Originea cuvântului “mitocan”

Cu siguranţă, toată lumea ştie ce înseamnă, în limbajul actual, “mitocan” – om care are comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic (DEX). Există, de asemenea, în limba româna, o mare bogăţie de sinonime, în cazul acestui termen, atât în variante literare, cât şi populare –  bădăran, grosolan, mahalagiu, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, ţărănoi, ţoapă, ţopârlan, vulgar, (pop.) mocan, mocârţan, modârlan, pădurrţ, râtan, ţopârcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modârlău, modoran, mogâldan, necunoscător, negândit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.) 

Este însă mai puţin cunoscută originea şi evoluţia semantică a acestui cuvânt. Mitocan este un derivat de la substantivul mitoc, varianta populară a termenului metoc, care înseamnă:  mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparţine unei mănăstiri şi care serveşte ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din slavonescul metohŭ (DEX). Metocul denumea şicăsuţa/chilia clădită lângă o mănăstire de un călugăr, pentru a trăi acolo până la sfârşitul vieţii.
Evident că, în prezent, sensul cel mai cunoscut este cel precizat iniţial, cel care are conotaţii negative, fiind greu de explicat cum s-a produs această degradare de sens.