Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Important e să nu cedezi! Să nu cazi pradă răului!

Important e să nu cedezi! Să nu cazi pradă răului!

Omul are atâta sfinţenie câtă rugăciune are în el.

Acum are mai multă credibilitate în faţa omului de rând cel care ştie să ofere mai bine pâine şi circ.

Faţă de alte popoare românul nostru are o figură de amărât, chircit; unde îl vezi – stă cu pălăria în mână şi cu capul de supus se închină la d-l secretar, la d-l primar, cu plecăciune până la pământ.

Ca şi altădată, omul e cumpărat, condus de simţul de slugărnicie.

Românul nostru ştie să mai facă doar bancuri.

Respecţi Biserica dar cu demnitate, nu înseamnă să devii o râmă să lingi toate cizmele.

Istoria este satanizată. Adică planul diavolului a mers foarte departe, a încercat şi încearcă să-l facă pe om să-şi distrugă propria istorie, adică să-şi taie singur craca de sub picioare. În momentul când te raportezi la istoria patriei tale, ai cu ce să te identifici. Dar în momentul în care declari că te identifici cu istoria lumii, adică cu cea a cîtorva sute de popoare, înseamnă că nu mai aparţii nici unei patrii. E ca şi cum te-ar lua cinva şi te-ar scoate din casa ta şi te-ar arunca în stradă, aşa e ieşirea din istoria patriei tale ca să te “globalizezi” cu istoria lumii…

Bolile sunt consecinţa vieţii incorecte.

Medicul nostru de azi nu mai are spiritul sacrificiului.

Pe Eminescu l-am iubit, poeziile lui sunt ca rugăciunea.

Sistemul a lucrat ca pe ţăran să îl tâmpească, iar pe intelectual să îl compromită.

Cu cât e mai performantă tehnica oamenilor, cu atât şi persecuţia este mai ascuţită şi mai subtilă.

Toate fenomenele care se aplică în istoria omenirii sunt în raport cu gradul de civilizaţie al omului.

Ei, cam aşa se amăgeşte bietul român, cu un banc, cu o glumă, dar să facă el ceva concret, o faptă eroică – nu.

Pe pământ misiunea noastră este să trăim o viaţă sfântă în mijlocul atâtor lucruri la care trebuie să renunţăm.

Păi grecul stă cu mâinile la spate şi aşa se uită şi la preşedinte şi la mitropolit, nu se pleacă chiar ca o slugă.

Capacitatea ruşilor de inteligenţă este foarte redusă, datorită alcoolului cu care au fost “hrăniţi” de către comunişti.

Este o realitate tristă – intelectualii noştri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoşi, cedează uşor, să îşi menţină posturile. Intelectualul nu are exerciţiul luptei, al greului, el s-a obişnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acţiune.

A fi slugarnic nu înseamnă că respecţi Biserica.

Călugărul are o misiune grea, el e un fel de soldat aflat în linia întîi a credinţei…! El trebuie să fie pregătit să învingă, dar şi să cadă la datorie. Totul depinde de tăria rugăciunii, de puterea morală.

Dacă nu respecţi tradiţia, care e legătura ta cu trecutul, e rădăcina ta puternică, cum să mai ai pretenţia să rezişti în faţa prezentului şi viitorului? Dacă nu respecţi pe Dumnezeu, cum să te mai consideri un om cu destin?

Părintele Iustin Pârvu

În 1936, pe când avea 17 ani, intră frate în Mănăstirea Durău, din Moldova. După doi ani, în 1939, se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti. Ulterior va ajunge la seminarele din Râmnicu-Vâlcea şi Roman. În anul 1940 va avea loc tunderea sa în monahism (ritual de introducere în cadrul monahismului), iar la doar un an distanţă, hirotonia întru preot. A primit hirotonia la vârsta de 22 de ani.Parintele Justin Parvu, Manastirea Petru Voda
Părintele Iustin Pârvu s-a născut la 10 februarie 1918 în satul Poiana Largului, județul Neamț. Între anii 1942-1944, părintele Iustin Pârvu a slujit ca preot militar pe frontul de est până la Odesa. În acest timp, alături de „Divizia 4 Vânători de Munte” a luat parte la luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial, ajungând până la Don. După întoarcerea în ţară, el continuă studiile la Seminarul din Roman. În anul în care va absolvi seminarul, în 1948, el va fi arestat pe motive politice. Este condamnat la 12 ani de detenţie trecând prin închisorile Suceva, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi Aiud. Urmează apoi munca silnică din minele de la Baia Sprie, iar în final ajunge la închisoarea Piteşti. Refuzând să se lepede de credinţă, în anul 1960 părintele Iustin este condamnat la încă patru ani de temniţă.

După ce la conducerea României au ajuns comuniștii, părintele a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare, pedeapsa executând-o în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la “reeducare” la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.
În anul 1964 este eliberat. Datorită greutăţilor întâmpinate după eliberare, el ajunge să lucreze ca muncitor forestier. Ulterior, monahul este primit în obştea de la Mănăstirea Secu, unde va sluji ca preot şi duhovnic între anii 1966-1974. Mai apoi, în perioada cuprinsă între 1974 si 1989, părintele va fi preot monah la Mănăstirea Bistriţa, unde autorităţile comuniste i-au stabilit domiciliu forţat. În anul 1976, părintele Iustin Pârvu va ajunge la mănăstirile de la Sfântul Munte Athos.
Parintele IustinDupă evenimentele din decembrie 1989, părintele Iustin Pârvu se întoarce la Mănăstirea Secu, unde va sluji ca preot şi duhovnic timp de aproape un an. După aceea, el se retrage în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece restul zilelor în post şi rugăciune. Rânduiala lui Dumnezeu era însă alta cu Părintele Iustin. Astfel, între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, Ignat şi Calinic, părintele soseşte în satul Petru Voda. Aici, el va întemeia Mănăstirea Petru Voda – judeţul Neamt, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste. Manastirea va avea drept hram pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Părintele și-a continuat misiunea de a schimba câtuși de puțin această lume și, în 2000, a ridicat un schit de maici lângă Mănăstirea Petru Vodă, o casă pentru copii și un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu a înființat o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită “Glasul Monahilor”, în prezent intitulată ”Atitudini”.
Am, acum, ocazia să-l cunosc mai îndeaproape pe părintele Iustin Pârvu, preot-călugăr, care și-a Parintele Iustin Parvu zambindînceput ucenicia, de copil, la Schitul Durău. Înalt și subțire, senin și tăcut, cu o voce blândă și clară, rar auzită, la cei 35-36 de ani ai lui, pare desprins din iconografia cu reprezentări ascetice a ortodoxiei bizantine, imagine pe care mi-o obligă nu numai înfățișarea și conduita lui, ci și gândul că are o condamnare lungă. Spre deosebire de monahii pe care calea aleasă de ei i-a înăcrit și i-a făcut țepoși în relațiile cu ceilalți oameni, parcă reproșându-le acestora renunțările obligate de opțiunea lor, părintele Iustin are ceva indefinibil, bun și luminos, cucernic și discret în firea sa. L-am întâlnit, după 23 de ani, căutându-l, ca mulți credincioși localnici, la Mănăstirea Bistrița, ctitoria lui Alexandru cel Bun, și pe cât ne-am însuflețit la revedere, pe atât, la despărțire, m-a tulburat adânc răspunsul dat cererii de a se ruga pentru mine: ”Și eu vă rog să vă rugați pentru mine, păcătosul!”. Ori, dacă un preot-călugăr de o atât de înaltă puritate morală, te roagă pe tine un laic păcătos, să te rogi pentru el, trebuie să fii prea întunecat la minte și prea gros de obraz ca după o asemenea întâlnire să rămâi la fel de îngăduitor cu tine însuți și de tolerant cu ispitele tale. După Revoluție, am trăit două momente bucuroase: vești și opinii proaspete despre părintele Parintele-IustinIustin Pârvu. Primul, în septembrie 1990, alt fost deținut politic, Iacob Pintilie din Piatra-Neamț, mi-a spus că părintele Iustin s-a retras la mănăstirea Secu, care datorită prezenței lui acolo, a devenit un adevărat loc de pelerinaj al credincioșilor moldoveni. […] Cel de-al doilea moment: în primăvara anului 1991, doi dintre membrii Grupului de reflecție pentru înnoirea Bisericii Ortodoxe Române: arhimandritul Bartolomeu Anania, într-un interviu dat ”Paginii creștine” a ziarului România liberă și părintele Iustin Marchiș, pe atunci stareț al Mănăstirii Cheia, într-un interviu la postul de radio Europa liberă, s-au referit la părintele Iustin Pârvu ca la una dintre personalitățile din elita duhovnicească a ortodoxiei române contemporane. Puteam să nu-l mai caut pe părintele Iustin Pârvu? Pe șoseaua dintre Pipirig și Poiana Teiului, în dreptul comunei Petru Vodă, indicatorul rutier trimite la Schitul Petru Vodă. Am fost și am văzut: nu este un schit, ci o mănăstire, ridicată între anii 1991-1995 din inițiativa și prin osârdia părintelui Iustin Pârvu, ajutat de credincioși. Sunt acolo 30 de suflete sub ascultarea sa: șase preoți-călugări dintre care patru cu vârste între 30-35 de ani, 12 călugări, iar ceilalți sunt aspiranți și ostenitori. Noua așezare monahală, trăitoare după regulile de la Sfântul Munte Athos, are o biserică mare cu încălzire centrală, cu clopotniță separată și cu spații de cazare-chilii, toate noi și cuprinzătoare. Protosinghelul Iustin Pârvu Parintele-Iustin-Parvu-si-IPS-Teodosiea împlinit, între 1991-1995, adică 72-76 de ani ai vieții sale, un vis din temnițe: o mănăstire pe locul de baștină, partea sa din moșternirea de la părinți, după cei 16 ani la Aiud, la minele Baia Sprie și Cavnic, la Gherla, Jilava și la Periprava.” (Gheorghe Stănescu – Jurnal din prigoană, Editura Venus, București, 1996, pp. 172-173)

Cu câteva zile înainte de moarte, întrebat de monahi ce cuvânt lasă poporului român, părintele Iustin Pârvu a răspuns: ”Poporul român … pentru poporul român este un cuvânt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit și forțat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menține într-o unitate, așa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată”. Tot el a a lansat o profeție tulburătoare, cu cinci zile înainte de moarte, spunând: “E vorba că mai sunt 12 luni de libertate și vine urgia”.
Parintele_Iustin_De numele părintelui Iustin Pârvu se leagă și campania împotriva documentelor de identitate biometrice, demarată la începutul anului 2009, în martie 2013, fiind organizat la București un miting împotriva actelor electronice la care au participat câteva mii de oameni.
Părintele Iustin Pârvu a trecut la cele veșnice pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani și a fost înmormântat lângă biserica de călugări, ridicată de el la Petru Vodă. În cimitirul acestei mănăstiri au loc de odihnă preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa și poetul Radu Gyr.

Surse:
ro.orthodoxwiki.org
agerpres.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 9 =

+ 23 = 27

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Sensul şi originea expresiei “Patul lui Procust” În cultura română, …
Corespondenta la redactie