Cum este corect – “ilar” sau “hilar”?

Chiar şi pentru cei care utilizează un limbaj mai pretenţios, cuvântul din titlul articolului, cu sensul “care stârneşte râsul”/”hazliu”, creează o anume ezitare – “ilar” sau “hilar”? Diverse site-uri care publică articole referitoare la exprimarea corectă vin, de asemenea, cu explicatii contradictorii, iar dicţionarele, în funcţie de ediţie, întreţin această derută, pentru că, în timp, a fost acceptată ca fiind corectă una sau alta dintre variante. Mai mult, cuvântul hilar (cu h iniţial) are mai multe sensuri.

Pentru a înlătura orice dubiu, trebuie precizat că, potrivit DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române) şi DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române), forma corectă a adjectivului este hilar (din latinescul hilaris, fr. hilaire), acesta fiind sinonim cu ilariant (din franţuzescul hilarant, lat. hilarans, -ntis) – care provoacă râsul, amuzant, comic, hazliu (ilar este doar o variantă tolerată, a doua menţionată în DOOM, ceea ce înseamnă că nu este o greşeală, dar recomandată este prima, aşa cum, în cazul lui ilariant, varianta cu h – hilariant – este a doua, cea tolerată).

Regula este valabilă şi în cazul substantivului hilaritate (forma recomandată), ilaritate (varianta tolerată). Acesta este motivul pentru care, dacă se vor căuta, în DOOM, DEX, cuvintele ilar/ilaritate, în dreptul lor apare precizarea v. hilar/hilaritate (vezi hilar/hilaritate, adică se face trimitere la prima formă, cea recomandată).

Un alt sens al lui hilar este specific domeniului anatomiei – “care se referă la hil, care aparține hilului”, hilul fiind porțiunea de la suprafața unui organ pe unde pătrund vasele sangvine și nervii” (DEX).

Şi termenul ilariant mai are un sens specializat, în structura “gaz ilariant” (gaz lacrimogen).

Prin urmare, este corect să se spună, de exemplu: Gesturile lui necontrolate erau hilare (ilariante)/Prin tot ce a spus a provocat hilaritate/Jandarmii s-au folosit de gaze ilariante/Medicii au analizat cu atenţie zona hilară etc.