Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Oltenița – gazda Campionatului de Baseball Junior și susținătoare a echipei jucătoare CS Viitorul Curcani

Două zile de sport s-au derulat la Oltenița. De data aceasta vorbim despre un turneu de baseball organizat în acest week-end în municipiul de la malul Dunării, în sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Mircea Eliade”. Potrivit profesorului de sport Iulia Gorneanu, este vorba de Turneul I Finala din cadrul Campionatului Național de Baseball juniori Under 11, participanți fiind elevi ai claselor a III-a și a IV-a de la CSS Călărași, CSS Tg. Neamț, CSS Botoșani, CSS-LPS Roman, CS Atletico Alexandria, CS Viitorul Curcani, echipele de la CS Biruința Gherăești, CS Palestra București.

Baseball Oltenita (4)Profesor de sport și antrenor de baseball Iulia Gorneanu este organizator, aceasta declarându-ne printre altele că au ales sala de sport din Oltenița a școlii ”Mircea Eliade” pe motiv că în localitatea Curcani nu există o astfel de sală. ”Echipa din Curcani este înscrisă la baseball din septembrie 2014. Am fost surprinși că au venit opt echipe, niciodată nu s-au prezentat atâtea echipe La deschiderea turneului au fost prezenți primarul din Curcani, Aurică Gazu și deputat Aurel Niculae dar și directorii Școlilor Gimnaziale din Curcani și Șoldanu, respectiv profesorii Gheorghe Mavrodin și Alexandru Botea. Echipa din Curcani a participat anul trecut la un turneu la Alexandria.” ne spune profesor Iulia Gorneanu.

Arbitrul internațional, antrenor și profesor de sport Marius Țocu de la Liceul cu Program Sportiv din Roman, județul Neamț, este unul dintre oaspeții care ne vorbește în interviul său despre ceea ce înseamnă sportul pentru copii, dar și ce face ca un joc precum baseball-ul să nu fie atât de promovat în România ca fotbalul. Acesta declară că turneul de la Oltenița a fost unul reușit, cu copii entuziaști, făcând aprecieri pozitive vis a vis de sala de sport a școlii Eliade. Marius Țocu spune că în România în afară de fotbal nu se mai promovează alt sport. ”În afară de fotbal nu se mai promovează nimic, până și handbalul care ar fi al doilea sport la noi în țară are probleme bugetare, nu se mai promovează sportul în general. Lumea nu e deschisă spre performanțe, e o problemă cu tableta, cu Internetul, cu sporturile în general. În ultimii șase ani se simte un regres al nostru la nivel național cu toate sporturile, dar încercăm programe cu mare folos de a ne reinventa, de a ne reintroduce în vechea condiție.” susține arbitrul Țocu.
Acesta îndeamnă la mișcare și sfătuiește părinții să învețe copiii cu sportul care duce la dezvoltarea aptitudinilor copilului, a dezvoltării sale psihice și fizice.

Jocurile de baseball s-au desfăşurat sâmbătă, 21 februarie, între orele 10,00-13,00 şi 15,00-17,00 şi duminică, 22 februarie între orele 9,00-13,00. În sală s-au aflat elevi și profesori ai şcolilor participante dar și elevi ai unor școli din Oltenița. Echipa de baseball a CSS Călăraşi și-a apărat titlul de campioană naţională de baseball la acest turneu, titlu obţinut la sfîrşitul lunii noiembrie 2014.

Profesor Gorneanu ne mai spune că din primăvara acestui an profesorul de sport Alexandru Botea doreşte să înfiinţeze o secţie de baseball şi în localitatea Şoldanu, acest joc devenind în județul Călărași atât o provocare pentru elevii tuturor școlilor cât și o rampă de lansare pentru viitoare campionate. De asemenea, profesoara s-a arătat dezamăgită și mâhnită de faptul că directoarea Liceului Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” din Oltenița nu a dorit să coopereze pentru a sprijini cazarea copiilor veniți la Oltenița din orașele participante menționate mai sus. Cu toate insistențele inclusiv ale primarului din Curcani, directorul netitular al liceului, Elena Becheru, s-a opus fără motiv rugăminților organizatorilor de a găzdui elevii-oaspeți în camerele internatului din liceu. De asemenea, la deschidere nu a fost prezent nici primarul Olteniței, Petre Țone, aflat pe lista invitaților.

Laura Suzeanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − one =

21 + = 27

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – “costum de haine” sau “costum”? Structura …
Corespondenta la redactie