată de decesul prematur al tatălui, la doar 34 de ani, în urma unei crize de epilepsie, survenită imediat după ce Barbara a aniversat primul an de viaţă. Astfel soţia sa, Barbara şi fratele ei mai mare cu şapte ani, Sheldon, au rămas fără principalul sprijin financiar, ei fiind nevoiţi să se mute într-un apartament foarte modest. Au urmat ani de sărăcie cruntă pentru familie, în care dorinţa mamei sale de a aduce bani pentru plata nevoilor familiei a pus în umbră educaţia şi dezvoltarea copiilor. În anul 1949, mama sa se recăsătoreşte cu Louis Kind, un bărbat care a arătat foarte multă indiferenţă faţă de ea şi fratele ei, în schimb s-a dovedit foarte atent cu sora vitregă a Barbarei, Rosalind. Mai mult, suferinţa Barbarei avea să devină accentuată, de fiecare dată când cei apropiaţi, ba chiar şi mama ei, îi sugerau că nu este tocmai cel mai frumos copil…
Însă durerile copilăriei nefericite au dat naştere unor vise de viaţă îndrăzneţe, în care tânăra a crezut cu consecvenţă.
A urmat cursuri de balet şi de canto şi a fost eleva Liceului Erasmus din Brooklyn, o unitate şcolară extrem de respectată în acei ani. Barbara s-a dovedit extrem de silitoare, a cântat şi în corul liceului, lucra în paralel la un restaurant chinezesc, cu jumătate de normă, însă în plan personal, anii copilăriei au făcut din ea o fire retrasă, departe de a dori să atragă atenţia în vreun fel.
După ce, la vârsta de 14 ani, este profund impresionată de vizionarea filmului „The Diary of Ann Frank” (Jurnalul Annei Frank), a început să cânte în localuri de noapte, demonstrând încă din acei ani, o voce particulară, inconfundabilă. Soţii Choy, proprietarii unuia dintre localurile în care cânta, i-au devenit cei mai apropiati prieteni şi confidenţi, fiind singurii din universul său care o ascultau cu răbdare şi care au îndrumat-o în toate aspectele ce ţineau de viaţă. În anul 1961 debutează într-un spectacol de revistă, iar un an mai târziu apare în primul ei musical. A urmat, apoi, timp de un an, cursuri de actorie la Cherry Lane Theatre, unde profesorul Allan Miller mărturisea că, deşi a asistat la „cea mai proastă audiţie din viaţa lui”, entuziasmul şi personalitatea Barbarei i-au atras atenţia în mod iremediabil. Temperamentul ei a apropiat-o de unul din partenerii ei de scenă, Elliot Gould, un inadaptat ca şi ea la rigorile cerute de cei care puneau în operă spectacolele. Cei doi, deveniţi iubiţi, au pus în scenă show-ul „Wholesale“, iar premiera a fost primită cu cuvinte dintre cele mai măgulitoare venite din partea spectatorilor şi criticilor.

Foto cu Elliot Gould
Au urmat nenumărate invitaţii în emisiuni TV, şi o ascensiune fulminantă în apariţiile pe primele pagini ale revistelor de specialitate. În anul 1963, în ciuda programului încărcat, Barbra îşi face timp şi pentru viaţa personală şi acceptă cererea în căsatorie a lui Elliot Gould, cu care va avea un copil, Jason Gould – născut în 1966, însă la 9 iulie 1971, cei doi aveau să divorţeze.
În anul 1964, Barbra Streisand a primit premiul Grammy pentru cea mai bună voce feminină şi un alt Grammy pentru Albumul Anului, fiind, la doar 21 de ani, cea mai tânară artistă cu două astfel de premii în acelaşi an, o realizare rămasă unică până în prezent. În anul 1967 şi-a schimbat prenumele din Barbara în Barbra, în semn de „rebeliune”.
La 21 iunie 1969, fondează, împreună cu Paul Newman şi Sidney Poitier, First Artists Production Co., o companie care finanţa producţiile cinematografice.
În anul 1972 îşi înfiinţează propria casă de producţie, Barwood Films, iar în 1974, începe o relaţie cu Jon Peters, cel care i-a devenit apoi şi manager şi producător. În anul 1976 se află în distribuţia producţiei „A Star is Born” (S-a născut o stea), în regia lui Frank Pierson, pentru care realizează şi coloana sonoră, un film care a devenit un real succes comercial, şi pentru care obţine Oscarul.
În anii ’90, figurează în „Black Listing ’89”, pentru nonconformisul său, o listă iniţiată de Brent Bozell, director la Research Center, o societate culturală având ca obiectiv purificarea mijloacelor de informare în masă. În această perioadă, are o relaţie foarte apropiată cu tenismenul Andre Agassi, iar de-a lungul vremii presa a vorbit despre alte idile din viaţa artistei, printre cuceririle sale aflându-se personalităţi precum Ryan O’Neil, Don Johnson sau Steve McQueen, iar potrivit versiunii readaptate a biografiei „Barbra: The Way She Is“, de Christopher Anderson, chiar Prinţul Charles ar Marii Britanii ar fi curtat-o în anul 1974. Din 1 iulie 1998 este măritată cu actorul James Brolin.
Barbra Streisand are încă o voce de înger, însă ea a preferat să o pună în valoare, de-a lungul carierei, în musicaluri sau înregistrări şi aproape deloc în concerte, poate tocmai din cauză că urăşte să cânte live, din cauza tracului.
Este o luptătoare pentru diferite cauze sociale, participând la campanii anti-SIDA, de apărare a drepturilor homosexualilor – fiul ei, Jason, având această orientare -, de luptă pentru cauza copiilor defavorizaţi, a femeilor în general. Este foarte activă şi în plan politic, fiind o puternică susţinătoare a cauzei israeliene – nu e de mirare având în vedere originea sa -, dar se implică şi în viaţa politică de peste Ocean, fiind o susţinătoare a Partidului Democrat şi

Alături de Robert Redford
având un rol important în recenta campanie prezidenţială, când l-a criticat vehement pe candidatul de atunci, actualul preşedinte al SUA, Donald Trump.
Activităţile sale filantropice sunt absolut remarcabile: în anul 1984, Streisand a donat o sumă consistentă pentru construcţia clădirii Emanuel Streisand pentru Studii Ebraice de la Universitatea Mount Scopus din Israel, în memora tatălui său, iar în anul 1986 a înfinţat The Streisand Foundation, care a contribuit cu aproximativ 25 de millioane de dolari pentru finanţarea unor organizaţii care realizau spectacole live şi cu peste 16 milioane de dolari pentru peste 1000 de graturi acordate unor cauze dedicate mediului înconjurător, femeilor sau dezarmării nucleare. În 2006, ea a donat 1 milion de dolari pentru cauza susţinută de William J. Clinton Foundation pe tema schimbărilor climatice, iar în anul 2009, ea a donat 5 milioane de dolari în beneficiul Centrului de Cercetări Cardiovasculare ce-i poartă numele, din cadrul Spitalului Cedars-Sinai.
În anul 2007, Parade Magazine a remarcat-o ca fiind una dintre celebrităţile care au realizat cele mai mari donaţii caritabile şi ca cea mai generoasă personalitate publică a Americii.
În anul 2012, ea a colectat peste 22 de milioane de dolari pentru sprijinirea aceluiaşi Centru de Cercetări Cardiovasculare, ea contribuind personal cu circa 10 milioane din această sumă.
Cotidianul The Daily Telegraph a plasat-o pe Barbara Streisand în primele 10 cântăreţe şi compozitoare din istorie, A&E’s Biography magazine a denumit-o una din favoritele sale pentru Vocile Secolului XX, şi, nu în ultimul rând, se află printre cele mai mari 50 de artiste din toate timpurile, desemnate de Billboard.
Este actriţă, cântăreaţă, scenaristă, producătoare de film şi regizoare, având două Oscaruri, zece Grammy-uri, cinci Emmy-uri, un Tony şi 11 Globuri de Aur, pe lângă cele 30 de discuri de platină pentru cele peste 70 de milioane de albume vândute doar în America. În întreaga lume, a vândut peste 250 de milioane! Şi nu se opreşte aici. Toamna trecută a lansat Partners, care a intrat direct pe locul 1 în Topul Billboard – un album în care face duete cu voci ca Michael Bublé, Stevie Wonder, Billy Joel, Andrea Bocelli, John Legend şi chiar Jason Gould, fiul ei din căsnicia cu Elliott Gould, care i-a moştenit personalitatea multitalentată. Sunt cântece care au însemnat ceva de-a lungul carierei sale. Nu lipseşte nici vocea lui Elvis Presley, Regele marcându-i cariera mai
degrabă prin… absenţă! „L-am cunoscut în 1969, când a venit în culise să mă vadă. Eu îmi făceam manichiura. Dar m-a intimidat atât de tare, încât n-am ştiut ce să fac. Nu l-am putut privi în ochi. Îmi amintesc că nu-mi puteam desprinde privirea de la centura lui strălucitoare…“ Câţiva ani mai târziu, şi l-a dorit partener în pelicula în care juca şi o şi producea, A Star Is Born. „A fost primul om la care m-am gândit. Se îngrăşase, nu mai era în mare formă, aşa că am zburat până la Las Vegas ca să-i fac propunerea. A fost de acord, dar managerul lui, Colonelul, nu l-a lăsat…“ E de înţeles acum de ce Babs a simţit nevoia unui duet pe piesa Love Me Tender.
Surse:
historia.ro
rador.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com