Sensul şi originea expresiei “Lampa lui Diogene”

Diogene este un filosof grec, din perioada antichităţii (412 – 322 i.Hr.), întemeietor al unui curent de gândire numit scoala cinică (doctrină care nega normele sociale existente, militând pentru o viaţă simplă şi pentru întoarcerea la natură), şi al cărui nume a intrat în legenda încă din timpul vieţii.

Se spune despre Diogene că a marcat profund viaţa atenienilor, care îl puteau vedea umblând, în plină zi, cu o lampă aprinsă în mână, pe străzile cetăţii, motivând această excentricitate prin faptul că voia să găsească un OM, în sensul dat de Platon, adică pe cineva care să creadă, asemenea lui, în simplitate, în adevăratele valori, în onestitate şi bucuriile simple, în adevărata nobleţe, în bunul simţ, în contextul în care Atena devenise, la vremea aceea, o lume a huzurului şi a decadenţei. Ostentativ şi ferm în convingerile sale, Diogene alesese să locuiască într-un butoi, se îmbrăca simplu, trăia, după spusele lui, ca un câine (kyon), unii îl considerau un ascet, alţii un hedonist (adept al concepţiei că scopul vieţii este plăcerea).

Se mai spune despre Diogene că, atunci când l-a întâlnit pe Alexandru cel Mare, pe atunci tânăr rege al Macedoniei, acesta din urmă i-ar fi spus: “Cere-mi orice vrei şi îţi voi da!”, răspunsul lui Diogene fiind: “Fereşte-te de Soarele meu!”. Se pare că, mai târziu, Alexandru cel Mare ar fi mărturisit: “Dacă nu aş fi fost Alexandru, aş fi vrut să fiu Diogene”.

În timp, expresia “Lampa lui Diogene” a devenit sinonimă cu ideea de căutare a unei utopii, a unui fapt foarte dificil/imposibil de obţinut, se foloseste ca termen de comparaţie pentru o situaţie similară celei în care se afla filosoful, căutând Binele, Simplitatea, Absolutul, într-o realitate marcată de criza valorilor.

Se poate spune, de exemplu, intr-un context de comunicare obisnuit, pentru a da mai multa forta de sugestie mesajului: Pentru a descoperi lumea în care aş vrea să trăiesc sau oamenii pe care aş vrea să mi-i fac prieteni, mi-ar trebui o lampă a lui Diogene.

Uneori, expresia poate dobândi şi o conotaţie ironică. De exemplu, un personaj dintr-o povestire a scriitorului rus Ivan Goncearov spune, la un moment dat: “Diogene căuta cu lampa un om, eu caut o femeie”.