De unde provine expresia „a țipa/a urla din toți rărunchii” sau „din toți bojocii”?

Expresia idiomatică (i.e. expresie al cărei sens global nu poate fi dedus din suma sensurilor unităților componente) a țipa/urla din toți rărunchii ar proveni din latină, din frazeologismul cu structură și semantică similare, de tragico cothurno strepere, consemnat de către generalul și istoricul roman Ammianus Marcellinus, pentru a scoate în evidență o trăsătură morală a unui general. Personajul este prezentat ca având mereu sprâncenele ridicate, întocmai ca niște coarne, și mereu țipând ca din coturni (coturni: „încălțăminte cu talpă din lemn pe care o purtau actorii în Antichitate pentru a părea mai înalți și pentru a da impresia de prestanță”):

„[…] ire igitur ad haec ratione vel vi conponenda Lupicinum placuit ea tempestate magistrum armorum bellicosum sane et castrensis rei peritum, sed supercilia erigentem ut cornua et de tragico, quod aiunt, cothurno strepentem, super quo diu ambigebatur, avarus esset potius an crudelis” (Ammanius Marcellinus, 20, 1, 2, apud Dumitru 2013: 312).

nsă nu este suficientă analiza unei expresii doar din punctul de vedere al conținutului semantic, ca tot unitar; originea sa trebuie căutată inclusiv printr-o analiză de structură, urmărindu-se, mai ales, proveniența elementelor componente de bază. În unitatea frazeologică românească a țipa din toți rărunchii sau din toți bojocii,  conținutul semantic este deținut, după caz, fie de substantivul rărunchii, fie de bojocii.

Despre originea cuvintelor rărunchi și bojoci s-a mai scris; cel mai recent, prof. univ. dr. Rodica Zafiu a discutat originea termenilor într-un articol din anul 2000, pornind de la aceeași expresie care ne interesează.

Rărunchi este o variantă regională a cuvântului rinichi – termenii au, de fapt, aceeași origine, provenind din două diminutive ale latinei populare (vulgare): renunculus, respectiv reniculus, cu baza comună, ren. Atlasul Lingvistic Român (ALR I, 1938) a înregistrat distribuția dialectală a celor două variante: rinichi era, la acea vreme cel puțin, utilizat în mod curent în Muntenia și în Dobrogea, pe când rărunchi era varianta regională folosită în restul teritoriilor românești. Firește, rinichi s-a impus ca formă normată, elevată, pe când rărunchi a rămas un termen vechi, popular, căruia puține persoane îi mai cunosc sensul. Cu toate acestea, rărunchi, ca multe alte cuvinte vechi, și-a dezvoltat o familie frazeologică amplă: pe lângă expresia pe care o analizăm în acest moment, limba română mai are frazeologismele:

• a fi cu seu la rărunchi: „a fi înstărit”;
• a prinde seu la rărunchi: „a se îmbogăți”;
• a i se rupe rărunchii de milă: „a-i fi foarte milă”.

Perechea sinonimică a expresiei din toți rărunchii – unitatea din toți bojocii – cunoaște o evoluție similară: există, și în acest caz, două variante, din care una este normată, iar cealaltă, populară. Ca de obicei, cea populară s-a impus mult mai mult în plan idiomatic. Mai precis, bojoci este varianta populară și regională a formei literare plămâni.