Omul e nefericit nu pentru că nu are ambiţii, ci pentru că se simte devorat de ele.

Cel care face un rău are conștiința împăcată atâta timp cât crede că nu e rău ceea ce a făcut.

Sunt anumite adevăruri despre care nu-i de ajuns să convingi, ci trebuie să faci să le şi simtă.

Un legiuitor bun va căuta nu atât să pedepsească infracţiunile, cât să le prevină; el se va strădui mai mult să îmbunătăţească moravurile, decât să aplice pedepse.

Trebuie să-l plângi pe om la naştere, nu la moarte.

Nu râdeți de proști, fiindcă-și vor închipui că au umor.

Prostul nu cunoaște om mai deștept ca el.

Când un om nu are nimic de spus, de ce nu tace?

De câte ori te simţi nefericit şi ai nevoie de uitarea necazurilor; când rănit de viaţă, doreşti un suprem balsam; când sătul de banalitatea şi inegalitatea mediului, aspiri la societate mai ales când vrei să te înduioşezi ori să râzi de nimicuri în tovărăşia unui spirit plin de bunăvoinţă şi de înţelegere, atunci nu-l căuta departe, căci nu-l vei găsi. N-ai decât să întinzi mâna spre bibliotecă şi să chemi către tine acest talisman: Cartea.

Solemnitatea este scutul idioţilor.

Acolo unde sunt mai mulţi înţelepti se află mai puţină înţelepciune.

Dacă vrei să-ţi meargă bine, fă pe nebunul, fă pe prostul, dar nu te arăta înţelept.

Trufia este o oglindă mereu îmbietoare; ne micşorează metehnele, ne măreşte calităţile.

Din nefericire ne rămâne un interval prea mic între timpul în care suntem tineri şi acela în care suntem prea bătrâni.

Puterea absolută corupe absolut.

Ca să faci lucruri mari, nu trebuie să fii un mare geniu; nu trebuie să fii deasupra oamenilor; trebuie să fii cu ei.

Orice om e capabil de a face bine unui om; însă a contribui la fericirea unei societăţi întregi înseamnă a fi asemenea zeilor.

Un despot adevărat este o singură persoană care dirijează totul prin voinţa şi capriciul proprii. Fără legi care să îl controleze, fără nevoia de a asculta pe oricine nu este de acord cu el, un despot poate face orice doreşte, oricât ar fi de nerezonabil şi demn de dispreţ.

Nu tinerii sunt cei care degenerează; ei nu sunt răsfăţaţi până când cei maturi nu sunt deja corupţi.

Pentru ca să faci lucruri mari nu se cere să fii cine ştie ce geniu. Nu trebuie să stai deasupra oamenilor, ci să fii alături de ei.

Este tare surprinzător că bogățiile oamenilor bisericii au început prin principiul sărăciei.

Iubirea faţă de democraţie este cea faţă de egalitate.

Libertatea constă în primul rând în a nu putea fi siliți să facem un lucru pe care legea nu îl impune.

Iubirea are consolări pe care prietenia nu le are.

Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et de Montesquieu

Având o poziție socială privilegiată și beneficiind de titlul de baron și de o educație aleasă, a fost preocupat de aspectele politice ale vieții publice. Cu un rol important în stat, Montesquieu a devenit celebru în domeniul filosofiei, după ce a publicat lucrările „Scrisori persane” – „o profundă alegorie a dragostei, moralei, politicii și religiei“– și „Despre spiritul legilor”, cea din urmă propunându-şi să studieze legile și instituțiile statului, autorul opinând că acestea sunt mult mai ușor de înțeles decât pare la prima vedere, mai ales prin prisma corelației între normele legale și caracteristicile fiecărui stat – geografice, culturale sau religioase.
Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède şi de Montesquieu, una din cele mai complexe și importante figuri ale iluminismului francez, filosof, scriitor, sociolog, avocat, enciclopedist şi istoric, s-a născut la 18 ianuarie 1689, la Castelul din La Brède, lângă Bordeaux, în Franţa, într-o familie de magistrați aparținând micii nobilimi. A studiat dreptul, apoi, în 1708, s-a mutat la Paris pentru a câştiga experienţă în avocatură.
După moartea tatălui său s-a reîntors în La Brède, a început să studieze dreptul roman şi ştiinţele naturale, iar în anul 1714 a devenit consilier în Parlamentul de la Bordeaux. După moartea unuia din unchii săi, a moștenit titlul și funcția acestuia, devenind între anii 1716 – 1728, președintele Parlamentului de la Bordeaux. 
În anul 1721 scrie opera sa remarcabilă „Scrisori persane”, considerată „o profundă alegorie a dragostei, moralei, politicii și religiei“, care a fost primită cu un deosebit interes. Volumul cuprinde o colecție de scrisori, despre care se presupune că au fost concepute de călători în Persia și de prietenii acestora din Europa – în fapt inventate de autor -, prin care sunt satirizate instituțiile franceze. Astfel, lucrarea îl lua în derâdere chiar pe regele Ludovic al XV-lea, dar ironiza şi religia ori teoriile filosofului englez Thomas Hobbes. Cu toată caustica şi ireverenţiozitatea, lucrarea i-a deschis lui Montesquieu porţile curţii regale şi i-a permis, astfel, să ramână în proximitatea cercurilor mondene pentru tot restul vieţii.
În anul 1728, Montesquieu a început să călătorească, iar în anul 1731, a ajuns în Anglia, unde a fost ales membru al Societăţii Regale, a studiat activitatea Parlamentului aflat în sesiune şi s-a împrietenit cu filosofi şi politicieni. La revenirea în Franţa, în anul 1734, Montesquieu scrie o disertație istorică şi științifică asupra înfloririi și decăderii Romei, „Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence” („Considerații asupra cauzelor măreției și decadenței romanilor”), în care arată că „Roma a oferit spectacolul unei fascinante pervertiri a firii umane, al unei patologii la care republicile sunt extrem de vulnerabile“. Era o lucrare pregătitoare a cărţii care avea să-l facă celebru în întreaga lume şi care a necesitat încă 16 ani de lucru.
În anul 1748, el scrie „De l’esprit des lois” („Spiritul legilor”) – definitivată însă doi ani mai târziu – , prin care îşi propune să explice legile umane și legile sociale şi care lansează una din teoriile majore ale lumii moderne, anume separarea puterilor în stat, care trebuie să rămână distincte şi echilibrate, pentru a garanta libertatea individului. „Spiritul legilor” avea 31 de volume şi a fost considerată o sinteză a evenimentelor precedente din istoria teoriei politice şi din domeniul jurisprudenţei.
Filosoful francez consideră importantă existența unui sistem legislativ, repartizat în două camere, a unui sistem executiv, care să poată bloca anumite propuneri de legi și a unui sistem judiciar, care să fie independent de celelalte două.
Autorul consideră că geografia și climatul pot influența natura omului și a societățlor, aşa-numita „Teorie a climatelor”,  astfel că oamenii care trăiesc în țări calde au un temperament aprins, dar vicios, în timp ce națiunile nordice sunt curajoase, dar rigide, reci. Deşi aceste aspecte au fost enunţate de către Aristotel în antichitate, Montesquieu vine cu o altă abordare, anume că „dacă este adevărat că temperamentul minții și pasiunile inimii sunt extrem de diferite în climate diferite, atunci legile ar trebui să fie în relație atât cu varietatea acestor pasiuni, cât și cu varietatea acestor temperamente”.
De asemenea, autorul abordează comparativ trei tipuri de guvernare – republică, monarhie și despotism, inclusiv modul în care fiecare sistem poate deveni corupt.
Montesquieu este adeptul unei libertăți moderate, în sensul de a putea face tot ceea ce dorim, fără însă a îi afecta pe ceilalți, întrucât astfel oricine va putea afectat de către un terț mai puternic. Pe lângă spiritul modern, Montesquieu apreciază importanța bunăstării populației în stabilitatea politică, subliniind rolul comerțului în dezvoltarea societății.
„Spiritul legilor” este văzută ca o lucrare esenţială în elaborarea Constituţiei Statelor Unite ale Americii, care, la rândul său, a influențat scrierea a numeroase alte constituții din statele lumii. Forţa şi originalitatea lucrării aveau să fie recunoscute pretutindeni.
Cea mai importantă lucrare a iluminismului, a fost „Enciclopedia franceză”, care avea ca scop sa adune laolaltă tot ceea ce era mai modern şi mai actual în domeniul cunoştintelor ştiintifice şi filosofice. Editorul enciclopediei, D’Alembert, i-a solicitat lui Montesquieu să scrie articolele din enciclopedie referitoare la politică, însă Montesquieu a refuzat, arătând că spusese deja tot ce ştia despre acest subiect, oferindu-se, în schimb, să scrie un articol despre “Gusturi”, ofertă care i-a fost acceptată.

Montesquieu a murit la 10 februarie 1755, la vârsta de 66 de ani, la Paris, fiind înmormântat în Biserica Saint-Eustache situată în primul arondisment, în centrul cartierului Les Halles.

Opera

• Les causes de l’écho;
• Les glandes rénales;
• La cause de la pesanteur des corps;
• 1711: La damnation éternelle des païens ;
• 1716: Système des Idées;
• 1721: Lettres persanes (“Scrisori persane”);
• 1724: Le temple de Gnide, roman;
• 1730: Histoire véritable d’Arsace et Isménie, roman;
• 1734: Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence ;(“Considerații asupra cauzelor măreției și decadenței romanilor“);
• 1748: De l’esprit des lois (“Spiritul legilor”)
• 1750: La défense de « L’Esprit des lois »;
• Pensées suivies de Spicilège;
• 1939: Les cahiers de Montesquieu. Mes pensées (“Caietele lui Montesquieu. Cugetările mele”)

Surse:
radioromaniacultural.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com